FOTO/VIDEO 140 de kilometri pe jos pentru o minune. 70 de pelerini au plecat din Valcău spre Nicula

Norodul de credincioşi/ Foto: Dan Bodea
eepurl.com

Adormirea Maicii Domnului este sărbătorită în 15 august. În cinstea ei, în fiecare an se organizează pelerinaje la Mănăstirea Nicula în judeţul Cluj, unde are loc cel mai mare pelerinaj ortodox din Ardeal. Parcurgerea  pe jos a drumului  până la Nicula este o  tradiție veche de zeci de ani. Oameni din toată Transilvania de Nord se strâng în grupuri și merg pe jos, sute de kilometri, pentru a ser uga icoanei făcătoare de minuni a Maicii Domnului.

Din Valcău pân’ la Nicula

Un grup de pelerini se strânge an de an  în județul Sălaj ca să străbată lungul și anevoiosul drum. Pelerinajul a început în 11 august, atunci când, în Valcăul de Jos s-au strâns mai bine de 70 de oameni. Cu mic cu mare, de la 15 până la 70 de ani, cu cruci în fruntea convoiului și cărți de rugăciuni în mâini, oamenii pornesc în pelerinajul la Mănăstirea Nicula. Din cei zeci de mii de credincioși care se strâng la Nicula în fiecare an, vin și din bazinul Vișeului aceşti pelerini, pe jos, mănâncă pe la curțile oamenilor și dorm pe fân. Așa e tradiția. Veche de când se știu, dar frumoasă, de nu se pot lăsa de ea.

„Drumul acesta face minuni îți trec durerile și toate relele, odată ce vii, devi dependent, eu vin de la 15 ani, de trei ani. Îmi place foarte mult, am venit să o cinstesc pe Maica Domnului”, spune Alida Ghile o elevă de liceul  cu vârsta de 18 ani

Tradiția drumului

La început, oamenii mergeau pe jos cu același rând de haine, apoi veneau cu bagajele puse într-un car cu boi și se schimbau îm haine noi, când ajungeau la mănăstire. Unii vârstnici țin minte și când mergeau cu tractorul , iar abia de ceva ani încoace folosesc o mașină pentru a le căra bagajele.

„Acum 15 ani am venit aproape 400 de persoane. Cea mai vârstnică femeie care a fost vreodată a fost nana Floare de 81 de ani și a venit de 35 de ori. La început veneau doar pe jos oamenii, apoi cu carul și cu tractorul și acum ne punem bagajele într-o mașină. La început cei mai mulți dormeau în șură, erau prea mulți. Acum mai dorm încă în șură dar nu mulți. Sunt sate în care le furau mai demult hainele la oameni, căruțașul rămânea singur și veneau și le furau, chiar pruncul popii a rămas fără haine acuma câțiva ani”, spune una dintre cele mai vârstnice pelerine,  Floarea Bodea de 60 de ani

Se roagă toți în comun sau formează grupuri și citesc cu voce tare rugăciuni. Dacă pornesc prea devreme cântă, pentru că lumina e prea slabă să citească. Cu trei cruci în fruntea grupului, credincioșii își fac pelerinajul după un program exact. Au ore fixe la care trebuie să fie în sate pentru că îi așteaptă oamenii cu mâncare. „Mâncăm ce ne dau oamenii, mâncare gătită de post. Sunt zile când primim de trei ori pe zi mâncare, dar și zile în care mâncăm doar odată”, a povestit Marius Pop, teologul coordonator al grupului.

În drumul lor, oamenii se opresc la fiecare biserică. O înconjoară și se roagă cu evlavie. Se roagă și la fiecare troiță pe care o întâlnesc pe drum și tot timpul în urma convoiului se aud rugăciuni închinate Maicii Domnului. Chiar și atunci când se opresc, vorbesc tot despre sărbătoarea Maicii Domnului, iar pe unde poposesc, în drept de mulțumire  pentru hrana primită, oamenii cânta gazdelor.

„Îi primim de când ne știm, în fiecare an! Îi primim cu niște gustări de post, covrigei și apă”, spun Maria Oprean de 70 de ani și Livia Rus de 61. La casa acestor femei, norodul se oprește de zeci de ani și face o pauză.

Pelerinii pornesc cu un gând, cu o dorință a cărui îndeplinire o caută. Unii spun că vin pur și simplu pentru a cinsti numele Maicii Domnului, alții recunosc că sufletul lor ascunde ceva şi  lăsându-și capul în jos spun că își pun nădejdea în Sfânta Fecioară.

Mai jos puteţi urmări o filmare cu pelerinii ajunși în satul Pâglișa.

Așa era obiceiul, așa va și rămâne

Se opresc în Stârciu, în Dragu și în Iclod ca să înnopteze și lumea îi știe în fiecare sat. Se urcă pe garduri să-i asculte cum cântă și știu că și la anul o să treacă pentru că ei nu lasă tradiția să moară. „Tradiția asta așa am găsit-o nu știm de când îi, maica mea venea de când nu eram eu născută, acum are 92 de ani eu am 68. Niciodată nu am întrerupt tradiția cred că se merge de mai bine de 80 de ani nu știm exact. Ăia dinaintea noastră veneau cu opinci și mergeau cu aceleași haine zile întregi. Nu primeau mâncare așa cum primim noi. Eu vin aici de cinci ani, și am venit aici pentru familia mea. Să mă rog pentru ei și pentru sănătatea lor” , spune Maria Săutea de 68 de ani.

Unii merg doar până la Nicula, alții vin și înapoi  tot pe jos. Se spovedesc la Iclod de obicei, aceasta fiind singura zi în care nu pornesc la 4.00. La mănăstire ajung în 15 august, chiar de marea sărbătoare. Ajung, poate printre primii, pleacă ultimii. Rămâne tot norodul și înconjoară și biserica mare de la Nicula, apoi pornesc înapoi spre casă. Ajung abia în 18 august înapoi, mai fac trei zile și pentru drumul de întoarcere. Poposesc în aceleași locuri și primesc mâncare tot de la săteni.

Că e greu că nu e greu, oamenii merg cu plăcere. Străbat 140 de kilometri încălțați doar cu niște sandale fiind cu genunchii plini de praf din cauza îngenunchierilor.

 „Eu vin de când mă știu din jurul vârstei de 25 de ani. Nu ne e greu eu am 60 de ani, am venit singură, trebuie să rămână cineva acasă. E frumos, ne place”, a mai spus Floarea Bodea.

Icoana făcătoare de minuni de la Nicula

Icoana Maicii Domnului de la Mănăstirea Nicula, în jurul căreia s-a dezvoltat pelerinajul, a fost pictată în anul 1681, de către preotul zugrav Luca, din localitatea Iclod. Icoana este realizataă pe scândură de brad, întărită cu două cingătoare de brad, în grosime de doi centimetri.

Potrivit unui proces verbal, scris de câţiva militari austrieci, icoana Maicii Domnului cu Pruncul, aflată astăzi la Nicula, a lăcrimat în mod continuu, între 15 februarie şi 12 martie 1699.

În vremurile de grea încercare, în perioada comunistă, fostul ingrijitor al mănăstirii a salvat icoana, zidind-o într-unul din pereţii casei sale. Abia în anul 1964, în pragul morţii, el a mărturisit cele despre icoana stareţului ortodox al mănăstirii.

La insistenţele episcopului ortodox Teofil Herineanu, icoana a fost pusă în capela Institutului Teologic Ortodox din Cluj Napoca. În anul 1991, icoana a fost restaurată într-un mod nu foarte bun, la Muzeul Naţional de Istorie a Transilvaniei din Cluj, după care a revenit la Mănăstirea Nicula, conform crestinortodox.ro

Mai jos puteţi vedea o galerie foto cu pelerinii care merg către Nicula

[nggallery id=80]

Citeşte şi:

Postaţi un comentariu