Studenți de pretutindeni vorbesc din izolare: „Cursurile on-line sunt utile, dar nu pe termen lung”

Pandemia de Covid-19 a afectat viața fiecăruia dintre noi. Trecem cu toţii printr-o perioadă dificilă. Suntem izolaţi, ne-am mutat activităţile în casă, orele de la sală s-au mutat pe covorul din living, noul nostru birou acum este bucătăria, iar cursurile şi educaţia în mediu online.

Am bătut la „uşa virtuală” a unor prieteni, tineri din toată lumea, ca să aflăm cum învață ei și cum reușesc să suporte izolarea actuală, ce ar face dacă de mâine ar putea ieşi din nou din case și ce cred că vor învăţa oamenii din această situație.

Diana Grigoraş este studentă la Master la Universite Panthéon-Assas din Paris, Franţa.

„Plictiseala e o stare pe care n-aş asocia-o nicicum cu această perioadă. Există încă o mulţime de lucruri de făcut acasă, activităţi pentru care mai ieri ne plângeam de «prea puţin timp». Citisem cândva, de pildă, că un francez şi-a luat un an sabatic pentru a parcurge o listă stufoasă de nu-mai-ştiu-câte filme de vizionat într-o viaţă. De altfel, cred că mulţi se îndreaptă în această perioadă spre universurile cinematografice. Sunt o alternativă minunată la cele distopice, create şi livrate zilnic de o bună parte a mass-mediei.

Dacă mâine aş putea ieşi, m-aş pierde pe străzile necunoscute ale oraşului, într-o lungă şi boemă plimbare, pentru a scăpa de impresia că trăim un aprilie ca în primul vers din poezia lui T.S. Eliot, «April is the cruellest month…».

Cursurile online sunt mai degrabă o variantă necesară, pe termen scurt, de supravieţuire organizatorică, dar cu siguranţă nu foarte încântătoare. Mă gândesc adesea, trecând printre multele podcasturi, linkuri spre cursuri on-line şi materiale scrise de pe platforma facultăţii la care studiez, că una dintre caracteristicile esenţiale ale sistemului de educaţie este tocmai acest contact interuman, această întâlnire a ideilor prin interacţiune directă între oameni.

Stă în firea noastră să uităm foarte uşor lucrurile odată ce revenim la acea stare de bine colectiv, de «normalitate», motiv pentru care am un uşor scepticism faţă de o schimbare semnificativă a umanităţii post-Covid. Mulţi dintre noi am înţeles că se anunţă o perioadă cruntă abia când am văzut rafturile magazinelor goale. Şi cred că tot impresia preaplinului consumerist ne va consola şi după această criză. Nutresc totuşi speranţa că această etapă ne va face, măcar pentru o vreme, mai empatici şi mai constienţi de efectul acţiune-reacţiune căruia i se supun toate comportamentele noastre faţă de lumea care ne înconjoară. Şi mai conştienţi de sine graţie timpului de dialog cu noi înşine, de care adesea fugim.

Eu am ales să plec din Paris la jumătatea lunii martie. Imaginea de atunci, în ciuda tuturor avertismentelor autorităţilor şi a numărului de cazuri în creştere, a fost a unor francezi care ignorau amploarea situaţiei, împingându-se încă în mijloacele de transport arhipline sau asaltând străzile şi parcurile. Acea agitaţie a marelui oraş pe care niciun eveniment nu putea s-o ameninţe serios. În doar câteva zile, situaţia s-a schimbat radical. Acum se iese foarte puţin, iar controlul autorităţilor este unul strict, din câte aflu de la prietenii rămaşi acolo. Sistemul de télé-travail funcţionează bine pentru cei mai mulţi, nu la fel însă şi sistemul medical, suprasolicitat, ca peste tot.

Anda Ciubotaru este studentă la Universitatea Alexandru Ioan Cuza, din Iaşi, studiază Relaţii internaţionale şi Studii europene. Priveşte situaţia raţional, are răbdare şi crede că respectarea regulilor ne va îmbunătăţi actuala situaţie.

„Îmi continui activitatea, dar în mediul online. Am la fel de mult de lucrat, ziua mea de muncă fiind puțin mai relaxată, pentru că nu mai sunt nevoită să ajung în diferite locuri, fizic. Atunci când mi se întâmplă să simt plictiseala sau supărarea pe care situația o aduce fiecăruia dintre noi, încerc să fac ceea ce îmi place, de exemplu mă uit la un film bun, citesc o carte sau vorbesc cu cei dragi.

În primul rând, dacă de mâine aş putea ieşi afară, bucuria pe care aș simți-o ar fi imensă, pentru că asta e ceea ce ne dorim cu toţii, să revenim cât mai repede posibil la normal. Prima dată aș ieși la o plimbare în parc. Îmi este tare dor de ieșirile cu prietenii.

Cursurile online sunt unele dintre lucrurile bune pe care pandemia ne-a forțat oarecum să le facem. Să ne apropiem puțin mai mult de tehnologie și să o folosim în beneficiul societății. Sper doar că, de acum înainte, școlile vor realiza potențialul beneficiu adus de tehnologie și vor integra online-ul, pentru că ar putea fi o bună modalitate de a schimba sistemul de educație românesc în bine. E un pas înainte, consider eu.

Cum se vor schimba oamenii după această perioadă? Îmi place să cred că vom acorda o mai mare atenție sănătății noastre și că vom deveni mult mai vigilenți în ceea ce privește realitatea cu care se confruntă un stat sau o regiune, pentru că, mai devreme sau mai târziu, cu toții vom fi afectați. Iar această atenție și luare de atitudine cred că va veni atât din partea autorităților, cât și a societății civile.

Sorana Eşanu este studentă în anul III la Actorie la Universitatea Naţională de Arte „George Enescu”. Ne-a povestit despre situaţia actorilor din teatrul independent, despre teatrul online şi ce îi lipseşte cel mai mult.

„Sunt singură acasă în perioada aceasta și-mi scriu licenţa, fac cursuri online, dar sunt groaznice. La cursurile teoretice avem nevoie să schimbăm păreri, iar la cursurile practice, de exemplu la mișcare, e dificil. Suntem despărţiti de un ecran… Sper să se termine odată toată nebunia aceasta, ca actor sau student la actorie nu e uşor în această situaţie. Actorii din teatrul independent sunt lăsaţi ai nimănui, e ca şi cum n-ai avea loc de muncă, ei din asta trăiesc, din vânzarea biletelor de după spectacole. De exemplu, Marius Manole, alături de alţi actori, a iniţiat o mişcare de ajutor pentru actorii din independent, oamenii să îi susţină. Însă dacă situaţia se pelungeşte, nu ştiu cât vor mai putea fi ajutaţi

După această situaţie cred că va fi o aglomeraţie totală, pentru că toata lumea are nevoie să iasă, străzile vor fi pline. Cred că vom fi mai iubitori. Chiar şi Planeta ne va iubi mai mult, i-am dat o pauză”.

Horaţiu Notar este editor la Creative Monkeyz şi student la Jurnalism la Facultatea de Ştiinţe Politice, Administrative şi ale Comunicării.

„Daca de mâine am putea ieși, aș merge la o plimbare în parc și aș vrea să-mi revăd prietenii apropiați. Cursurile online sunt destul de în regulă, este mult mai bine decât suspendarea totală. Până acum funcționează destul de bine, după părerea mea. Cred că oamenii se vor schimba după această situație, dar consider că România nu este suficient de matură și educată, în destul de multe aspecte, pentru o morală aplicată în urma acestei pandemii.”

Victoria Luca din Republica Moldova este studentă la Academia de Muzică Gheorghe Dima din Cluj-Napoca. Ne povestește care este situaţia peste Prut şi cum se descurcă în acest timp.

Încerc să profit la maxim de acest timp, ca să studiez la instrument. Câte 6-7 ore pe zi sunt dedicate studiului. De asemenea citesc foarte mult, cărți pentru care nu îmi găseam niciodată timp din cauza facultății, acum e momentul potrivit. De asemenea gătesc, încerc să îmi surprind familia cu diferite feluri de mâncare apoi jucăm jocuri în familie.

Păi, dacă aș putea ieși de mâine în primul rând aș ieși cu prietenii, ard de nerăbdare să îi văd pe toți și să putem ieși în oraș.

În Republica Moldova, autorităţile mi se par iresponsabile. Sunt puțini medici, iar cazurile de infectare cu Covid-19 se înmulţesc. S-a implementat legea cu izolarea la domiciliu, însă nu este destul, pentru ca populația nu respectă regulile. Sunt foarte mulți bătrâni care merg la cumpărături sau pur și simplu merg în vizite, iar autorităţile nu acţionează. Nu dau amenzi, poliția nu circulă prin orașe să vadă care e situația. Situația în spitale e deplorabilă. Foarte mulți oameni infectați care stau în spitale își povestesc necazurile pe rețelele de socializare ca să fie auziți. Autoritățile nu vorbesc despre economie. În Republica Moldova, majoritatea oamenilor de la țară sunt agricultori, piețele toate sunt închise, iar ei nu au cum să-și vândă marfa. E haos.”

Alexandru Văduva este student la teologie la Ludwig Maximilians Universität din München şi în același timp, studiază construcţii la Technische Univesität în același oraș. A rămas acolo pe timpul pandemiei.

„La început, în primele zile, mi-a fost greu să ies din ritmul cu care eram obișnuit, apoi lucrurile au devenit mai plăcute. E chiar bine să ai un timp pentru tine, în care să faci doar ceea ce îţi place. Cred că în tot răul sunt şi multe părţi bune. Acum, cel mai mult îmi lipseşte rugăciunea făcută în comun, în cadrul bisericii. Îmi lipsesc îmbrăţişările celor dragi şi socializarea faţă către faţă. Dacă de mâine aș putea ieși, probabil aș merge la biserică, iar apoi as încinge un fotbal bun, cu prietenii.

Cursurile online nu pot fi un mod de interacţiune şi învăţare de viitor. Nu le vor putea suplini niciodată pe cele obișnuite, unde prezenţa fizică este hotărâtoare. Ca alternativă, în această situaţie, cred că sunt utile, însă nu pe o perioadă îndelungată de vreme.

În ciuda faptului că şi în Germania s-a impus izolarea, din perspectiva mea de student, lucrurile nu par a fi prea diferite. Atunci când părăsesc locuinţa, nu este nimeni care să mă întrebe încotro mă îndrept. Probabil, autorităţile din Landul Bavaria apelează la conştiinţa cetăţenilor. Soarele, liniștea şi pacea domnesc pe străzile Müncheului. Magazinele, restaurantele, universităţile sunt închise, însă sunt destul de mulţi oameni afară, respectând regulile de precauţie, liniștiți, care nu transmit sentimentul unei tragedii globale. În spitale probabil este o altă situaţie…”

Articol realizat de Dana Coţovanu, studentă la Jurnalism, UBB, Cluj-Napoca