Articles By: Cristina Cicau

Sorin Giorgian Ionescu

Omul care a transformat handicapul în succes

Sorin Giorgian Ionescu are o poveste de viață incredibilă. Distonia, ”boala corpului care nu te mai ascultă”, cu care a fost diagnosticat încă de mic copil, nu a reprezentat pentru el un împiediment în calea dezvoltării sale pe plan profesional, ci dimpotrivă, a folosit acest handicap pentru a-și promova abilităţile sale.…

Citeste mai departe ›
Palatul de Justiție Satu Mare

Justiție înghesuită în șase săli

Un judecător sătmărean trebuie să se ocupe de peste 1300 de dosare într-un an. Mai grav este faptul că toată această muncă trebuie făcută în condiții improprii chiar și pentru un funcționar de rând, darămite pentru unii care hotărăsc soarta semenilor.…

Citeste mai departe ›
Familia Belbe trăiește aici din anii '70 / Fotoreporter: Vasile Mihovici

Ca-n Evul Mediu în mijlocul civilizației

La doi pași de drumul național Satu Mare – Baia Mare, la numai 20 de kilometri de municipiul reședință de județ, după ieșirea din Ciuperceni, există o mică așezare în care își trăiesc existența trei familii.…

Citeste mai departe ›
Protestatarii cer parlamentarilor să salveze Roşia Montană

Aproximativ 100 de sătmăreni au protestat faţă de proiectul Roşia Montana

Aproximativ 100 de persoane, în cea mai mare parte tineri, au participat duminică după-amiaza la Satu Mare la un protest împotriva deciziei Guvernului privind exploatarea de la Roşia Montana.

Participanţii şi-au dat întâlnire în pasajul Corneliu Coposu şi au pornit în marş prin Piaţa Libertăţii, ajungând în final în faţa Prefecturii.…

Citeste mai departe ›
Tinerii se aflau într-un Mercedes S550/ FOTO ziarulunirea.ro

Trei tineri din Satu Mare au murit într-un accident de circulaţie la Botiz

Trei sătmăreni și-au pierdut viața în această dimineață în localitatea Botiz, după ce mașina în care se aflau a fost proiectată într-un cap de pod de pe marginea drumului. Conform datelor pompierilor, autovehiculul ardea în momentul sosirii acestora la fața locului.…

Citeste mai departe ›
Situația imobilului de pe strada Rândunelelor nr. 1 din Satu Mare este nerezolvată de opt ani

Opt stâlpi pentru opt ani de nepăsare

Autoritățile au găsit o soluție ”ingenioasă” pentru imobilul care stă proptit în opt stâlpi de opt ani pe strada Rândunelelor nr.1 din municipiul Satu Mare: va fi limitată viteza în zonă la 30 de km/oră în condițiile în care este vorba de o arteră importantă de circulație, strada pe care intră turiștii în țară și îi duce spre Centrul orașului.…

Citeste mai departe ›
Ave Impex SRL Satu Mare este cel mai mare producător de carne de pasăre din Nord-Vestul țării

Ave Impex vizează o creștere a cifrei de afaceri cu 20%

Producătorul de carne de pasăre Ave Impex din Satu Mare, unul dintre primii cinci jucători de pe piața din România, vizează să ajungă în acest an la afaceri de peste 30 milioane de euro, cu un avans de aproape 20% față de anul trecut.…

Citeste mai departe ›
Autoritățile locale dar și o echipă de specialiști au lansat joi,   noua strategie de dezvoltare

Grup de lobby pentru meșteșugarii sătmăreni

O nouă strategie de dezvoltare a resurselor umane în domeniul meșteșugurilor din județul Satu Mare, întocmită pentru perioada 2014- 2020, a fost lansată, joi, la Satu Mare. Prin intermediul acesteia se urmărește înființarea unui grup de lobby pentru promovarea proiectului de lege a meșteșugurilor și adoptarea acestuia de către Guvern.…

Citeste mai departe ›
Politia municipiului Satu Mare / Fotoreporter: Vasile Mihovici

Infractori audiați pe holuri

Polițiștii din municipiul Satu Mare au ajuns să ancheteze infractorii pe holuri sau, în cel mai bun caz, înghesuiți câte trei în birouri de patru metri pătrați, după ce sediul în care își desfășurau activitatea se află de cinci ani de zile în reabilitare, fără șanse să fie finalizat prea curând.…

Citeste mai departe ›
Controale au loc în întreaga țară  FOTO/ realitatea.net

Amenzi usturătoare pentru munca la negru

Inspectorii ITM Satu Mare au aplicat amenzi în valoare de 72.000 lei în urma controalelor efectuate pe mai multe şantiere din oraș, unde au găsit angajaţi fără forme legale sau societăți cu sediul social în alte județe.…

Citeste mai departe ›
Cosmin Petruț este referent la Centrul Cultural G.M. Zamfirescu

Un violonist sătmărean se alătură formației rock Dirty Shirts

Cosmin Petruț, un binecunoscut violonist din municipiul Satu Mare, s-a alăturat formației de muzică rock, Dirty Shirt. Conform unui comunicat al Centrului Cultural G.M. Zamfirescu, aceștia vor desfășura la începutul lunii septembrie primul turneu european din cariera lor.…

Citeste mai departe ›
Administratorul societății este cercetat acum de polițiști/FOTO: evz.ro

Hotel din Carei construit cu muncitori “la negru”

Munca „la negru” a intrat în atenţia poliţiştilor careieni. În urma acțiunilor întreprinse de aceștia, nouă persoane care munceau la construcția unui hotel din oraș au fost depistate fără contracte de muncă.…

Citeste mai departe ›