Publicul român va avea ocazia rară de a vedea în avanpremieră unul dintre cele mai așteptate filme europene ale anului. Pe 13 iunie, de la ora 19:00, cel mai nou film al lui Cristian Mungiu pentru care regizorul a câștigat trofeul Festivalului de Film de la Cannes din acest an, FJORD, va fi proiectat simultan într-un eveniment unic la nivel național, organizat în 90 de cinematografe din 52 de orașe din România.
Proiecția reprezintă o excepție de la calendarul obișnuit de lansare al filmului, premiera oficială în România urmând să aibă loc abia în lunile următoare. Potrivit regizorului, data lansării depinde de disponibilitatea actorilor principali Sebastian Stan și Renate Reinsve, de programul cinematografelor și de lansarea internațională a producției. Din respect pentru publicul român și pe fondul interesului uriaș generat de succesul filmului la Cannes, echipa a decis organizarea unei proiecții speciale unice înaintea premierei oficiale.
Al doilea Palme d'Or pentru Cristian Mungiu
Pe 23 mai 2026, Cristian Mungiu a câștigat cel de-al doilea Palme d'Or din carieră, devenind doar al zecelea regizor din istoria Festivalului de Film de la Cannes care reușește această performanță. El intră astfel într-un grup select alături de cineaști precum Francis Ford Coppola, Emir Kusturica, frații Dardenne și Michael Haneke.
Premiera mondială a filmului la Festivalul de Film de la Cannes a fost urmată de cronici elogioase în presa internațională. Publicațiile de specialitate au descris FJORD drept una dintre cele mai puternice și relevante producții europene ale momentului, apreciind atât forța tematică a filmului, cât și viziunea regizorală a lui Mungiu.
Sebastian Stan, în primul său film românesc
FJORD marchează două premiere importante în cariera cineastului român: este primul film în limba engleză regizat de Cristian Mungiu și, în același timp, primul film „românesc” din cariera actorului Sebastian Stan.
Alături de Sebastian Stan, distribuția este condusă de actrița norvegiană Renate Reinsve și îi include pe actorii români Adrian Titieni, Alin Panc, Giulia Nahmany și Ana Bodea.
Turnat în Norvegia și realizat în patru limbi - engleză, norvegiană, suedeză și română - filmul urmărește povestea a două familii care dezvoltă o relație apropiată într-o comunitate izolată dintr-un fiord norvegian, pe fondul unor diferențe culturale și de valori care scot la suprafață tensiunile unei societăți tot mai polarizate.
O lansare cu miză internațională
Interesul pentru FJORD depășește deja granițele Europei. Filmul a fost achiziționat înainte de finalizarea producției pentru distribuție în peste 100 de teritorii din întreaga lume, iar în Statele Unite va fi lansat de Neon, compania care a distribuit în ultimii ani mai multe filme laureate cu Palme d'Or și premiate ulterior la Oscar.
Pentru publicul din România, proiecția din 13 iunie reprezintă astfel nu doar o avanpremieră, ci șansa de a vedea primul film românesc recompensat cu două Palme d'Or înainte ca acesta să înceapă circuitul internațional de lansări. Biletele pentru eveniment sunt puse în vânzare începând cu 2 iunie 2026.








![[P] Comunicat de presă privind finalizarea proiectului „Digitalizarea companiei ASITEL AGENT DE ASIGURARE”](https://transilvaniareporter.ro/wp-content/uploads/2025/04/HEADER-50x40.png)


