Alte stiri

Piața volantă de la Sala Sporturilor nu se ține  sâmbătă

Piața volantă de la Sala Sporturilor nu se ține sâmbătă

Primăria Cluj-Napoca anunţă că sâmbătă, 5 august 2017, nu va avea loc piaţa volantă de pe platoul Sălii Sporturilor „Horia Demian”, având în vedere faptul că în această perioadă se desfășoară Festivalul Untold.…

Citeste mai departe ›
Foto: Dan Bodea

De ce s-au temut nu au scăpat

Rivalitatea dintre ”U” Cluj și CFR își va consuma noi episoade dar, de această dată, în Liga a III-a. Oficialii clubului din Gruia au făcut toate demersurile necesare pentru reînființarea echipei a doua a clubului, imediat după ce ”U” a promovat și dosarul de participare în eșalonul terț a fost aprobat de comisiile FRF.…

Citeste mai departe ›
Chirii nespus de piperate pe perioada Untold. Ofertele last minute continuă să apară

Chirii nespus de piperate pe perioada Untold. Ofertele last minute continuă să apară

Înaintea celui mai incendiar weekend din acest an, Clujul fierbe. Şi nu din cauza temperaturilor care vor depăşi, conform prognozelor meteorologice 37 de grade, ci din alte motive. Toată lumea are ceva de închiriat, de vândut, de negociat.…

Citeste mai departe ›
Una dintre clădirile Globalworth Campus, proiect imobiliar propus pentru a găzdui EMA la București | Foto: skyscrapercity.com

Toată lumea o pețește pe EMA

Termenul de depunere a candidaturilor pentru a găzdui cele două agenții ale UE cu sediul în Regatul Unit, Agenția Europeană pentru Medicamente (EMA) și Autoritatea Bancară Europeană (ABE), a expirat în 31 iulie 2017, la miezul nopții.…

Citeste mai departe ›
Granita de pepene roşu

Granita de pepene roşu

Ingrediente:

-1 lingură suc de lime

-100 gr. zahăr

-1kg. pepene roşu curăţat de seminţe

Metoda de preparare:

Pasează toate ingredientele cu un blender până când obţii un amestec omogen. Toarnă totul într-o tavă şi pune la congelator timp de 1 oră.…

Citeste mai departe ›
Două ghişee pentru programări online la Serviciul de Paşapoarte

Două ghişee pentru programări online la Serviciul de Paşapoarte

Începând cu data de 1 august 2017, Instituția Prefectului – Județul Cluj pune la dispoziţia cetăţenilor posibilitatea efectuării de programări online la două ghișee în vederea depunerii actelor pentru emiterea paşapoartelor simple electronice şi a paşapoartelor simple temporare, prima zi disponibilă planificării online fiind marți, 1 august 2017.…

Citeste mai departe ›
Lucrări de asfaltare pe drumul județean Nireș – Valea Ungurașului

Lucrări de asfaltare pe drumul județean Nireș – Valea Ungurașului

Consiliul Judeţean Cluj anunţă că pe drumul județean DJ 161D Dej-Nireș-Unguraș-Valea Ungurașului se află în plină desfășurare lucrări de întreţinere constând în aşternere de covor asfaltic.

Astfel, este vizată asfaltarea sectorului de drum de la ieșirea din localitatea Nireș spre Unguraș, de la kilometrul 18+021 până la kilometrul 19+240, după ce, în prealabil, au fost executate lucrări pregătitoare, precum tratarea burdușirilor și plombări cu emulsie.…

Citeste mai departe ›
Foto: Dan Bodea

6.200 de tineri îşi doresc să devină ingineri. Specializările din zona IT, cele mai căutate

6.200 de canditaţi au păşit pragul Universităţii Tehnice din Cluj-Napoca (UTCN), în dorinţa de a deveni studenţi şi de a urma o carieră în inginerie, depăşind astfel cifrele de înscrişi din anii anteriori.…

Citeste mai departe ›
UNTOLD şi Bursa de Fericire îşi propun să construiască două camere sterile în cadrul Spitalului Clinic de Urgenţă pentru Copii. Cum se pot implica festivalierii

UNTOLD şi Bursa de Fericire îşi propun să construiască două camere sterile în cadrul Spitalului Clinic de Urgenţă pentru Copii. Cum se pot implica festivalierii

UNTOLD și Bursa de Fericire şi-au propus să construiască primele două camere sterile din Cluj-Napoca, la Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii, pentru a asigura pacienților tratamentul corespunzător în cazul leucemiilor și a altor tipuri de cancer.…

Citeste mai departe ›
Ce modificări aduce Untold în programul transportului în comun

Ce modificări aduce Untold în programul transportului în comun

CTP Cluj-Napoca S.A. va opera următoarele modificări de programe și trasee, ca urmare a restricționării circulației rutiere în zona Parcului Central, pe perioada festivalului Untold, în intervalul 01.08.2017 (ora 04:30) – 08.08.2017 (ora 4:30):

Circulația tramvaielor pe liniile 102 se suspendă.…

Citeste mai departe ›
Noua bandă dedicată autobuzelor va fi gata până în 1 septembrie

Noua bandă dedicată autobuzelor va fi gata până în 1 septembrie

Transportul în comun va avea o nouă bandă dedicată, dinspre Mărăști spre centru, adică de la intersecția Bulevardului 21 Decembrie cu strada Buftea, până la sediul primăriei, respectiv intersecția Memorandumului cu strada Emil Isac.…

Citeste mai departe ›
Foto: Cristina Beligăr

Galerie de artă pe roți în Cluj: Al doilea tramvai colorat de artiștii stradali, pregătit să intre în circulație

În ultima jumătate de an, transportul cu tramvaiul în Cluj-Napoca a devenit pentru mulți călători o experiență „la mare căutare”, după ce unul dintre modelele vechi care circulau în paralel cu tramvaiele moderne a fost vopsit de artiștii stradali în încercarea de a aduce arta mai aproape de public.…

Citeste mai departe ›