Jurnal din timpul epidemiei (13). Ne crapă Sănătatea

Azi și-a dat demisia ministrul Sănătății. În plină criză de pandemie, sistemul de Sănătate plesnește din toate încheieturile. Medicii își iau concedii, se dau infectați și cei care nu sunt, directorii de direcții sanitare fug de răspundere.

A trebuit să vină criza ca să vedem cât de mare e mizeria în sistem? Acum vedem manageri de spitale care cerșesc public materiale de protecție, consumabile, lucruri simple. Nu e vorba de tratamentul pentru cancer, ci de mănuși!

Dar până acum, unde au fost managerii aceia? În afară de salariile imense, au mai cerut cu adevărat, insistent și responsabil, ceva? Cum stai cu depozitele goale? Studenții de la medicină nu află că poate veni și așa ceva? Cât habarnism sau câtă lipsă de coloană vertebrală există în acest sistem? I-am văzut în stradă doar pentru creșterea salariilor.

Colegii de la site-ul Dela0.ro au descoperit că 60% dintre directorii executivi ai direcțiilor de sănătate publică din țară ocupă funcția fără concurs, în vreme ce 45% dintre ei n-au calificare medicală. „În județul Suceava, de pildă, unde un întreg spital a fost contaminat și băgat în carantină de noul coronavirus, ultimul concurs câștigat de un director executiv DSP a fost în 2010. La Olt, direcția e condusă de un director fără concurs din 2017. Iar situația nu e mai bună nici la Direcția de Sănătate Publică a Municipiului București unde fostul director Cristina Pelin ocupa funcția de conducere din 2015 fără concurs”, spun ei.

Am făcut multe reportaje în spitalele din România. Cunosc un medic cardiolog care a scris o carte despre dezastrul din spital. Să ajungi să nu mai poți răbda, încât te apuci de scris în cărți, asta e ceva!

Dar, în mare parte, sistemul este complice. Se supune ierarhic, pentru că salariile sunt mari și există și venituri peste salarii. Medicii tac, mangerii o scaldă, oamenii mor.

Criza aceasta ar putea zgudui niște minți, nu pentru că există conștiință, ci pentru că e în joc și propria lor piele.

Vorba lui Bill Gates: acum se vede că suntem egali. A venit un virus mic și ne-a arătat că în fața bolii și a morții, toți suntem la fel. Asta e, depindem unii de alții.

Nu poți tu, doctor de spital, profesor, director, orice ai fi să te salvezi doar pe tine. Vila ta de cristal nu-i suficientă pentru asta.

Banii și resursele, faima, șpaga s-au concentrat în câteva mâini. În restul țării, prăpăd. Într-o documentare despre lipsa medicilor de familie, am bătut satele și am crezut că mă îmbolnăvesc de depresie. Nu-mi plac patetismele, în situații normale nici n-aș fi spus asta, dar, sincer, seara mă umfla plânsul. Puteți citi reportajele pe site-ul Sinteza. Cel despre lipsa medicilor de familie în peste 500 de localități este aici.

De câteva zile, de când a luat casa foc, nu mai știm de unde să punem mâna pe găleată. Strigăm după vecini. Managerii de spitale de la Turda, Câmpia Turzii, Aiud, Blaj, dar și cei de la Cluj, fac apel public la donații și susținere din partea populației și a mediului de afaceri. Se plâng că nu au bani, materiale și instrumente. De ce nu erau pregătiți? Când s-au angajat în posturile acelea de șefi, nu știau că există epidemii și catastrofe?

Iar șefii politici, administrația se simte la fel de vinovată și reacționează la fel. Cer, cer, cer!

Pe ici pe colo, în locuri neștiute, câte cineva acționează fără să țipe sau să cerșească în gura mare.

Primarul din Șoimuș (știu, poate nici nu apare pe hartă) a pus la dispoziția localnicilor o linie de telefon unde cineva răspunde non-stop. Localnicii lasă liste pentru medicamente, alimente de baza, apa și orice mai au nevoie, iar voluntarii le duc la casele oamenilor. Fac și ei ce pot. Dar fac.

În imagine: pacienți așteptând luni dimineața să intre la Institutul Oncologic din Cluj-Napoca (captură video)

Nu există Comentarii

Postaţi un comentariu