Spitalului Clinic Municipal Clujana se modernizează

Primaria municipiului Cluj-Napoca a semnat la finele lunii trecute contractul de finanţare a proiectului european privind modernizarea şi echiparea ambulatoriului Spitalului Clujana, Spitalul Clinic Municipal aflat în administrarea Consiliului local Cluj-Napoca.

Valoarea totală a proiectului este de 32.306.270, 35 lei, din care suma nerambursabilă solicitată este de 22.161.602, 85 lei. Contribuţia la cheltuielile eligibile revine municipiului Cluj-Napoca şi se ridică la 452.277, 61 lei, la fel cu contribuţia la cheltuielile neeligibile în valoare de 3.482.874, 41 lei. Durata de implementare a proiectului este de 18 luni, din care perioada de execuţie a lucrărilor este de 12 luni.

“Obținerea acestei finanțări nu a fost ușoară însă, în urma economiilor pe care am reușit să le facem la celelalte proiecte putem demara această investiție pentru clujeni. Contribuția Primăriei este mai mare decât de obicei în acest caz – vom aloca de la bugetul local cca. 4 milioane de lei pentru cofinanțare și acoperirea cheltuielilor neeligibile.Primăria Cluj-Napoca sprijină în fiecare an Spitalul “Clujana” cu aproximativ 12 milioane de lei de la bugetul local pentru acoperirea cheltuielilor de funcționare. Cu toate acestea, spitalul este subfinanțat și am toată admirația pentru medicii și personalul care în pofida greutăților reușesc să mențină calitatea actului medical la un nivel ridicat. Sper ca procedura de licitație să se desfășoare fără probleme pentru a putea începe lucrările la noul ambulatoriu chiar în acest an. Totodată, vom încerca să introducem pentru perioada de finanțare 2014-2020 un nou proiect pentru Spitalul “Clujana”, a spus primarul Emil Boc.

Obiectivul proiectului este îmbunătăţirea infrastructurii ambulatoriului din cadrul Spitalului Clinic Municipal Cluj – Napoca în vederea eficientizării serviciilor de sănătate şi asigurării unui înalt nivel de protecţie a sănătăţii umane. Acest lucru se va realiza prin modernizarea ambulatoriului integrat al spitalului, reamenajarea spaţiului acestuia în vederea creşterii capacităţii de diagnostic şi tratament, reducând astfel numărul internărilor şi durata medie pentru cei internaşi şi dotarea cu aparatură medicală de specialitate şi creşterea numărului de persoane care beneficiază de infrastructura de sănătate modernizată/echipată cu aproximativ 20%.

De asemenea, prin proiect se doreşte creşterea serviciilor puse la dispoziţia pacienţilor din cadrul ambulatoriului cu 21%, de la 19% în anul 2008 la 23% până în iulie 2015 şi amenajarea unor noi cabinete de Nefrologie, Radiologie şi imagistică medicală, Reumatologie şi Analize medicale.

Practic clădirea în care funcţionează ambulatoriul de spital va fi modernizată şi supraetajată, obţinându-se 3.263, 21 mp suprafaţă utilă totală. Se vor achiziţiona 174 echipamente, dintre care, 15 sisteme funcţionale de consultaţie/tratament, 17 echipamente IT de uz medical şi 142 echipamente medicale, printre care computer RMN, ecografe doppler 4D, băi galvanice cu uşa Rocher etc.

Toate tehnologiile propuse sunt din cea mai eficientaă clasă din punct de vedere energetic. Echipamentele medicale sunt inovative prin eficienţa tratamentului şi posibilitatea aplicării unei multitudini de proceduri cu consum energetic minim. În aceste echipamente este înglobată cea mai nouă tehnologie disponibilă specifică domeniului respectiv de activitate, şi anume ultimele tehnologii specifice de investigaţie, respectiv tratament.

Proiectul de finanţare din fonduri nerambursabile „Modernizarea şi echiparea ambulatoriului din cadrul Spitalului Clinic municipal Cluj–Napoca, în vederea îmbunătăţirii calităţii infrastructurii serviciilor de asistenţă medicală” a fost depus în 2009, de către municipiul Cluj-Napoca, în calitate de solicitant, pentru atragerea de fonduri nerambursabile prin Programul Operaţional Regional 2007-2013, Anexa 3.

 

Distribuie:

Postaţi un comentariu