Impresii de călătorie | Elveția, pe repede înainte (I)

Vedere spre Alpi, de pe insulița orașului Thun | Foto: Bogdan Stanciu

Ceasuri, ciocolată, șvaițer, Wilhelm Tell, trenuri în nori, peisaje urbane păstrate ca în basmele fraților Grimm, Davos și Crans Montana, pârtii de schi – iarna, pășuni alpine cu vaci pătate – vara, bănci cu secrete (neapărat tenebroase) – în toate anotimpurile, St. Moritz și Gstaad, lame de briceag care taie tot, Roger Federer și imagini de wallpaper, cu piscuri albite de zăpadă, reflectate în apele limpezi ale lacurilor, pe malul cărora bogații lumii se joacă cu mașini scumpe și vile de lux.

Așa ar putea suna o enumerare a celor mai notorii stereotipuri despre Elveția, o țară agasant de bogată și de bine pusă la punct, cel puțin pentru călătorii care ajung aici din țări unde aproximația și soluțiile de ultim moment țin loc de exactitate și organizare. Iar acest lucru se întâmplă din cele mai vechi timpuri ale turismului, până în ziua de azi, dovadă fiind memoriile lui Dinicu Golescu, cuprinse în primul jurnal de călătorie românesc, tipărit în 1826.

Solothurn și alte orășele de basm

Foarte multe dintre orașele elvețiene și-au păstrat intact nucleul urban istoric, peste care au pus un pic de make-up turistic contemporan. Este și cazul Solothurn-ului, capitala cantonului cu același nume, o așezare de sub 20.000 de locuitori, care este considerată cel mai frumos oraș baroc al Elveției.

Centrul istoric este pietonal, și, într-o zi ternă de iarnă, fără zăpadă, populat doar de o mână de turiști întâmplători și o duzină de localnici, cam lipsiți de vlagă toți. Fiind extrasezon, lipsesc cârdurile de asiatici cu entuziasmul lor, atât de deconcertant, uneori. Unul din principalele puncte de atracție este catedrala neoclasică Sfinții Ursus și Victor. Nu este o construcție care să impresioneze prin istorie, fiind de dată relativ recentă (secolul al XVIII-lea), ci prin armonia planului, realizat de un arhitect italian, de unde poate și „muzicalitatea” liniilor. Hramul neobișnuit vine de la numele a doi soldați romani care au fost martirizați pe aceste locuri.

Străzile pavate cu piatră cubică meandrează printre clădiri cu trei-patru niveluri, plus mansarde. Din loc în loc, le punctează fântâni monumentale – 11 în total, cu personaje războinice, vopsite în culori vii, ridicate în vârful unor coloane ce par că țâșnesc din apă. Și tot deasupra capetelor trecătorilor, obloane cu vopsea proaspătă, în tonuri calde, imprimă un aer de ordine și calm. Turnul cu Ceas, din piața centrală, este un al doilea punct de atracție, împreună cu fântâna din aceeași piață, care îl reprezintă chiar pe Sfântul Ursus, în armură aurie, purtând stindardul helvet. Cât privește Turnul cu Ceas, acesta este cea mai veche construcție din oraș. Pe lângă ceasul-standard, mai are unul astronomic. Figurinele și mecanismul datează din 1545.

Solothurn se află pe râul Aar. Puteți vedea profilul orașului istoric oglindit în apa limpede, trecând pe partea cealaltă a râului, de-a lungul unei promenade foarte agreabile.

Centrul orașului Solothurn văzut de peste râul Aare | Foto: Bogdan Stanciu

Biel/Bienne și Murten sunt alte două orășele istorice din apropiere, care repetă întrucâtva tiparul urban deja descoperit la Solothurn. Primul are în plus amplasarea pe malul lacului cu același nume, iar o plimbare de-a lungul malurilor acestuia te poartă și lângă câteva ansambluri rezidențiale, unde prețul unui apartament trece de un milion de franci elvețieni, iar locatarii beneficiază de ieșire directă la pontonul pentru ambarcațiuni.

Murten, cu un centru miniatural, este o bună recapitulare, înainte sau după o vizită în capitala Elveției, fiindcă strada centrală pare o replică la scară redusă a celei din Berna. La fel ca și Biel/Bienne, Murten este amplasat pe malul unui lac alpin. Biel/Bienne este un oraș bilingv din cantonul preponderent german Berna, iar Murten este o enclavă germană în cantonul Fribourg, preponderent francez.

O atmosferă diferită este la Thun, un alt oraș istoric, aflat pe marginea lacului cu același nume, dar situat la sud de Berna, în vreme ce Solothurn e spre nord, iar Biel/Bienne și Murten, spre vest. La Thun se găsește unul dintre cele mai frumoase castele ale Elveției, dar și orașul de la poalele lui merită cu prisosință o plimbare. Aici, Aar se varsă în lacul Thun, la gura de vărsare formându-se o insuliță la care se ajunge trecând un pod de lemn acoperit, atât de caracteristic Elveției.

În fundal se profilează Alpii, acoperiți de zăpezi grele, care se reflectă în ape. Clădirile neoclasice somptuoase din stânga completează un peisaj mixt, urban-natural, unic. La castel, unde se află un muzeu de istorie, se ajunge la capătul unor scări abrupte, care pornesc din frumoasa piață pietonală a primăriei, amenajată în sezonul hibernal, cu un impozant brad de Crăciun.

La Berna, pe urmele lui Dinicu Golescu

Berna este perla coroanei, între orașele unei republici confederative. Nu e la fel de mare ca Zurich, Geneva sau Basel, dar compensează prin frumusețe. Centrul istoric este parte a Patrimoniului Mondial UNESCO, iar majoritatea ghidurilor de călătorie îl cotează ca fiind cel mai frumos dintre orașele mari ale Elveției.

Berna figurează proeminent și în memoriile boierului Dinicu Golescu, autorul primului jurnal de călătorie românesc („Însemnare a călătoriii mele”), care a vizitat orașul în 1826. În două sute de ani, multe s-au schimbat, dar înfățișarea exterioară a Bernei a rămas aproape aceeași. Păstrarea intactă a nucleului urban este, de altfel, și motivația înscrierii în patrimoniul mondial.

Primele reglementări de protejare a centrului istoric datează din 1908! Orașul a fost fondat în secolul al XI-lea, după un plan predeterminat și a continuat să se dezvolte urmând liniile unor „principii de planificare urbană excepțional de coerente”, după cum a constatat UNESCO în 1983, când obiectivul a fost introdus pe listă. Nicio mirare, așadar, că ușor-de-impresionatul Dinicu Golescu, a fost vrăjit de Berna.

„Ulița cea mare” și turnul cu ceas din Berna | Foto: Bogdan Stanciu

Orașul este așezat pe un deal înconjurat din trei părți de râul Aar, iar intrarea se face și acum după cum consemna boierul muntean: „La dreapta de drum este aleaoa pentru plimbare, care alea și deal ține până a intra în oraș. Întru care intrând se trece gârla Aar, pe un pod de piatră foarte temeinic și frumos, având pe amândoao părțile în loc de parmalâc [gard scund de lemn], balcoane de her”.

Acum, în plus, pe stânga, la intrarea pe pod, pe malul înalt al „gârlei” Aar, s-a amenajat o grădină pentru o familie de trei urși, care a devenit o atracție majoră pentru turiști. Dincolo de podul peste Aar, Berna își etalează prosperitatea prin vitrinele magazinelor și bijuteriilor de lux de la parterul clădirilor de pe Kramgasse („ulița cea mare, pe care se urcă omul la mijlocul orașului”).

Trotuarele („apururea curate și neploate”) sunt acoperite integral de porticuri sprijinite pe coloane masive, astfel încât nici ninsoarea, nici ploaia să nu-i deranjeze pe trecători. Canalizarea a fost păstrată la suprafață, pe mijlocul străzii, acoperită cu un grilaj. Spațiul carosabil este împărțit frățește de pietoni și autobuze, fără stres.

Cu excepția autobuzelor, lucrurile stăteau cam la fel și în 1826: „prin mijloc curge un râuleț de apă pe șanț de piatră, având și ulițele bine pardosite, și zidirile de amândoao părțile în linie”, scria boier Golescu. Aproape 100 de ani mai târziu, în 1905, la etajul 1 al uneia dintre aceste „zidiri”, Albert Einstein descoperea teoria relativității. Acum, aici a fost amenajat un muzeu, iar la parter, o cafenea cu numele său. În fața cafenelei, un set de „einsteini” cu părul alb și zburlit stau de vânzare, dând la unison din mâna dreaptă, ca suvenire mai puțin geniale.

Nu ratați o vizită în catedrala berneză („ce are o lucrare deosebită, atât înăuntru, cât și pe afară”), cu un portal monumental, decorat cu o suită de statui remarcabil executate („sumă de trupuri mici de marmură, scoase afară din fața zidului, lucrate cu mare meșteșug). În apropierea catedralei se găsește un parc îngrijit impecabil, cu spații de promenadă cu vedere asupra Aarului și a zonei înconjurătoare. „Ulița cea mare” e punctată de câteva fântâni pitorești, iar în capătul ei se află Turnul cu Ceas, un alt simbol al Bernei, restaurat în 2018.

Chiar dacă sunteți grăbiți, nu plecați din oraș fără să fi dat o tură până în Bundesplatz, nu departe de Turnul cu Ceas, unde se află eleganta clădire a parlamentului helvet. Tot în această piață se află o serie de restaurante bune, unde puteți încerca un rösti – o mâncare elvețiană tradițională din cartofi fierți și răzuiți, apoi prăjiți – în diverse combinații.

Postaţi un comentariu