Sufletul Clujului

Text de Septimiu Moga

Clujul a fost de secole un oraș al meșteșugurilor și al negustoriei. Odată cu creșterea importanței urbei în plan politic și economic, alături de negustori, la Cluj s-au stabilit personalități ale aristocrației transilvane. Dar poate cel mai important lucru, Clujul se dorea și un oraș al cărții, al învățăturii. Între zidurile monastice se clădeau bazele unei universități, care azi își trăiește clipele de glorie. Devenise totodată un oraș al credinței, un oraș în care oamenii săi se rugau, dar totodată încercau să deslușească scriptura și esența ei. Clujul bântuit adesea de răscoale, războaie, intrigi politice, revolte locale, a găsit de fiecare dată o formă de renaștere de continuitate. Toleranța a alternat cu intoleranța, reforma cu contrareforma și de fiecare dată un compromis a salvat urbea de la ruină. Rezultatul tuturor aceste teze și antiteze este aspectul de azi al orașului și mai ales al centrului său.

De trei secole încoace, aspectul centrului orașului a început să se apropie de ceea ce cunoaștem astăzi. Vechile clădiri s-au consolidat și înfrumusețat, construcțiile din lemn au fost tot mai mult înlocuite de construcții din cărămidă și piatră. De teama marilor incendii provocate de aglomerarea urbană și acoperișurile de șindrilă au fost înlocuite cu acoperișuri de țiglă sau metal. Esteticul a început să înlocuiască utilitarul, curentele europene în materie de eleganță se regăseau nu numai în ținuta doamnelor și domnilor din sălile de baluri, ci și în ținuta artistică a clădirilor urbei. La fel ca moda vestimentară, la fel ca și curentele artistice, filozofice sau științifice apărute în oraș, curentele arhitectonice au îmbinat, deopotrivă, snobismul vremii cu utilitatea și cu multă tradiție locală, dând orașului un parfum provincial aparte și totodată o personalitate tot mai puternică pe măsura trecerii vremii. Prăbușirea vechilor ziduri de apărare și a unor bastioane a dat prilejul orașului să respire, să se extindă și cucerească noi cartiere, pe care le impregna cu frumusețea sa particulară.

Numeroasele lăcașe de cult, pe un teritoriu atât de strâmt cum este centrul orașului, arată o toleranță aparte. Aflat undeva între centrul și periferia marilor bătălii ideologice și dogmatice, scânteile luptelor din depărtare au inflamat și imaginația și credința locuitorilor Clujului. În micul spațiu s-a găsit loc pentru toate cultele și credințele religioase.

Mare parte din vechile clădiri păstrează și azi unele caracteristici ale tipului de negustorie sau ale meșteșugului practicat de vechii lor proprietari. Îmbunătățirile și modernizările s-au făcut în funcție de priceperea și de posibilitățile fiecăruia, care prin câte ceva nou, prin ceva frumos, printr-o particularitate anume își atrăgeau clienții. Aristocrații priveau de la etajele superioare freamătul piețelor din zilele de târg sau din zilele de sărbătoare, atrăgând și ei atenția prin modul în care își întrețineau și modernizau clădirile.

Desigur, molime, incendii sau urgii ale naturii mai întrerupeau cursul firesc al vieții orașului. De fiecare dată, după câte o vreme întunecată, odată cu răsăritul speranței, centrul renăștea și se reînnoia, se remodela în tiparele sale naturale și tot mai mult urmărite de arhitecții care au impregnat mai multă strălucire acestui diamant neșlefuit. Calea ferată a legat Clujul de continent, iar pe drumul de fier au început să vină spre oraș noi capitaluri pe care tot mai multe bănci au început să-l administreze pentru a da o nouă față mult mai modernă orașului.

Marele Război nu a afectat Clujul în mod direct, bătăliile fiind purtate departe de oraș. Gemetele răniților de pe câmpurile de bătaie se auzeau în spitalele orașului, iar rigorile stării de război au dus din nou la o stagnare, o stare de deprimare, transformată spre sfârșitul anului 1918 într-o serie de revolte la limita anarhiei. Cu toate acestea, orașul a devenit gazda celor plecați din calea luptelor armate sau revoluțiilor ce incendiau nu doar localități, ci și istorii și conștiințe. În schimb, și ei au încercat să aducă puțin din sufletul lor și să-l împrumute zidurilor în care au fost adăpostiți.

A urmat o nouă epocă de modernizare. Meșteșugurile, industria și negoțul se dezvoltau în noul context istoric. Fiecare magazin, fiecare negustor, fiecare bancă, se străduia să se integreze cât mai armonios în oraș, să-i dea culoare. Populația crescând semnificativ în perioada anilor ’20, fiecare metru pătrat era important, dar totodată zâmbetul cu care negustorul își întâmpina clienții nu putea să contrasteze cu un chip hidos al clădirii ce-l găzduia. Băncile, de multe ori se implicau atât de mult în activitatea negustorească că propriile birouri deveneau depozite pentru mărfurile clienților lor, iar linia de demarcație între negoțul de bani și negustorie obișnuită era dificil de trasat. Haine din import, automobile, produse pe panificație și patiserie, lactate, mezeluri și carne, coloniale, farmacii sau bijuterii, toate se lăudau cu produsele lor. Dulciuri fabricate la Cluj, bere sau lichioruri autohtone se serveau la restaurantele, cofetăriile și terasele din oraș încercau să găsească ceva pentru toate buzunarele. Piețele orașului în care hoștezenii își aduceau produsele crescute în grădinile orașului erau punctul de atracție al gospodinelor venite să procure produse proaspete pentru delicioasele preparate a la Cluj.

Totul pare o poveste veche, cu un parfum ofilit de trandafiri sau mosc, a unei lumi din trecut. Deși orașul de azi renaște, se înfrumusețează și încântă ochii trecătorilor, ceva din personalitatea sa de odinioară a dispărut, poate chiar sufletul. Clădiri elegante afișează sigle impersonale, pe care le poți vedea în orice aeroport, în orice astfel de loc impersonal situat între două lumi. Magazine cu mărfuri refuzate de orășeni mai în stare de departe alternează cu cafenele sau restaurante unde aromele Clujului de odinioară nu mai există. Metrul pătrat de azi a centrului clujean nu mai pare de preț, pentru că în graba noastră nu mai avem niciun interes să cumpărăm din centru. Aceleași lucruri le găsim la supermarketul de la periferie sau la cel din proximitate. Inima Clujului este afectată de boala uitării, boală ce miroase a igrasie, a pereți goi și reci. Pulsul inimii orașului devine slab. Centrul are nevoie de o nouă identitate, de o nouă personalitate, de noii negustori zâmbitori, de aroma bucătăriei locale, de dulciurile de altădată ale căror rețetare se află prin arhivele prăfuite și uitate. Tot mai puține trenuri opresc la Cluj, iar avioanele ce aterizează și decolează din Someșeni ne duc în lumea mare, odată cu amintirile și cu sufletul unui centru de oraș ce a fost odată…