Opinie Transilvania Reporter: O statuie pentru Lulu

Acum şi aici propun ca, pe cheltuiala municipalităţii, să i se ridice o statuie lui Lulu. Propunerea mea trebuie luată foarte în serios. Nu este nici rodul unei imaginaţii bolnave şi nu ascunde în spatele ei nici cea mai mică intenţie ironică.

Vasile Sebastian Dâncu crede că istoria se sedimentează în oameni iar oamenii se decantează şi se sedimenteză în poveşti. (A se citi „Poveştile, Viaţa şi Moartea”, editura Eikon, 2013). Dacă este adevărat ceea ce spune profesorul, nu avem decât să-i plângem Clujului de milă. Oraşul nostru pare a suferi de o gravă „carenţă de vitamine”. Urmarea acestei afecţiuni e aceea că a devenit un „oraş fără poveşti”. Un oraş bolnav de „o boală de asimilaţie” a poveştilor. „Arizona”, „Croco”, „Pescarul”, „Conti” nu au fost nişte simple localuri, ci nişte creuzete în care au fiert poveştile a generaţii şi generaţii de studenţi, artişti şi scriitori: poveştile oraşului. Localurile astea au fost adevărate pive în care poveştile s-au înteţit ca pănura şi s-au depus în suflete straturi-straturi. Oraşul le-a vândut, le-a spulberat, le-a pierdut.

Istoria Clujului a devenit un depozit de statui. De fapt, nu un depozit, căci cuvântul e prea demn, ci o remiză de statui urâte. Clujenii le-au umanizat, cât au putut, dându-le nume vesel-ironice: „Stâlpnicul”, „Albă ca Zăpada şi cei şapte pitici”, „Ghilotina”, „Buda” etc. Dar Istoria refuză să locuiască în statuile urâte.

»»Statuile încrâncenate fac ca în maternităţi să se nască copii încruntaţi. Poate că li s-a transmis, genetic, frica părinţilor de a nu se trezi într-o bună zi turnaţi în statui urâte. Clujul e un oraş care îşi sperie locuitorii. Îi determină să stea zi şi noapte în poziţie de drepţi, de „garde a vous”, cum zice francezul.

Am cam exagerat? Deloc. Am fost în multe oraşe europene. La Dusseldorf am văzut statuia unei femei cu un copil de mână. Am întrebat ce reprezintă, ce moment istoric? Mi s-a răspuns că reprezintă ceea ce văd: o femeie cu un copil de mână. La Basel, am vrut să beau o cafea. Domnişoara, care îmi era ghid, mi-a propus să bem o cafea cu Poetul. Poetul s-a dovedit că era o statuie care stătea pe terasa unei cafenele, cu ceaşca de cafea în faţă. A trebuit să aşteptăm o jumătate de oră până când s-au eliberat două locuri la masa Poetului. La Paris am văzut stauia unui deget, cu unghie mare, ieşind din pămînt, am văzut-o pe Madame Chapeau, la Bruxelles, o femeie căreia nu îi era frică să-şi numere banii într-o zonă renumită pentru prezenţa hoţilor de buzunare, am văzut o statuie stând în cap cu soclul deasupra, am văzut statuia unei cozi la magazin, statuia (în Cehia) unui tip care atârnă la mare înălţime deasupra unei străzi, am văzut… Dar mă opresc. Nu vreau să epatez prin povestirea călătoriilor mele.

Sunt convins că fiecare dintre dumneavoastră are amintiri cu statui ale vieţii noastre, anonime. Statui din oraşe îndepărtate de Cluj. Ce-i lipseşte Clujului? Un dram de nebunie, de imaginaţie.

De ce l-am ales tocmai pe Lulu? Pentru că Lulu îmi pare a fi cetăţeanul model al Clujului. Pentru că Lulu e imaginea în oglindă a clujeanului onest. Pentru că Lulu eşti Tu. Îmbrăcat mereu în uniformă, de elev, cu număr matricol pe mână, în uniformă de ofiţer, de pompier, de ceferist etc. Lulu era imaginea cetăţeanului înregimentat, supus ordinii de stat. Lulu nu a cerşit niciodată. El cerea pe faţă: „Mă, ceacanăule, dă-mi un leu de tri!!”.

Pentru că era atât de iubit încât nu mai avea nevoie să ceară: bucătăresele de la restaurante îl invitau să mănânce, iar el le refuza pe motiv că „nu mi-e foame”, pentru că barmaniţele aveau oricând pentru el o cafea sau un suc, şoferii de autobuze opreau le semnalul lui Lulu, mai repede decât la semnalul Miliţiei, pentru că nu a avut niciodată bani de hârtie în buzunare, ci doar monede, doar mărunţiş, pentru că mergea aproape în fiecare duminică la biserică, la Catedrală, îşi spunea rugăciunile (ce rugăciuni, în ce limbă, poate că în limba păsărilor, nu ştiu), şi apoi, tăcut, ieşea din biserică, pentru că nu şi-a numărat niciodată banii, pentru că nu şi-a pus niciodată problema unde va dormi la noapte, pentru că îi plăcea să călătorească, era într-un permanent neastâmpăr, pentru că era inocent şi bun şi demn (era oricând gata să te „împrumute”), pentru că nu şi-a făcut „planuri de viaţă” mai lungi de o zi, şi poate nici atât, pentru că era un om liber.

M-am tot întrebat de ce îl iubeau clujenii? Singurul răspuns pe care l-am aflat e că Lulu a fost un model de viaţă pentru ei: jumătate era chiar starea lor de sărăcie, jumătate era visul lor de a fi liberi, de a fi despovăraţi de grijile zilnice. Cu faţa lui de copil bătrân, jumătate era real, jumătate era vis. Poate tocmai pentru că Lulu întrupa parabola biblică a păstorilor care nu-şi fac griji ce vor mânca şi unde vor dormi, lasând grija asta în seama lui Dumnezeu, regretatul Mitropolit Bartolomeu i-a săvârşit prohodul.

Şi, apoi, nu putem uita ca de câte ori au avut loc alegeri pentru primărie, Lulu obţinea un mănunchi de voturi, fără ca măcar să candideze.

Am şi găsit o piaţetă pentra ampalasarea statuii. O statuie mică, căci Lulu cu fesul pe cap nu cred să fi avut mai mult de 1, 60 m înălţime. Sculptorul Ioan Marchiş, din Baia Mare, o vedea amplasată în piaţeta de pe strada Horea (unde era Policlinica cu plată şi o benzinărie) Piaţeta se poate numi „Piaţeta Lulu”. Este de luat la modul cel mai serios şi varianta unei „statui a nebunilor oaraşului”, a „frumoşilor nebuni ai marilor oraşe”, cum ar fi zis Fănuş Neagu.

Statuia aceasta ar putea fi amplasată fie în Piaţa Unirii, în preajma lui Matei Corvin, fie pe pietonalul de pe Eroilor. Nebunii oraşului, Generalul (cu pieptul încărcat de medalii şi insigne), Pardallian (executând graţioase mişcări de scrimă), Ghiocel (cu un buchet de flori în mână) ori „omul debara” (încărcat de pungi de plastic, ca un pom de Crăciun) şi-ar afla cu toţii loc pe o bancă. Sunt convins că locul ar deveni foarte curând unul foarte popular, loc de întâlnire pentru studenţii îndrăgostiţi. „Ne vedem «La nebuni»” – i-ar spune la telefon junele din anul I de la Litere iubitei sale.

Fiica mea, căreia i-am împărtăşit pe Skype ideea, venind din Japonia, s-a mirat că Aeroportul Internaţional Cluj-Napoca nu a fost numit între timp „Aeroportul Lulu”. Oricum, Clujul nu are nici o şansă la titlul de Capitală Europeană a Culturii, până când nu va avea o statuie a unei poveşti a lui, o statuie a „frumoşilor nebuni”, o statuie numai şi numai a clujenilor.

15 Comentarii

  1. Gabriella says:

    Desi am calatorit des impreuna cu Lulu si intotdeauna a aparut zambet general in autobus, desi Clujul are statui numai sobre, desi m-as bucura sa-l vad pe Lulu ca si statuie, dar sa fim seriosi: nu in centru, nu in careva cartier intre blocuri – dar in Parcul Central, stand pe o banca, avand loc langa el pentru doritori sa-i tina companie, acolo da. Sunt convinsa, ca proaspetii insurati si-ar face poza cu El.

  2. unu says:

    ba ceacanailor, lasati-l pe om sa se odihneasca in pace. ce, asta ne lipseste noua acum? nu sunt alte probleme in cluju asta? vaaai lume, ca ne ducem pe…

  3. raluca says:

    Serios? “Aeroportul Lulu”? Asa idee tampita nu am mai auzit..

  4. Lenuta says:

    Poate mai gasim cateva locuri pe “banca” si pentru : Mariana (umbla cu un ghiozdan plin de maculatura), Paganini (mare iubitor de eleve si studente), Radu (Hossu,daca bine imi mai aduc aminte !)…

  5. hiena says:

    cel mai potrivit loc ar fi n parcul central !!!!!!!!

  6. maria says:

    Cred ca Lulu din anumite pucte de vedere a fost mai normal decat noi.Nu si-a facut case cu zece etaje,nu a circulat in limuzine de lux,nu si-a facut monument funerar ,el a ramas in amintirea noastra a tuturor.A avut ce manca,ce imbraca,a circulat,si a avut parte de un prohod si un preot pe care multi nu-l vom avea.Domnisoara care a spus ca nu in centrul Clujului,sa citeasca in Biblie si sa vada ca nu trebuie sa faci diferenta intre un bogat si iun sarac atunci cand ii oferi un loc la o nunta,pe sarac sa-l pui la usa si pe boogat la loc de cinste.Democratia ne-a furat amintirile,ne-a vandut si ne-a daramat fabricile,a sters prestigiul mondial a unui oras ca si Clujul.De-a lungul istoriei ,clujul a mai fost retrogradat la nivelul de sat si nu m-as mira ca istoria sa se repete deoarece totul este ciclic.Stiti care e cea mai mare durere a mea?Nu ca tinerii isi bat joc de noi ce am fost candva studenti ci de faptul ca nu au perspectiva,imaginatie au o gandire ingusta si obtuza.

  7. janos from budapest says:

    „Mă, ceacanăule, dă-mi un leu de tri!!”. :)))

  8. Mircea says:

    O statuie pentru umul care cerea “un leu de tri”? Sa stii ca ideea nu e una proasta, pusa oriunde in cluj, pun pariu ca ar avea mai multi “suporteri” si vizitatori decat U Cluj si CFR la un loc. Dar dupa cum s-a spus intr-un comentariu mai sus, pus langa sau pe o banca, fie in parcul central fie in parcul cu mere din spatele Teatrului National, fie in p-ta Avraam Iancu sau Matei Corvin, pozele impreuna cu nebunul frumos al clujului ar curge, povestile la fel. Daca te duci intr-un parc, la cel mai aglomerat moment al zilei, pornesti o discutie, sau depanarea unor amintiri despre Lulu, asa cum a fost el, dar mai ales asa cum l-a cunoscut fiecare, s-ar duce povestea ca si un foc ce se arinde in urma unei dare de benzina aprinsa pe asfalt. S-au facut atatea lucruri tampite in cluj, dar nimic ce sa merite amintit mai incolo. Nu multa lume stie ce reprezinta bucatile de cupru din fata de la Vertigo, dar toata lumea stie cine a fost Lulu. Puneti-l pe Lulu pe o banca vedeti ce se intampla…

  9. Ovi says:

    In Barcelona este cel putin o statuie de genul asta: statuia lui Pau Farinetes (in Plaça de Comas), un personaj catalan popular in secolul XIX, ce locuia in zona. Statuia reprezinta un tzaranel burtos cu un pahar de vin in mana, imbracat cu o jiletcă atat de stransa pe burta mare, incat daca n-ar fi de bronz i-ar sari nasturii. :)) De fiecare data cand il vad in lumina serii, imi aduce aminte de raposatul bunic al meu.
    Se spune ca numele sau ar fi Pau Piera si statea in Casa Farinetes, unde pe langa altele se facea si paine, iar de fiecare data cand mergea la adunari la primarie era acoperit de faina. De aici numele: Pau Fainosul

  10. clujean says:

    o idee excelenta! ne lipsesc oamenii veridici – prea multe ,,personalitatzi ce ne lasa rece….

  11. Miere Sabadus says:

    Acum am avea nevoie de Lulu in fiecare judet sa ne mai descreteasca fruntile. Cand oprea autobuzul si urca Lulu, indiferent cat de obositi erau oamenii, la glumele lui incepeau sa rada, dar in majoritatea cazurilor zambeau numai cand radea asa zgomotos si incheaia cu o pocnitura cu degetul la gura 🙂

  12. Leleshteanu' says:

    “Nu tãlãli. . .”

  13. emanuel says:

    E buna ideea cu o statuie…ar fi ceva deosebit pt cluj.tin sa mentionez ca lulu a fost unchiul meu 🙂

  14. Reinhard says:

    Doamne, tare m-a impresionat acest articol, atit de adevarat.
    Am fost unul care, multam lui D-zeu am putut sa-i dau de fiecare data cind ma apostrofa cu “da-mi on leu de tri”, chiar si “on leu de cinci” de aluniniu. Din 1979 pina in 1989, noi taximetristii bijnitari de la Conti, aveam o inima si bani marunti, pentru Lulu.
    Trecea pe la noi deseori sau inainte de a merge la biserica unde apoi dadea toti banii la coleta bisericeasca.
    R.I.P Lulu, o statuie pe Eroilor meriti oricind.
    Eu te-as vedea sezind pe o banca, pe care sa se mai poata aseza 2 persoane, si poate sa te intreb daca nu-ti trebuie “on leu de tri”

Postaţi un comentariu