A zecea seară consecutivă de proteste la Cluj. Peste 2.000 de clujeni au cerut din nou demisia Guvernului
În ciuda vremii puțin prietenoase, peste 2.000 de clujeni au ieșit din nou în stradă pentru a cere demisia Guvernului Grindeanu, în cea de-a zecea zi consecutivă de proteste.
Clujenii s-au adunat începând cu ora 19:00 în Piața Unirii. După aproximativ o oră, manifestanții au pornit în marș pe „traseul scurt”: B-dul Eroilor, Prefectură, B-dul 21 Decembrie, str. Memorandumului, P-ța Lucian Blaga, Str. Napoca, Piața Unirii.
În jurul orei 21:20, cei prezenți în piață au intonat imnul național, după care protestul s-a încheiat, tot mai mulți clujeni părăsind Piața Unirii cu promisiunea că vor reveni și zilele următoare pentru a protesta din nou până când „Democrația își va reveni din boala la care a fost supusă în ultima săptămână de către guvernanți”.
De remarcat este faptul că „strada” își actualizează zilnic atât bannerele, cât și lozincile, ceea ce demonstrează că manifestanții urmăresc cu interes tot ceea ce se întâmplă pe scena politică. Directe sau subtile, dure sau amuzante, pancardele sunt cele care colorează zi de zi protestele clujene, „Cluj- 1 euro, Teleorman – 13 euro”, „Ați obosit deja? Noi NU! Ghinionul vostru!”, „Protecție împotriva undelor psihotronice!”, „Dragnea, nu uita, așteptăm demisia ta. Tăriceanu va urma!”, fiind doar câteva dintre mesajele afișate astăzi.
Majoritatea manifestanților au fost tineri, dar pe alocuri, au fost și persoane de vârsta a treia. Cu toate acestea, cei mici sunt cei care se bucură cel mai mult de protest. Fascinați de luminițele albastre, care proiectează mesaje precum: #rezist, #exist, #continuăm, #ați obosit pe clădirea Universității de Arte și Design, copiii își îndeamnă părinții să rămână în piață „până la capăt”: „Mai stăm, tati, ața? Până la gata!”. „Nu, nu, tu mai poți, dar el (fratele mai mic) nu mai poate. Vrei să te las aici?”, sună dialogul dintre un copil de cel mult cinci ani și tatăl său.
O parte dintre protestatari au purtat banderole albe pe braț cu mesajul „Rezist”. Unul dintre manifestanți a propus ca zilele următoare să fie pichetată Prefectura, reprezentantul Guvernului în județ, iar câteva zeci de persoane să își instaleze corturile și să rămână în fața instituției și în timpul zilei până când lucrurile de pe scena politică intră pe un făgaș normal, mai precis, OUG 13/2017 este anulată, la fel și proiectul de lege privind grațierea, iar „Guvernul” își „dă demisia”.
Urmăriți o galerie foto realizată de Dan Bodea:
Protest cu frâna trasă
După cele zece zile de proteste consecutive, manifestanții au lansat pe Facebook o nouă idee, accea a organizării unui protest „cu frâna trasă”:
„Vineri, 10 februarie, de la ora 12, iniţiem prima acţiune de nesupunere civică din Cluj, în semn de protest faţă de măsurile Guvernului Grindeanu. Dorim să blocăm, pentru câteva minute, traficul de pe o arteră principală, conducând cu 10km/h. Toţi cei care avem maşini ne vom întâlni în parcarea din spatele magazinului Emag, situată între Calea Dorobanţilor si Bd. 21 Decembrie (vezi harta) şi vom porni la protest. Precizăm că aceasta este o formă legală de protest și că am ales această oră pentru adunare, după mai multe consultări cu potenţialii participanţi”, se precizează pe pagina de Facebook Corupția Ucide.
„Altă întrebare?!” și-a dat demisia
Florin Iordache, ministrul cunoscut pentru deja celebra sa replică, „Altă întrebare”, şi-a anunţat joi demisia din funcţia de ministru al Justiţiei. Ministrul delegat pentru Afaceri Europene, Ana Birchall, va asigura interimatul la ministerul Justiţiei.
„Aşa cum aţi văzut şi dumneavoastră, toate iniţiativele asumate sunt legale şi constituţionale. Proiectele propuse sau aflate în dezbatere publică organizată de Ministerul Justiţiei, iar acum sunt în dezbatere parlamentară… Cu toate acestea, pentru opinia publică nu a fost suficient, drept pentru care am hot să-mi înaintez demisia din funcţia de ministru al Justiţiei”, a declarat Florin Iordache.
Tot joi, Curtea Constituţională a respins sesizarea Avocatului Poporului privind OUG 13/2017 pe motiv că aceasta a fost abrogată. CCR poate verifica doar constituţionalitatea legilor şi ordonanţe în vigoare.
Ce se întâmplă mai departe?
„Orice OUG trebuie supusă dezbaterii în Parlament, în vederea aprobării sau respingerii ei. În cazul de față, Parlamentul trebuie să analizeze OUG 14 și astfel să decidă dacă este sau nu este de acord cu abrogarea OUG:
Dacă Parlamentul aprobă ordonanța prin lege, totul e în regulă.
Dar dacă Parlamentul RESPINGE ordonanța, atunci trebuie de ținut seama că proiectul de lege de respingere nu va produce efecte imediate la data exprimării votului, ci numai de la data publicării în Monitorul Oficial, dispusă de Președintele României care primește proiectul de lege pentru a-l promulga prin decret. Or, până la acest moment, proiectul de lege poate fi atacat la CCR (art. 147 Constituție) sau poate să fie întors de Președinte din nou la Parlament pentru reexaminare (art. 77 Constituție). Dacă se constată că proiectul este constituțional sau dacă este retrimis spre promulgare Președintelui țării, el se publică în Monitorul Oficial. Din acest moment devine lege, care este obligatorie de respectat de către toată lumea”, explică judecătorul Cristi Danileț pe blogul său.
O respingere a OUG 14 va duce la reactivarea OUG 13 chiar la data publicării în Monitorul Oficial al legii care a decis asta. De abia atunci OUG 13 va putea fi atunci contestată de Avocatul Poporului în fața CCR.
Vezi întregul articol AICI.
Protestele de la Cluj în #episoade
#ziua9: Ziua 9 | Peste 4000 de oameni la protestul care devine dezbatere publică
#ziua8: A opta zi de proteste. Aproximativ 5.000 de clujeni au cerut, în stradă, demisia Guvernului
#ziua7 :O nouă zi de proteste la Cluj. Peste 10.000 de manifestanţi cer demisia Guvernului
#ziua6 : Protest istoric la Cluj: aproape 50.000 de oameni, în stradă
#ziua5: Foto 40.000 de clujeni în a cincea zi de protest ,50 de studenți, conduși la gară de 40.000 de oameni
#ziua4:A patra zi de proteste. Peste 30.000 de clujeni au mărșăluit pe străzile orașului
#ziua3:Peste 30.000 de clujeni, din nou, în stradă
#ziua2: Clujul a dat în clocot. Peste 30.000 de oameni, la protest
#ziua1: „Nu vrem să fim o nație de sclavi”. Clujenii au protestat în stradă până după ora 3.00 AM