Negocieri eşuate între Primăria Zalău şi E Star Budapesta. Consecinţa: frigul din şcoli continuă pe termen nelimitat

Şcolile şi-au scurtat programul pentru a-i expune mai puţin pe copii la frig

Ultimele discuţii între Primăria Municipiului Zalău şi , E STAR Alternativ Energia Szolgaltato Nyrt Budapesta, firma ce are, deocamdată, în proprietate, reţeaua de termoficare a oraşului, au avut loc joi, 3 octombrie, chiar la Budapesta, la sediul firmei maghiare. Potrivit primarului Radu Căpîlnaşiu, participant, alături de administratorul public Radu Nistorescu, la discuţiile din capitala ungară, cele două părţi nu au ajuns la un consens. „N-au acceptat nicio variantă de închiriere. Nici n-au vrut să discute de preţ. Singura variantă acceptată de ei ei cumpărarea de către noi a conductei. Iar noi nu ne putem permite să o plătim până nu se pronunţă instanţa cu privire la contractul de vânzare a conductei de către E Star Distriterm (firma româno – maghiară care concesionase în 2010 serviciul de încălzire în sistem centralizat din Zalău – n.r.)către firma-mamă din Ungaria, E STAR Alternativ Energia Szolgaltato Nyrt Budapesta”, declară primarul.

Municipalitatea mizează, aşadar, pe faptul că acel contract ar putea fi anulat de Tribunalul Sălaj, unul dintre motivele invocate fiind faptul că acea conductă nu ar fi putut face obiectul unei vânzări întrucât reprezintă un bun de retur şi este şi obiectiv de utilitate publică. Lichidatorul judiciar al firmei româno-maghiare a cerut instanţei anularea contractului, următorul termen în proces fiind în 21 octombrie. „Noi speram să se pronunţe la termenul din septembrie. Nu s-a întâmplat. Încercăm acum să aducem un pic mai devreme termenul din 21 octombrie”, precizează primarul.

Primăria încearcă să ajungă la conducta de termoficare şi prin ordonanţe preşedinţiale. Pe de-o parte, prin apelul depus la decizia Tribunalului Sălaj de la sfârşitul lunii septembrie, care a respins cererea de ordonanţă preşedinţială formulată de primărie, iar pe de altă parte, printr-o nouă cerere de ordonanţă preşedinţială, depusă de această dată de Uzina Electrică, societatea din subordinea Consiliului Local solicitând, şi ea, dreptul de a utiliza conducta până la soluţionarea pe fond a litigiului dintre Primărie şi firmă.

Poate una dintre cele mai logice soluţii la această problemă, şi anume montarea de centrale termice proprii în fiecare şcoală şi grădiniţă din Zalău, este văzută de municipalitate doar ca o soluţie de avarie. „Am putea rezolva în acest mod doar situaţia unităţilor de învăţământ, nu şi a celorlalte instituţii şi a blocurilor de locuinţe sociale racordate încă la sistemul centralizat de încălzire. În plus, termenul în care se poate realiza este destul de lung, adică am putea asigura căldură cel mai devreme la începutul lunii decembrie”, explică edilul. Cât despre banii necesari pentru montarea de centrale termice în şcoli, Radu Căpîlnaşiu spune că, potrivit proiectului făcut în urmă cu doi – trei ani, ar fi nevoie de aproximativ 9.000.000 de lei. O actualizare a sumei ar însemna, potrivit primarului, o reducere cu 30 – 40 la sută. „Nu avem banii aştia în buget, dar asta este ultima grijă pe care o avem”, a mai adăugat Căpîlnaşiu.

Şcolile îşi reduc programul

Între timp, pentru a face faţă frigului din sălile de clasă, şcolile au redus la 40 de minute durata orei de curs şi la 5 minute pauzele. Prima a fost Şcoala „Porolissum”, care a recurs la această măsură încă de joi, însă vineri s-a alăturat şi Şcoala „Gheorghe Lazăr” şi, sub un alt pretext, şi Şcoala „Mihai Eminescu”. Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului Şcolar, mai multe unităţi de învăţământ vor recurge la această soluţie până la rezolvarea problemei cu încălzirea.

Distribuie:

Postaţi un comentariu