FOTO Noi lucrări impresionante de artă stradală colorează pereții școlilor din Sibiu: „Vrem să vopsim toată România”

Plan apropiat stânga, artist Lost.Optics, plan apropiat dreapta, artiști Kero&Ocu, plan îndepărtat, artist Kitra/Foto: Cristina Beligăr

O asociație cu un obiectiv precis, o administrație care înțelege că orașul pe care îl conduce are nevoie de mai multă culoare și câțiva dintre cei mai buni „pictori de pereți” și-au unit și în acest an forțele pentru a transforma Sibiul în cel mai viu muzeu de artă stradală din România. Mai mult, Sibiul a realizat un alt pas important în sectorul street art și are, începând din acest an, prima lucrare murală realizată pe peretele unui bloc de locuințe. Astfel, această lucrare se alătură celor 16 picturi realizate în ultima săptămână pe pereții a șase școli din municipiu și altor 31 de lucrări executate în anii precedenți. În premieră, au mai fost pictate și o serie de panouri în Piața Huet, în momente de Live-Painting cu artiștii Lucian Sandu-Milea, Ana Toma, D21, John.S, Claudiu Peța și Iluc. O altă inițiativă de succes, care le-a aparținut organizatorilor Sibiu International Street Art Festival și care a debutat în 2016, a fost Sibiu Street Art Tour, respectiv o trecere în revistă, pe bicicletă, a lucrărilor individuale sau în echipă realizate pe durata festivalului. De data aceasta, Turul de Artă Stradală de la Sibiu a fost completat cu 1400 metri pătrați de picturi murale. 

La fel ca pereții pe care artiștii îi colorează și care au imperfecțiunile lor, și Sibiu International Street Art Festival le are pe ale lui. Fondurile puse la dispoziție de administrația locală din Sibiu sunt, în continuare, insuficiente pentru a asigura și onorariile artiștilor, însă deschiderea din partea autorităților este în fiecare an mai mare.

„Oamenii trebuie să înțeleagă că artiștii trebuie să fie plătiți. Sună ciudat, dar și noi avem nevoie de bani. Este o mentalitate greșită să crezi că artistul creează din plăcere. Da, creezi din plăcere, dar chiria pentru locuința în care stau nu am cum să o plătesc din plăcere. Anul viitor poate se va pune problema corect. Este foarte multă muncă depusă, dar pleci acasă fără nimic”, a precizat Kitra, unul dintre artiștii prezenți anul acesta la Sibiu International Street Art Festival (SISAF).

Evenimentul s-a desfășurat în perioada 3-9 iulie și a însemnat o impresionantă desfășurare e forțe. De această dată au fost colorați pereții Școlii Gimnaziale „Regele Ferdinand” (Kaps Crew), ai Colegiului Tehnic Energetic (Jabra22), ai Școlii Gimnaziale nr.21 (Luchian, Mircea Popescu, Otto Constantin, Pandele), un perete al Blocului de pe str. Gorăslău nr.1(Pisica Pătrată), pereții Colegiului Național Pedagogic „Andrei Șaguna” (Urka, Robert Roca, Kitră, The Orion, Lost.Optics, Ortaku, Kero & Ocu), ai Colegiului Economic „George Barițiu” (Recis-Sweet Damage Crew), ai Liceului Teoretic „Onisifor Ghibu” (Wasp Elder, Camilo). Intervenții din partea artiștilor au mai avut loc în Piața Huet (Lucian Sandu-Milea, Ana Toma, John S., D21, Claudiu Peța), dar și în Piața Mare, str. Arhivelor – str. Cetății (Ștefan Radu Crețu-instalație).

Detaliu lucrare artiști Kaps Crew/Foto: Cristina Beligăr

Detaliu lucrare artiști Kaps Crew/Foto: Cristina Beligăr

Artist Recis/Foto: Cristina Beligăr

Artist Recis/Foto: Cristina Beligăr

Organizat de Asociația Art Factory Transilvania, festivalul a primit anul acesta finanțare de 100.000 de lei de la Primăria Municipiului Sibiu și Consiliul Local. În ceea ce privește contribuția venită din partea organizatorilor, aceasta a fost de 20.000 de lei.

„În primul an a existat reticență din partea administrației sibiene, dar acum nu se mai pune problema astfel. Acest lucru se datorează lucrărilor foarte bune care au fost realizate în primii doi ani. Anul acesta, pe lângă câțiva dintre cei mai buni artiști din România am reușit să aducem trei artiști internaționali, din Marea Britanie, Portugalia și Italia. Avem sprijin și din partea comunității. Cererea din partea voluntarilor a fost mai mare, am fost ajutați și cu sponsorizări și pot să spun că actuala ediție a fost mai reușită. Ne-am dezvoltat și pe partea de street art cu evenimente și concerte”, a precizat Florina Vlad, din partea echipei de organizare.

În ceea ce privește tema ediției actuale, organizatorii s-au gândit la o propunere care mai mult să inspire decât să limiteze. Dacă în prima ediție a fost propusă tema „În caz de urgență, folosiți aripi”, apoi „Învață să zbori”, anul acesta artiștii au pornit doar de la elementele „a, b, z,/ 1, 2, 9, / smile, love, like”.  Peste 90 de artiști din toată lumea și-au exprimat dorința să participe la festival însă doar o mică parte dintre ei au fost selectați.

„Sperăm ca anul viitor să găsim o variantă mai bună de sponsorizare și să aducem și artiști de pe alte continente. Este un proiect foarte greu. Dar, de la teama pe care o aveau unele persoane din administrație, cum că ar crește vandalismul în oraș dacă noi îi încurajăm pe copii în direcția aceasta, s-a ajuns ca acest festival să fie o dovadă că arta poate fi respectată în stradă. Copiii se mândresc cu școlile lor, la fel și profesorii și toți cei care locuiesc în jurul acelor școli”, a explica Florina Vlad pentru Transilvania Reporter.

Întotdeauna primele zile de festival sunt cele mai grele, spune Florina Vlad, pentru că una este să faci desenul pe schiță, alta este să vezi ce structură și compoziție are peretele. „Pornești cu ideea că pictezi cu lavabilă și ajungi să pictezi cu spray din cauza suprafeței. Bucuria în acest an a fost să vedem că artiștii nu au venit cu lucrări decorative. Temele sunt cele care ne interesează pe toți: unitate, iubire, ideea de a fi mai buni, ideea că este bine să facem alegeri. Sunt lucrări foarte profunde”, spune Florina Vlad.

Foto: Cristina Beligăr

„Ceea ce facem în acest festival este puțin diferit de ceea ce fac artiștii în stradă, dar este timpul să înțelegem cu toții beneficiile pe care le poate aduce arta stradală. Dincolo de înfrumusețarea unor clădiri, multe din problemele legate de infracționalitate pot fi rezolvate prin street art. În străinătate există chiar o politică potrivit căreia dacă un cartier are probleme, administrația oferă spațiu de desfășurare artiștilor pentru a înfrumuseța zona. Există studii care spun că expunerea la culori, la artă, scade infracționalitatea și crește optimismul în rândul comunității”, mai declară  Florina Vlad.

Foto: Cristina Beligăr

În cursul zilei de duminică, 9 iulie, Ziarul Orizontal de lângă Teatrul Național „Radu Stanca” din Sibiu a fost locul de întâlnire pentru participanții la Sibiu Street Art Tour, un tur de aproximativ două ore, pe bicicletă, gândit de organizatorii SISAF special pentru fanii festivalului și pentru cei mai puțin familiarizați cu fenomenul street art. Turul a început cu o vizită la Școala Gimnazială „Regele Ferdinand”, respectiv cu lucrarea realizată în acest an de Kaps Crew și a continuat cu lucrarea lui Jabra22 de la Colegiul Tehnic Energetic. Mai departe, la Școala Gimnazială nr.21, am putut admira lucrările a patru artiști: Luchian, Mircea Popescu, Otto Constantin și Pandele.

Artiști Kaps Crew/Foto: Cristina Beligăr

Artiști Kaps Crew/Foto: Cristina Beligăr

Artist Jabra22/Foto: Cristina Beligăr

Artist Jabra22/Foto: Cristina Beligăr

Foto: Cristina Beligăr

Prezent încă în curtea școlii, am avut ocazia să aflăm de la Otto Constantin mai multe despre proiectul său intitulat „Artă de uliță” și despre ideea potrivit căreia arta stradală „nu ar trebui să sperie”. La Sibiu, tânărul originar din Constanța a pictat un zid de trei metri, pentru el cel mai mare zid de până acum și un bun început pentru proiectul pe care vrea să îl desfășoare în alte orașe dar și în unele sate din România bazându-se pe ideea de a aduce satul la oraș și orașul la sat. În privința personajelor pe care le-a pictat în curtea școlii, inspirate din folclorul balcanic, Otto a precizat că le-ar fi făcut „mai rele”, dacă nu ar fi primit „reclamații” din partea vecinilor din zonă.

Artist Pisica Pătrată/Foto: Cristina Beligăr

Artist Pisica Pătrată/Foto: Cristina Beligăr

Un bloc de locuințe de pe strada Gorăslău nr.1 este următoarea oprire în turul pe bicicletă. De această dată, lucrarea artistului Pisica Pătrată poate fi admirată pe un bloc, o premieră nesperată reușită de organizatorii SISAF.

Înainte de încheierea turului, la Liceul Teoretic „Onisifor Ghibu”, pentru a vedea lucrarea lui Wasp Elder și la Colegiul Economic „George Barițiu” pentru a vedea lucrarea lui Recis-Sweet Damage Crew, o altă oprire o facem la Colegiul Național Pedagogic „Andrei Șaguna”, unde îi surprindem în plin proces artistic pe Kitra și pe Robert Roca. Lucrările deja terminate ale lui Thè Orion, Ortaku, Lost.Optics sau Urka, precum și Androginul lui Kero & Ocu, veghează asupra curții școlii în așteptarea noastră și a viitorilor beneficiari: Sutele de copii care se vor bucura de ele.

„E foarte mișto că putem sta zile întregi să lucrăm și, cu atât mai important este faptul că ceea ce facem noi se întâmplă în școli. Cred că este un bun mod de a educa tinerele generații să privească streetart-ul mai puțin ca formă de vandalism și mai mult ca formă de exprimare artistică. Cred că festivalul acesta ar trebui să fie un exemplu și pentru celelalte orașe. Să vopsim toată România”, a precizat Robert Roca, aflat pentru prima oară la Sibiu International Street Art Festival.

Artist, Kitra/Foto: Cristina Beligăr

Artist, Kitra/Foto: Cristina Beligăr

La rândul său, Kitra remarcă faptul că atâta timp cât arta este scoasă din galerii și adusă în stradă, nu contează că se manifestă pe pereții școlilor, sau pe cei ai blocurilor. „Evident, mulți copii pot fi inspirați de desenele acestea, dar la fel pot fi inspirați de orice perete colorat pe care îl văd în oraș”, a declarat artistul. În ceea ce privește lucrarea pe care a realizat-o la Sibiu, este vorba despre o interpretare proprie, în cheie abstractă, a noțiunii de școală.

Un alt beneficiu adus de Sibiu International Street Art Festival mișcării de street art din România este ocazia pe care o oferă comunității de artiști de a se întâlni pe același front. Dacă cei mai mari artiști din țară înțeleg că este loc pentru toată lumea pe această scenă, mai este un pas doar până când publicul va înțelege, la rândul său, că alături de celelalte arte, arta stradală este necesară.

Artist Kitra/Foto: Cristina Beligăr

Artist Kitra/Foto: Cristina Beligăr

Artist Ortaku/Foto: Cristina Beligăr

Artist Ortaku/Foto: Cristina Beligăr

Artist Robert Roca/Foto: Cristina Beligăr

Artist Robert Roca/Foto: Cristina Beligăr

Artist, The Orion/Foto: Cristina Beligăr

Artiști Kero&Ocu/Foto: Cristina Beligăr

Artist, Pandele Radu-Sweet Damage Crew/Foto: Cristina Beligăr

„Acest festival este cel mai complex proiect de street art din țară, care să adune concret comunitatea pictorilor de pereți. Principalul beneficiu cred că se rezumă la faptul că toți copiii aceștia care cresc cu lucrările noastre, vor simți tot mai mult nevoia de a vedea artă publică în jurul lor”, a declarat, la rândul său, Radu Pandele, din partea Sweet Damage Crew.

În acest an, băieții de la Sweet Damage Crew, prin lucrările lui Recis, Radu Pandele și Lost Optics, au fost prezenți în trei școli din Sibiu.

Distribuie:

Nu există Comentarii

  1. Bruce says:

    Majoritatea “lucrarilor” arata execrabil.

Postaţi un comentariu