Articles By: Redactia

Sursa foto: satmareanul.net

Concerte de muzică clasică în aer liber la Satu Mare și Carei

În cadrul “Concertului Extraordinar Vocal Simfonic în aer liber”, ajuns la a IV-a ediţie, Filarmonica de Stat „Dinu Lipatti” din Satu Mare va susține două recitaluri, la Carei și la Satu Mare.…

Citeste mai departe ›
Liderul PNL Satu Mare,   Ovidiu Silaghi / Sursa foto: pressalert.ro

Fostul ministru al Transporturilor Ovidiu Silaghi, audiat la DNA

Deputatul liberal Ovidiu Silaghi, fost ministru al Transporturilor, s-a prezentant, miercuri, la Direcţia Naţională Anticorupţie pentru a fi audiat în cazul denunţului formulat de senatorul Valer Marian privind referendumul.

Acesta a declarat, la ieșirea de la sediul DNA, că toate acuzațiile ce i se aduc sunt “niște idioțenii și niște tâmpenii”.…

Citeste mai departe ›
Prefectul cere expertizarea clădirilor dezafectate din perimetrele miniere

Prefectul cere expertizarea clădirilor dezafectate din perimetrele miniere

În urma accidentului tragic de săptămâna trecută de la Nistru, în care un copil şi-a pierdut viaţa, prefectul județului Maramureș,  Anton Rohian, a dispus expertizarea clădirilor dezafectate din perimetrele miniere din zona localităților Cicârlău și Tăuţii Măgherăuş.…

Citeste mai departe ›
Mario Felgueiras era om de bază la CFR,   dar rezultatele s-au întors împotriva portarului care a făcut ”legea” în Liga Campionilor/ FOTO: DAN BODEA

Paszkany s-a decis, vinde tot

Patronul clubului de fotbal CFR Cluj, Paszkany Arpad, a anunțat recent că este dispus să se despartă de portarul Mario Felgueiras, în cazul în care pe adresa clubului din Gruia va sosi o ofertă avantajoasă din punct de vedere financiare.…

Citeste mai departe ›
Preşedintele PSD Maramureş,   Gabriel Zetea

PSD respinge criticile aduse de liderii PDL despre starea infrastructurii şi a proiectelor

Preşedintele PSD Gabriel Zetea a declarat, marţi, într-o conferinţă de presă, că au fost sesizate autorităţile competente despre situaţia unor proiecte de investiţii din judeţul Maramureş, blocate, anulate sau amânate de fosta administraţie a CJ.…

Citeste mai departe ›
Adrian Ştef,   preşedintele Consiliului Judeţean Satu Mare / Sursa foto: jurnaluldenordvest.ro

Președintele CJ Satu Mare, Adrian Ștef, audiat la DNA

Președintele Consiliului Județean Satu Mare, liberalul Adrian Ştef, a fost audiat marți la DNA București.  La ieșire, acesta a declarat  că a fost audiat în urma denunțului făcut de senatorul Valer Marian în cazul referendumului și nu în cazul deputatului Ovidiu Silaghi, cumnatul său, cercetat de DNA pentru trafic de influență.

Citeste mai departe ›
Liderul PNL Satu Mare,   Ovidiu Silaghi / Sursa foto: a1.ro

Ovidiu Silaghi, la mâna colegilor din Camera Deputaţilor

Camera Deputaţilor a primit solicitarea privind începerea urmăririi penale în cazul deputatului PNL Ovidiu Silaghi.

 Procurorul general al României, Tiberiu Niţu, a solicitat luni Camerei Deputaţilor declanşarea procedurilor pentru formularea cererii de începere a urmăririi penale faţă de deputatul Ovidiu Silaghi, acuzat de DNA de trafic de influenţă în formă continuată, fapte despre care există indicii şi date că ar fi fost săvârşite în perioada în care acesta avea calitatea de ministru al Transporturilor.

Citeste mai departe ›
Oficiul Poştal 1 Satu Mare

60 de sătmăreni vor fi disponibilizaţi din cadrul companiei Poşta Română

Un număr de 60 de angajaţi ai Poştei Române din judeţul Satu Mare vor fi disponibilizaţi până la sfârşitul lunii septembrie, ca parte a procesului de restructurare din cadrul companiei. Cel mai afectat va fi mediul rural, unde ghişeele vor fi transformate în agenţii poştale, iar întreaga activitate va fi efectuată de o singură persoană.…

Citeste mai departe ›
Deputatul Ovidiu Silaghi / sursa foto: ghimpele.ro

Silaghi şi-a retras candidatura de la Transporturi şi acuză manevrele lui Băsescu

Premierul Victor Ponta a declarat, luni, că Ovidiu Silaghi şi-a retras candidatura pentru funcţia de ministru al Transporturilor, el menţionând că, până la expirarea mandatului interimar pe care îl asigură, PNL va face o altă propunere, care va fi prezentată preşedintelui Traian Băsescu. …

Citeste mai departe ›
Baschetbaliștii de la Mobitelco pregătesc la Cluj viitoarele înfruntări amicale din această vară/ FOTO: Dan Bodea

Mobitelco se pregăteşte pentru primele meciuri test

Echipa masculină de baschet Mobitelco Cluj se pregăteşte din nou pe plan local, după ce ultima perioadă a petrecut-o în Serbia, unde s-a derulat primul stagiu de pregătire centralizată, din această vară.…

Citeste mai departe ›
Lazo Majnov a fost principalul marcator pentru HC Odorhei în cantonamentul din  Franța

Handbal/ Înfrângeri pentru HC Odorhei

Echipa masculină de handbal HC Odorhei, ocupanta locului trei în ediția precedent a Ligii Naționale, a revenit în țară după un stagiu de pregătire efectuat în Franța. În cadrul cantonamentului handbaliști pregătiți de Vlad Caba au disputa și trei partide de verificare, cu formații din Hexagon.…

Citeste mai departe ›
Sursa foto: replicaonline.ro

Incendiu la groapa de gunoi a municipiului Baia Mare

Un incendiu provocat de doi copii pe rampa de gunoi a municipiului Baia Mare s-a extins până spre malul râului Săsar, distrugând vegetaţia uscată, iar incendiul a fost stins după intervenţia promptă a pompierilor militari.…

Citeste mai departe ›