Articol care contine urmatoarele taguri: "muresan"

CFR Cluj luptăpe toate fronturile în competiţiile interne,   iar în octombrie,   după decizia TAS,   ar putea urca pe podiumul Ligii 1

CFR / „Vişiniii” atacă pe toate fronturile

CFR Cluj traversează o perioadă extrem de fastă. Deşi clubul este în insolvenţă, iar în vară au plecat foarte mulţi jucători, rezultatele sunt peste aşteptările oficialilor şi ale suporterilor. Marţi, vişiniii au trecut de CS Baloteşti în 16-imile Cupei României, prin golul marcat în prelungiri de Belek, iar în Liga 1, echipa este pe locul 8 al clasamentului cu 13 puncte.…

Citeste mai departe ›
CFR Cluj și-a primit cele 24 de puncte înapoi și a urcat pe locul 3 în Liga 1 / Foto: Dan Bodea

CFR / Directă de 2, 7 milione de euro în imaginea FRF

CFR Cluj și-a primit înapoi cele 24 de puncte cu care a fost penalizată de comisiile Federației Române de Fotbal (FRF). Decizia a fost anunțată, vineri la prânz, de Tribunalul de Arbitraj Sportiv (TAS) de la Lausanne.…

Citeste mai departe ›
Eugen Trică s-a întors în Gruia şi vreau un trofeu la finalul sezonului / Foto: Dan Bodea

CFR / Trică a semnat cu CFR! “Am promis că mă voi întoarce!”

După mai multe săptămâni de negocieri Eugen Trică şi preşedintele CFR-ului, Iuliu Mureşan, au ajuns la un acord, iar fostul decar din Gruia a semnat un angajament cu gruparea feroviară valabil până în 2016.…

Citeste mai departe ›
Mirko Ivanovski a marcat golul calificării CFR-ului în semifinalele Cupei României în minutul 90 al partidei de la Piteşti / Foto: Dan Bodea

Cupa României / Calificare spectaculoasă și imorală

Primul sfert de finală din Cupa României le-a opus pe divizionara secundă CS Mioveni și ocupanta locului 2 în Liga I, CFR Cluj. S-au calificat în semifinale vișinii la capătul unui meci nebun, cu o răsturnare spectaculoasă de scor.…

Citeste mai departe ›
Foto: Dan Bodea

CFR / Fanii CFR-ului au ieșit în stradă

După modelul suporterilor Universității Cluj, și fanii rivalei CFR au decis să iasă în stradă în semn de susținere a fotbaliștilor ”feroviari” și a stafului tehnic cpndus de Vasile Miriuță. Luni, ceva mai mult de 200 de suporteri CFR-ști s-au adunat la stadionul Dr Constantin Rădulescu, pentru a-și încuraja favoriții.…

Citeste mai departe ›
Fotbaliştii de la CFR au demonstrat conducerii că sunt profesionişti şi au câştigat meciul de la Botoşani,   acum aşteaptă să le fie plătite măcar o parte din restanţele financiare  / Foto: Dan Bodea

CFR / Mobilizare generală şi succes împotriva predicţiilor

Neplătiţi de luni bune şi la un pas să nu facă deplasarea la Botoşani, fotbaliştii de la CFR au fost întorşi din drum, încă o dată, de antrenorul Vasile Miriuţă. Echipa a cceptat să joace meciul cu moldovenii şi au oferit surpriza etapei, învingând cu 1-0 o formaţie, FC Botoşani, construită după aceleaşi principii nemţeşti de Leo Grozavu, şi el fost jucător în Germania, aidoma lui Miriuţă.…

Citeste mai departe ›
O nouă confruntare istorică între "U" şi CFR se va derula,   luni,   de la ra 21.00,   pe arena din Gruia / Foto: Dan Bodea

Fotbal / Derby-ul Clujului, episodul 65

Cel mai aşteptat eveniment sportiv pentru Cluj este fără urmă de îndoială duelul dintre CFR şi ”U”. Meciul programat, luni, 29 septembrie, de la ora 21.00, pe arena din cartierul Gruia, va fi înfruntarea cu numărul 65, o cifră simbol pentru toată suflarea universitarilor.…

Citeste mai departe ›
Ciprian Deac (foto,   în verde) şi colegii lui de la CFR debutează,   joi,   într-o nouă ediţie a Ligii Europa / Foto: Dan Bodea

CFR începe o nouă aventură

CFR Cluj porneşte joi la drum într-o nouă aventură europeană, iar peste o săptămână va debuta în cel de al 20-lea sezon de Liga I. Unsprezece fotbalişti noi s-au alăturat noului proiect condus de Vasile Miriuţă şi tot atâtea goluri au marcat feroviarii în cele cinci partide test din această vară.…

Citeste mai departe ›
Arpad paszkany,   Iuliu Mureşan şi Ştefan Gadola i-au asigurat pe fanii CFR-ului că echipa nu va intra in insolvenţă şi că în scurt timp vor fi din nou în topul fotbalului românesc / FOTO: Dan Bodea

CFR / Adio, dar rămân cu tine, Paszkany s-a retras şi nu prea din conducerea CFR-ului

Oficialii clubului CFR Cluj au declarat la unison, în cadrul unei conferinţe de presă, că gruparea vişinie nu se va desfiinţa şi nici nu va intra în insolvenţă, în ciuda dificultăţilor financiare din ultimele luni.…

Citeste mai departe ›
Florin Costea a fost mereu în contratimp la duelurile cu jucătorii Astrei / Foto: Dan Bodea

Costea, pe picior de plecare: “Nu prea a convins”

Florin Costea s-ar putea despărţi în iarnă de gruparea din Gruia.

Şefii CFR-ului şi-au pierdut răbdarea cu Florin Costea. Adus cu surle şi trâmbiţe, atacantul oltean a dezamăgit în tricoul vişiniu.…

Citeste mai departe ›
Foto: images.football365.com

CFR Cluj / L-au luat pe „jucătorul-problemă”

CFR l-a transferat pe Gabi Tamaş, un jucător problematic şi cu o viaţă extrasportivă tumultoasă.

CFR a plătit tribut greşelilor din defensivă în acest sezon. Formaţia din Gruia a încasat 16 goluri în 10 partide, situaţie care i-a alarmat pe şefii clujeni.…

Citeste mai departe ›
Dorel Coica,   primarul municipiului Satu Mare

Primarul Coica, în război cu “trio-ul mincinos Ardelean-Băbăşan–Mureşan”

Revenit din concediu, primarul Dorel Coica a răspuns întrebărilor adresate de preşedinţii filialelor judeţene şi municipale a PDL Satu Mare- Petre Mureşan şi Claudiu Ardelean, respectiv primvicepreşedintelui Sergiu Băbăşan cu prilejul conferinţei de presă organizate în 12 septembrie.…

Citeste mai departe ›