Mobitelco se pregăteşte pentru primele meciuri test

Baschetbaliștii de la Mobitelco pregătesc la Cluj viitoarele înfruntări amicale din această vară/ FOTO: Dan Bodea

Echipa masculină de baschet Mobitelco Cluj se pregăteşte din nou pe plan local, după ce ultima perioadă a petrecut-o în Serbia, unde s-a derulat primul stagiu de pregătire centralizată, din această vară. Până la jumătatea săptămânii viitoare sportivii antrenaţi de Dorin Pintea vor combina pregătirea fizică, cu cea tactică, iar în perioada 28-30 august vor onora invitaţia clubului CSU Sibiu, de a participa la turneul „Memorial Elemer Tordai”. La competiţie vor mai fi prezente echipa gazdă, BCM U Piteşti şi CSM Oradea.

 

Imediat după acest turneu baschetbaliştii clujeni vor efectua un al doilea stagiu de pregătire în Serbia, unde vor susţine şi o serie de meciuri amicale, cu formaţii locale. ”Obiectivul cantonamentului din Serbia a fost atins, pregătirea fizică a decurs în condiții foarte bune. Echipa a răspuns bine la efort, a fost conștiincioasă, de asemenea condițiile de pregătire, masă, cazare au fost bune. În această săptămână și până plecam la turneul de la Sibiu ne vom pregăti la Cluj, în sală. Jucătorii de la loturile naționale, Silvășan, Baciu și Kuti Nandor vor avea liber în această săptămână. În ceea ce privește jucătorul sârb aflat în probe, acesta nu a fost reținut în lotul nostru”, a declarat antrenorul Dorin Pintea, pentru site-ul oficial al clubului.

Programul meciurilor de pregătire
28-30 august – Turneu la  Sibiu – “Memorialul Elemer Tordai”
2 – 6 septembrie – Meciuri de pregătire în Serbia
3 septembie – Tamis Pancevo – Mobitelco (la Pancevo)
4 septembrie: Proleter Zrenjanin – Mobitelco (la Zrenjanin)
6 septembrie: Mega Vizura – Mobitelco (la Belgrad)
7 septembrie: KK Vrsac – Mobitelco (la Vrsac)
8 septembrie: Timba Timişoara – Mobitelco (la Timişoara)
12 – 14 septembrie – Turneu Internaţional la Cluj.

 

Mobitelco va disputa primul joc oficial în data de 21 septembrie, în Cupa României, la Craiova cu echipa locală SCM. Returul va avea loc la Cluj-Napoca, în 25 septembrie. Liga Naţională de Baschet va debuta în 28 septembrie, iar Mobitelco va juca pe teren propriu tot în compania celor de la SCM Craiova.

Distribuie:

Postaţi un comentariu