O poveste despre falsuri

Text de Septimiu Moga

În iarna anului 1923 apăreau în cotidianul bucureștean Adevărul o serie de articole legate de descoperirea unei bande de falsificatori de bani din Iași. Activitățile ilegale într-o perioadă destul de turbulentă din punct de vedere politic și economic nu erau fapte izolate. Cea mai mare parte a fraudelor erau efectuate de oameni din pătura săracă a societății, de persoane cu un nivel cultural sau intelectual redus, care încercau prin fraudă să parvină, să se îmbogățească. În momentul în care infracțiuni de tipul falsificării banilor erau săvârșite de persoane cu dare de mână și cu un profil intelectual peste medie, devine tot mai interesantă motivația și mobilul infracțiunii.

Totul a pornit de la nereușita junelui Valentin Murgescu, care a rămas repetent la liceul din Iași. Totodată, el avea nevoie mare de bani, iar tatăl său, răzeș din Ipatele, avea acești bani. Dar repetenția nu era o cale către punga tatălui, care dorea să-și facă fiul un om cu carte. Junele, însă, în loc să recunoască isprava și să se apuce de învățat, a dat de alți prieteni, la fel de dornici de bani ca el. Unul din ei era Mihai Popovici profesor suplinitor de fizică și chimie la Huși și un altul era Alexandru Cristescu Măcărescu. Mai ales primul dintre ei, om de la catedră, în loc să-i dea un sfat bun și să-l ajute să înțeleagă tainele fizicii, s-a oferit să făurească un act prin care tânărul Murgescu era acceptat la o reexaminare în schimbul unei sume de 25.000 de lei. Era o sumă însemnată pentru acea perioadă. Profesorul a reușit să plastografieze o pecete ministerială și să imite semnătura ministrului instrucțiunii din acea vreme, Constantin I. Angelescu. Tatăl, bucuros că fiul său mai are o șansă, a venit degrabă în Târgul Ieșilor și i-a adus importanta sumă de bani.

Văzând că înșelătoria merge, de ce nu ar termina liceul tot printr-o plastografie. Astfel, profesorul văzând că barierele pungii tătânelui naiv se deschid foarte ușor, i-a falsificat și diploma de studii, care le-a mai adus grupului încă 35.000 de lei. În acel moment, Valentin Murgescu s-a mutat în gazdă în casa unui maior pe numele Mărgăritescu. Poate nu întâmplător, respectabilul maior locuia pe strada Muzelor, iar muzele i-au inspirat pe tinerii neliniștiți. Excursiile numeroase, petrecerile fără număr făceau banii să se scurgă printre degete. Punga bunului părinte era soluția pentru ca mândrul fiu de răzeș Murgescu să-i facă fericiți și să-i apropie pe așa-zișii săi prieteni, cărora li s-au mai adăugat și alții, inclusiv maiorul, ca o gazdă bună. Acești prieteni i-au prezentat bătrânului Murgescu, ceea ce s-ar numi astăzi un plan de afaceri pentru a-i propulsa în lumea bună economică, iar suma țintă era de 200.000 de lei. Gândul i-a dus la o întreprindere care să funcționeze în domeniul aviației, chiar dacă cunoașterea lor se rezuma la plastografie, petreceri și bani nemunciți risipiți. Maiorul Mărgăritescu avea însă o idee care le putea pune în valoare talentul de falsificatori. Doreau să pună la cale o întreprindere de tipărire a bancnotelor. Inițial doreau ca bancnotele românești să fie tipărite în Germania, o țară în care, din cauza inflației, tipărirea de bani devenise o afacere rentabilă și exista suficientă instabilitate pentru a nu se da de urma escrocheriei. Pe de altă parte, militarul promitea o logistică impecabilă, care cuprindea transport naval pe Dunăre și transport aerian, făcând referire la cunoscuții pe care îi avea printre diplomați sau alte autorități. Suma pe care doreau să o falsifice era de 4 miliarde de lei. Enorm!.

Mai realiști, Murgescu junior și prietenii săi mai tineri au cumpărat cu cei aproape 50.000 de lei primiți de la tatăl naiv, o instalație de tipărit, iar cum Popovici se pricepea la chimie, aveau toată tehnica fabricării banilor falși, nu în afara țării, ci chiar în Ipatele, pe moșia familiei Murgescu. După cum spune în glumă cotidianul bucureștean, au folosit principiul liberal „prin noi înșine”. Dar acești tineri așa-ziși întreprinzători nu prea aveau ei legătură cu partidul Brătienilor, ci cu o mișcare xenofobă care își propunea salvarea țării de viclenia evreiască. Tot prin 1922 – 1923 au început și primele manifestații studențești în Iași, manifestații în care în primele rânduri se aflau tocmai tinerii noștri „întreprinzători”. În rândurile mișcării și-au găsit și un grafician, un tânăr pictor pe numele său Sava, care a creat desenul acestor bancnote false. Ei au fost descoperiți destul de repede și deferiți justiției, de anchetarea lor ocupându-se chiar Constantin Manciu, trimis de guvern la Iași, tocmai pentru a calma turbulențele tinerilor așa-zis naționaliști și care în mai puțin de un an avea să fie ucis de mult mai cunoscutul Corneliu Zelea Codreanu. Acesta din urmă avea să coaguleze mișcările xenofobe din acea zonă în mișcarea legionară.

Interesant este ceea ce nota cotidianul Adevărul despre complotul pus la cale de acești infractori în numărul din 4 decembrie 1923: „Am văzut în chestia complotului, băieți tineri, cu fond sufletesc cinstit, ajunși să creadă că, în interesul patriei, așa cum le-a fost tălmăcit au dreptul să ucidă. În ziarul unui preot, tatăl unuia din complotiști, am văzut formulată foarte precis această fenomenală teorie. Or e mai puțin grav să faci bani falși decât să ucizi. Va fi fost deci și mai ușor să se bage în capetele unor naivi dreptul de tipări bancnote. Idealizmul criminal și delicvent este cea mai bizară apariție în vremea noastră de haos post-belic.”

Ceea ce trebuie să înțelegem este modul în care propagarea unor idei extremiste se combină cu naivitatea și cu inserarea unor așa numiți delincvenți idealiști, nesinceri, capabili să construiască comploturi ce puteau falimenta o țară și așa săracă. Nu este mai puțin adevărat că problema numerarului în timpul guvernării liberale de atunci devenise acută și pentru bănci și cu atât mai mult pentru cei care doreau să facă o afacere. Falsuri monetare s-au făcut din cele mai vechi timpuri și sunt notorii falsurile ca armă de război folosite de Marea Britanie împotriva Germaniei în primul război mondial sau de Germania împotriva Marii Britanii în cel de al doilea. Nouă nu ne-a trebuit un inamic care să atenteze la leu, pentru că emiterea a 4 miliarde de lei era un astfel de atentat, ci ne-am găsit dușmanul în interior. Ba mai mult, acest dușman mai promova o ideologie politică și economică. Acestei ideologii i-au căzut victime mult mai târziu, istoricul fără pereche Nicolae Iorga și economistul Virgil Madgearu. După moartea lor, istoria s-a aliniat altor ideologii la fel ca și știința economică. Fantomele idealismelor și naivității netratate prin cultură și educație ne vor bântui multă vreme dacă nu încetăm a mai lăsa delincvenți idealiști să falsifice banii, economia și mai ales istoria.