„Studenţii” devin profesori

În mai puţin de o lună de zile Dănuţ Gheţa, Ioan Teodorescu şi Cristian Podea (foto, de la stânga la dreapta) vor absolvi cursurile Academiei Române de Rugby şi vor primi atestatul de antrenori federali

Pentru echipa de rugby a CS Universitatea Cluj această perioadă este una de pregătiri intense, nu doar fizice, ci şi profesionale.

Recent Ioan Teodorescu, Danuţ Gheţa şi Cristian Podea au trecut cu bine peste testările modulului cinci, penultimul din seria pe care trebuie să o parcurgă în cadrul cursurilor organizate de Academia Română de Rugby, pentru a deveni antrenori federali.

În paralel cu pregătirile teoretice, cei trei se antrenează cot la cot alături de colegii lor, coordonaţi de antrenorul echipei “U” Cluj, Bogdan Cantor.

Parte a proiectului de dezvoltare a rugbyului
Dintre cei trei sportivi amintiţi Ioan Teodorescu este deja parte a stafului tehnic al ”U” Cluj, fiind desemnat deja antrenor secund. Şi Cristi Podea îşi pune la bătaie experienţa „ajutând” la nevoie pregătirea grămezii şi a pachetului de înaintare.

De altfel cei doi sunt tehnicieni şi în acte, dar nu antrenori federali. În sfârşit Danuţ Gheţa luptă pe trei fornturi, este încă jucător activ, urmează cursurile Facultăţii de Educaţie Fizică şi Sport din cadrul UBB şi, totodată, cursurile Academiei de Rugby. Cel mai încântat de acţiunile sportivilor săi este antrenorul Bogdan Cantor care explică şi de ce susţine demersul celor trei.

„Nu doar la nivel de Cluj, ci în întreaga ţară este o lipsă de antrenori de calitate. Gheţa şi Podea se vor alătura proiectului <U> Cluj, de dezvoltare a rugbyului. Fiecare îşi va găsi locul potrivit, pentru că avem nevoie de antrenori pornind de la grupele de copii şi până la echipele de juniori şi tineret. Proiectul nostru este de lungă durată, nu încercăm să sărim nicio etapă, ci să facem paşi mărunţi dar concreţi pentru dezvoltarea acestui sport. Teo (Ioan Teodorescu n.a.) este deja antrenor secund, a fost un mare jucător, iar experienţa lui ne ajută foarte mult în pregătire. La fel este şi cazul lui Cristi (Cristian Podea n.a.) şi a lui Dănuţ Gheţa, doar că ei se va concentra pe meseria de antrenor atunci când vor decide că este momentul să se retragă din activitatea de preformanţă”, explică Bogdan Cantor.

Învestit căpitan al universitarilor Cristi Podea a dezvăluit că nu se grăbeşte să devină antrenorul echipei, dar vrea să lucreze cu copii.

„Asta simt eu că mi se potriveşte cel mai bine. La echipă avem un antrenor foarte bun, de ce să mă gândesc că într-o zi îi voi lua locul. În momentul de faţă, atunci când mi se cere mai ajut şi eu la pregătirea echipei, dar în niciun caz nu vreau să fiu antrenor, nu acum. Încă mai pot să joc, iar atunci când voi spune stop joc am să mă dedic meseriei de antrenor. Să fii şi jucător şi antrenor în acelaşi timp nu se poate, nu în rugby”, spune Cristi Podea.

Dănuţ Gheţa
Are 35 de ani şi dacă s-ar fi născut în Anglia, de exemplu, ar fi idolul tribunelor. A început să practice rugby-ul în 1991, adică în urmă cu 22 de ani, la grupele de copii şi juniori ai Universităţii Cluj. De atunci şi până azi, în România, nu a îmbrăcat alt tricou decât cel alb şi negru şi a purtat cu mândrie simbolul studenţesc (“U”) pe piept. Dacă în România nu a fost remarcat de selecţionerii stejarilor, Dănuţ Gheţa are, atenţie, o selecţie pentru echipa naţională a Ungariei! În CV-ul său mai apar două echipe la care a evoluat, Esztergomi Vitezek, din Ungaria, şi Firenze, din Italia, dar numai în perioada pauzelor din campionatul ţării noastre.

Cristi Podea
Este mijlocaş la grămadă şi a revenit în ţară după ce şi-a încheiat contractul cu francezii de la Rouen. Cristian Podea este unul dintre cei mai experimentaţi jucători de rugby din ţara noastră, având peste 30 de selecţii la echipa naţională. Podea s-a întors parctic la ”U”, după ce a debutat în rugby la Magic Bucureşti şi a mai evoluat, ulterior, la Locomotiva Bucureşti, ”U” Cluj, Timişoara, Ştiinţa Baia Mare şi Rouen.

Ioan Teodorescu
Este unul dintre cei mai experimentaţi jucători care au evoluat în SuperLiga Naţională. A început să joace rugby la vârsta de 14 ani, la CS Triumf Bucureşti. Până să fie transferat la “U” Cluj, în 2000, a mai trecut pe la Giurgiu şi Universitatea Timişoara. Şase sezoane a evoluat „Teo” la echipa universitară, după care a mai jucat un an la Arad, din nou la “U”, în sezonul 2007-2008, iar mai apoi patru ani în Ungaria, la Esztegon. Din 2012 a revenit la echipa lui de suflet Universitatea Cluj. Teodorescu are în palmares două trofee internaţionale (Cupa Europeană pe Naţiuni), 40 de selecţii la echipa naţională a României şi două participări la Cupa Mondială (Australia 2003 şi Franţa 2007).

Distribuie:

Postaţi un comentariu