Dezvoltarea infrastructurii aviatice din județul Maramureș, în vizorul autorităților

Autoritățile au discutat despre dezvoltarea aeroportului din Baia Mare

Problemele cu care se confruntă Aeroportul Internațional Baia Mare, dar și teme legate de dezvoltarea infrastructurii aeroportuare au fost abordate în cadrul unei vizite efectuate în Maramureș de directorul Administraţiei Române a Serviciilor de Trafic Aerian (ROMATSA R.A.), Aleodor Frâncu, și de directorul Direcţiei Juridice, Achiziţii şi Administrativ din cadrul ROMATSA, Dragoş Titea. Potrivit unui comunicat de presă al CJ Maramureş, remis, luni, redacției, cei doi ai fost însoțiți de vicepreședintele Consiliului Județean Maramureș, Gabriel Zetea.

Aceștia au avut o serie de întâlniri cu prefectul de Maramureş, Anton Rohian, cu directorul Aeroportului Internaţional Baia Mare, Mihai Pătraşcu, dar şi cu controlorii de zbor de pe aeroportul maramureşean.

Una dintre problemele abordate în discuții a fost cea legată de modalitatea de scoatere din circuitul silvic a unei suprafeţe de pădure din vecinătatea Aeroportului, în vederea asigurării siguranţei traficului aerian. Alte subiecte dezbătute au vizat modernizarea turnului de control a ILS+ului (instrument landing sistem – sistemele care ajută piloţii la aterizare şi decolare) şi a balizajului de la aeroportul din municipiu.

Directorul ROMATSA s-a declarat plăcut impresionat de potenţialul aeroportului băimărean, dar şi de modul de lucru al controlorilor de zbor.

 „Din punctul meu de vedere, fiecare aeroport din România este foarte important. Este păgubos să vorbim despre desfiinţarea aeroporturilor.Toate sunt importante, şi mă gândesc cât ne-ar costa acum dacă ar trebui să dezvoltăm şi să construim astfel de structuri. Îmi place ce văd în Baia Mare, şi îi felicit pe controlorii de zbor. Am avut discuţii extrem de constructive cu vicepreşedintele Gabriel Zetea. şi sper ca în curând să ma întorc în Maramureş”, a precizat Aleodor Frâncu.

Aceste declaraţii vin după cele făcute de premierul României Victor Ponta, care, din postura de ministru interimar la Transporturi, a vorbit despre importanţa fiecărui aeroport din ţara noastră, şi de faptul că TAROM ar trebui să aibă mai multe curse spre Baia Mare sau Oradea.

 „Aeroportul Internaţional Baia Mare rămâne unul dintre obiectivele în dezvoltare la nivelul Consiliului Judeţean Maramureş. Orice mână de ajutor pe care o putem primi din partea autorităţilor centrale nu face decât să mai pună o piatră de temelie la menţinerea de Aeroport Internaţional Baia Mare, şi apoi la dezvoltarea lui. Mă bucură enorm declaraţia primului ministru Victor Ponta în care, prin calitatea de ministru interimar la Ministerul Transporturilor, a vorbit public despre necesitatea dezvoltării aeroportului nostru. Asta arată că eforturile pe care le-am făcut în ultima vreme pe lângă primul ministru şi pe lângă consilierii domniei sale au dat roade”, a concluzionat Gabriel Zetea, vicepreşedintele Consiliului Judeţean Maramureş.

Directorul Direcţiei Juridice, Achiziţii şi Administrativ din cadrul ROMATSA, Dragoş Titea, care este și secretar executiv al PSD Maramureș, a declarat că speră ca primele rezultate concerete în dezvoltarea aeroportului din Baia Mare să se vadă cât mai curând:

„Eu am încercat şi din postură de secretar al Departamentului Infrastructură şi Transporturi din Consiliul Naţional al PSD să trag semnale de alarmă pentru modul în care funcţionau unele instituţii din România. Mă bucură faptul că înalţii demnitari din ROMATSA vin în Maramureş pentru a lua pulsul la faţa locului. Cred că l-am convins pe Aleodor Frâncu că există mult potenţial aici, în Maramureş, şi sper ca primele rezultate concrete să se vadă cât mai curând”, a spus acesta.

Aceasta este prima vizită a unui director ROMATSA în județul Maramureș, după anul 1985.

Distribuie:

Postaţi un comentariu