Alte stiri

Amalia Tătăran la al patrulea titlu de campioană naţională la junioare

Amalia Tătăran, regina spadei sătmărene

Amalia Tătăran, una dintre cele mai valoroase scrimere sătmărene din noul val, a reuşit să câştige un nou titlu de campioană la junioare individual. Este al patrulea câştigat la această categorie de vârstă şi al 24-lea din carieră, aici intrând şi performanţele obţinute cu echipa.…

Citeste mai departe ›
Harta cu județele aflate sub cod galben,   potrivit ANM

Cod galben de ploi torențiale în Ardeal, Oltenia și Banat. Ce județe vor scăpa

Administrația Națională de Meteorologie a emis pentru intervalul 17 septembrie, ora 15.00 – 18 septembrie, ora 03.00 o atenționare cod galben de instabilitate atmosferică pentru județele din Centru și Vest.

Potrivit atenționării, instabilitatea atmosferică se va accentua treptat în Crişana, Maramureş, Transilvania, în dealurile Banatului şi ale Olteniei, precum şi în zona montană.…

Citeste mai departe ›
Bobocii clasei I și-au întâlnit pentru prima dată profesorii și viitoarea școală.

Elevii bistrițenii, de astăzi, înapoi la școală

Curțile liceelor și școlilor generale din Bistrița au fost luate astăzi cu asalt de părinți și bunici, care dis-de-dimineața și-au încărcat odraslele cu flori și i-au adus la prima zi de școală din acest an, sau în unele cazuri, la prima zi de școală din viața lor.…

Citeste mai departe ›
A fost lansat portalul joburilor în administrație. Câte posturi sunt libere la tine în județ

A fost lansat portalul joburilor în administrație. Câte posturi sunt libere la tine în județ

Guvernul a lansat, luni, portalul posturi.gov.ro, unde au fost centralizate şi pot fi găsite în prezent peste 250 de anunţuri privind posturile vacante din administraţia publică locală şi centrală din ţară.…

Citeste mai departe ›
Atât prichindeii de la grădinițe cât și elevii au fost extrem de emoționați astăzi,   în prima zi de școală/ FOTO Vasile Mihovici

Municipiul Satu Mare a prins viață în prima zi de școală

Municipiul Satu Mare a fost luni, 16 septembrie, mai plin de viață ca oricând. Mii de copii s-au îndreptat spre școli cu buchete mari de flori în mână, dar și cu multe emoții, mai ales cei care azi au pășit pentru prima dată într-o unitate de învățământ. …

Citeste mai departe ›
Un elicopter MAI a survolat Maramureşul

Un elicopter MAI a survolat Maramureşul

Un elicopter al Inspectoratului General de Aviaţie al M.A.I. a efectuat luni, 16 septembrie, un zbor de recunoaştere în judeţul Maramureş. Scopul acestei misiuni a fost identificarea unor zone de aterizare pentru elicoptere, în cazul producerii unor situaţii de urgenţă, în vederea reducerii timpilor de răspuns.…

Citeste mai departe ›
Trei clase pregătitoare încep anul la Şcoala Gheorghe Lazăr

437 de şcoli şi-au deschis azi porţile pentru elevi

Cei aproximativ 39.500 de copii şi elevi înscrişi în învăţământul preuniversitar sălăjean au revenit de astăzi în bănci. 437 de unităţi şi-au deschis porţile pentru ei, 18 dintre ele fără a avea autorizaţie sanitară de funcţionare.…

Citeste mai departe ›
Sursa foto: cronicavj.ro

Peste o mie de elevi din clasele pregătitoare încep școala cu mobilier nou

Conform Ordinului Ministerului Educaţiei Naţionale din luna iunie a.c., judeţului Satu Mare i-au fost repartizaţi 225.600 lei pentru realizarea mobilierului necesar claselor pregătitoare. Faţă de anul şcolar trecut, mobilierul suplimentar pentru elevii claselor pregătitoare a fost comandat de către 72 de unităţi de învăţământ, pentru 1.128  elevi.
Citeste mai departe ›
Vremea pentru începutul săptămânii

Vremea pentru începutul săptămânii

În primele zile, maximele termice vor fi în medie de 23…24 de grade, după care vor scădea şi vor ajunge la medii de 16 – 18 grade în perioada 18-20 septembrie, când vremea va fi rece.…

Citeste mai departe ›
Copiii au primit rechizitele  chiar în biserică

20 de copii nevoiaşi încep şcoala cu ghiozdane şi rechizite noi

Caiete, penar cu stilou, acuarele, bloc de desen, plastilină şi creioane colorate, toate într-un ghiozdan nou nouţ, au primit fiecare din cei 20 de copii care vor păşi pentru prima oară pragul şcolii.…

Citeste mai departe ›
Elevii au profitat de cadrul neoficial pentru a schimba impresii

Deschidere de an şcolar fără fast

Mai multe clase de elevi care învaţă la Şcoala „Lucian Blaga” din Baia Mare au avut parte de o primă zi de şcoală fără fast. Din cauza faptului că îşi desfăşoară orele de curs la un local secundar al unităţii de învăţământ, dar şi din cauza ploii care a căzut mărunt peste oraş, elevii au participat la deschiderea oficială a anului şcolar în sala de curs, la prima oră a dimineţii.…

Citeste mai departe ›
Deschiderea festivă are loc de la ora 16.00

Zălăuanii, atraşi tot mai mult de muzică

Şcoala Populară de Arte şi Meserii din Zalău a înregistrat anul acesta un număr record de candidaţi înscrişi la examenul pentru admiterea în anul I de studiu. Potrivit informaţiilor primite de la managerul Centrului de Cultură şi Artă al Judeţului Sălaj, Daniel Săuca, aproape 110 candidați au concurat pentru cele 44 de locuri disponibile pentru anul I de studiu.…

Citeste mai departe ›