Tinerii Clujului. Romina Zwaraşevski: De „profesie”, voluntar

Romina Zwaraşevski este elevă de la Liceul Teoretic „Avram Iancu” din Cluj-Napoca. La doar 16 ani se poate mândri cu o veritabilă „carieră” de voluntar, pentru că tânăra nu spune „nu” niciunei provocări ce i-a strârnit în vreun fel interesul, fiind mereu dornică să se implice, să cunoască lume nouă, să își facă prieteni, dar și să își dezvolte abilitățile de comunicare prin intermediul evenimentelor la care participă.

Primul proiect de amploare la care a participat în calitate de voluntar a fost Scena Verde, ambițiosul proiect care și-a propus realizarea unei scene flotante cu suprastructură pavilionară parametrică pe Lacul Gheorgheni, zona Iulius Parc, care să plutească cu ajutorul unui strat de PET-uri. Romina s-a implicat activ în campania de colectare a recipientelor de tip PET, dar și în construcția efectivă a scenei, a primului teatru în aer liber din Cluj-Napoca. „Am muncit în echipă pentru  a termina la timp scena. A fost o experiență frumoasă, echipa noastră a fost foarte unită. Am selectat pet-urile, am vândut brățări pentru a strânge fonduri pentru continuarea scenei, am ajutat la construcția efectivă a scenei. Ne-am implicat mult, am stat uneori și până seara târziu să muncim.

Nouă ne-a plăcut mult ce a ieșit și sperăm ca acest proiect să fie apreciat de cât mai mulți clujeni. Înainte să fiu voluntar la Scena Verde am participat ca voluntar la Maratonul Internațional Cluj. Am fost voluntar la zona de hidratare de pe Bulevardul Eroilor. Mi-a plăcut mult. L-am oferit sportivilor apă sau energizant și i-am încurajat. Deși competiția sportivă a durat câteva ore pentru concurenți, pentru noi a durat toată ziua pentru că a trebuit să strângem tot, să strângm gardurile. Am făcut la un moment dat și un chef, să zicem, în sensul că ne-am adunat mai mulți și am început să cântăm, să dansăm pe stradă. A fost frumos. Cu Scena Verde e altceva. Aici voluntariatul a fost extins pe mai multe zile, iar responsabilitatea noastră a fost mai mare”, a spus Romina.

romina,   scena verde

Voluntar pentru Scena Verde/ Foto: arhiva personală

Aceste două evenimente i-au deschis apetitul pentru voluntariat. Astfel, tot în luna mai s-a înscris ca voluntar pentru Festivalul Internațional de Film Transilvania (TIFF), după care a continuat să fie activă și pe perioada verii. A participat la Jazz in The Park, la Blaj Live, dar și la Untold Festival.

„Blaj Live a fost primul eveniment la care am participat ca voluntar în afara Clujului. Am ajuns aici prin intermediul Brigăzii de Voluntari. M-au contactat ei pentru că mai aveau nevoie de 10 voluntari. Am acceptat și mi-a plăcut mult. Am stat la intrare, a trebuit să verific brățările participanților. Am avut un program de șase ore. În cazul Jazz in the Park nu am făcut prea multe pe departamentul meu, pentru că a fost totul foarte dezorganizat. În schimb, am ajutat pe Fondul Jazz în he Park. Am vândut pahare pentru a strânge bani pentru proiectele culturale care vor fi finanțate din acest fond. Am vândut 100 de pahare într- o oră, în timp ce alți voluntari au vândut doar trei sau patru în același timp. Am fost foarte încântată că la final s-a strâns de patru ori suma dorită inițial. Mi-a plăcut mult atmosfera festivalului. Aveam program de la 10:00 la 16:00, dar de multe ori rămâneam până seara. A fost super!”, povestește Romina. 

Cea mai grea experiență de până acum a fost cea din cadrul Untold Festival. „Am fost voluntar la poarta de acces la V.I.P. Prima zi a fost ușoară, nu au fost probleme. Din a doua zi a început nebunia. A trebuit să fim foarte atenți pentru că au început să se vândă brățările, să vină cu ele lipite cu superglue, să sară gardurile sau chiar să intre pe sub garduri. A fost foarte stresant. Până la un moment dat am numărat persoanele care au dorit să intre ilegal. Am ajuns la 300, apoi m-am oprit. Am chemat de multe ori paza. A fost dificil. Nu am reușit să ajung la concerte. Am prins 20 de minute din concertul lui David Guetta. În schimb, am fost implicată în organizare și mi-a plăcut mai mult. A fost o experiență stresantă, dar din care am învățat multe”, explică Romina.

Foto: Dan Bodea

Foto: Dan Bodea

Tânăra dorește ca din toamnă să devină membru cu acte în regulă în cadrul Brigăzii de Voluntari, o organizaţie non-profit care oferă sprijin organizatorilor de evenimente şi organizează propriile evenimente pentru voluntari. Până atunci însă, în luna septembrie va fi voluntar la Histrioniada Liceenilor.

„De ce fac voluntariat pe timpul verii? Pentru că sunt trei luni în care nu am nimic de făcut. Am fost la mare o săptămână, dar în rest nu am avut nicio activitate. Mă înscriu la toate evenimentele care caută voluntari. Ne-am format deja o comunitate, ne cunoaștem, ne înțelegem și ne distrăm împreună. La festivaluri, pe lângă faptul că te implici în organizare și vezi ce se întâmplă în culise, ai și intrarea liberă, ceea ce e un avantaj. Eu, în urma acțiunilor de voluntariat la care am participat mă simt mult mai responsabilă, mai liniștită, mai stăpână pe mine și pe emoțiile mele. Dacă până acum îmi era teamă să vorbeasc în public, acum nu mai am această problemă. Voluntariatul mi-a dat curaj”, spune Romina.

[stextbox id=”custom”]

Ce îți place cel mai mult în Cluj?

Că e un oraș tânăr! E plin de studenți și distracție. Nu te poti plictisi în orașul acesta, e imposibil.

Care este locul tău preferat din Cluj?

Cetățuia.  E o priveliște minunată și se vede tot Cluju’ de acolo.

Ce ai dori să schimbi la Cluj?

Mentalitatea oamenilor. Ar trebui să fie mai deschiși la minte, să gândească mai mult ca cei din străinătate. Încet, încet se văd progrese, dar prea puține.

Ce îi lipsește Clujului?

Spațiile verzi. Sunt mult prea puține! Nu e costisitor să plantezi câțiva copaci și să pui două, trei bănci. Și fonduri pentru renovări! Sunt atât de multe clădiri frumoase în Cluj care așteaptă să fie restaurate.

Cum vezi Clujul peste 5 ani?

Mai mare. Din toate punctele de vedere. Cu mai mulți locuitori, extins și cunoscut de străini.

Care sunt oamenii sau personalitățile care te inspiră?

Sora mea mai mare. Este tot ce vreau să ajung eu vreodată. O iau ca pe un model de urmat în viață.

Care sunt cărțile care te inspiră?

Cărțile contemporane. Nu prea citesc cărți vechi, pentru că nu mă atrag. Cele contemporane dezbat problemele existențiale din ziua de azi, nu de acu’ 100 de ani.

Care este motto-ul tău?

„În viață risipim ani, iar la moarte cerșim clipe.”

Care este lucrul fără de care nu ai putea trăi?

Telefon/calculator. Știu că sună a copil răsfățat și fără viață socială, însă sunt din generația care a crescut cu tehnologia. Sincer nu pot ieși din casă fără telefon și nu pot să adorm până nu mă uit la un film sau dau un scroll pe Facebook.

Ce te enervează?

Minciuna și oamenii care întârzie.

Care sunt pasiunile tale?

Informatica, muzica și sportul.

[/stextbox]

Distribuie:

Nu există Comentarii

  1. Renata says:

    Bravo Rominaaaaa !

Postaţi un comentariu