Exercițiu de imaginație: Bistrița nemțească, orașul idilic ce n-a mai existat

Panoramă din Turnul Bisericii Evanghelice a orașului Bistrița, proiectat de sași după modelul burgurilor germane

Timp de 800 de ani, Bistrița a beneficiat de hărnicia și cunoștințele sașilor. Era o poveste frumoasă, „o lume idilică”, așa cum povestesc cei ai căror strămoși au trăit acele vremuri. Dar când acestei povești a mai rămas să i se adauge doar fragmentul final cu „au trăit fericiți până la adânci bătrâneți”, un cutremur a lovit în lumea creată cu atâta trudă de sașii bistrițeni: comunismul.

Alungați de pericolul sovietizării și mai apoi de regimul comunist, sașii au plecat de unde au venit, lăsând în urmă un oraș nemțesc, pe care l-au găsit după ’89 pierdut într-o buclă a timpului.

Pentru Bistrița, comunismul a fost un al doilea Ev Mediu, în care mentalitatea nemțească a fost călcată în picioare iar peste ideea de progres a fost aruncată Cortina de Fier. În 1944, când introducerea regimului comunist era iminentă, a avut loc exodul sașilor bistrițeni. Cei care au avut timp, au încărcat în vagoane agoniseala de o viață și au pornit spre Germania. Alții, mai puțin norocoși, au lăsat în urma lor hambare pline de grâne, crame și gospodării îmbelșugate. Toți și-au părăsit locurile natale, panicați de venirea sovieticilor.

Ce au găsit la reîntoarcerea în locurile natale,  de ce s-au întors și ce a pierdut Bistrița prin plecarea nemților și instalarea comunismului, ne spun chiar ei, sașii pentru care o vizită în Transilvania înseamnă venirea de acasă, acasă.

Concret,  transilvaniareporter.ro a profitat de o întrunire a sașilor care are loc în aceste zile la Bistrița și a rugat două dintre notabilitățile prezente la întâlnire să facă un exercițiu de imaginație: cum ar fi arătat Bistrița dacă nu ar fi plecat nemții? Am pus apoi aceeași întrebare primarului de acum al orașului.

Filozoful și istoricul Horst Gobbel, proaspăt cetățean de onoare al Bistriței, a copilărit în localitatea Livezile, care pe vremea sașilor se numea Jaad. A studiat în localitate și a urmat cursurile Colegiului Național „Liviu Rebreanu”, fostul Gimnaziu Evanghelic, ridicat de comunitatea săsească. După ce o bună perioadă de timp a și profesat la fostul său liceu, presiunile comuniștilor l-au determinat să părăsească Bistrița, în 1973. „Nu am avut o viață simplă. Eu, noi, nu am plecat pentru că nu am știut să conviețuim cu românii. Am plecat pentru că sistemul comunist ne-a răpit libertatea. Am avut țelul de a fi un om liber, iar comuniștii, după 800 de ani de libertate, ne-au răpit asta”.

Comuniștii s-au asigurat că sașii transilvăneni nu le vor deranja planurile. Puținii germani rămași după exodul din 1944 au fost transformați în „tovarăși” ai unui regim care sufoca orice idee de progres. Medicul veterinar și actualul președinte al Asociaţiei Saşilor Bistriţeni din Germania şi Austria, Hans Franchy, a simțit-o pe pielea lui și nu mult a durat până ce plecarea în Germania a devenit ultima scăpare din jugul comunist.

„Am plecat la 35 ani, în  1979. Am fost unul din puținii sași rămași după ce părinții au plecat și ei. Condițiile neprielnice ne-au determinat să părăsim țara. Eram hotărât să rup definitiv legătura cu Bistrița pentru că sistemul m-a scârbit de-a dreptul”, își amintește Hans.

Hans Franchy (stânga) și Horst Gobbel (dreapta, prim plan)

Anii de comunism în care industrializarea forțată a fost principala preocupare a demnitarilor de la acea vreme, a transformat Bistrița, dintr-un burg armonios construit, într-un amalgam de blocuri așezate în mijlocul construcțiilor săsești, lăsate în voia timpului.

Hans Franchy recunoaște că sașii nu ar fi putut face nimic în perioada comunistă, întrucât ideile lor nu erau agreate de partid. Însă un burg bistrițean în care sașii să fi rămas iar rușii să nu fi venit, ar fi însemnat… „Transilvania și Bistrița, acum, la nivel european, la fel ca Austria, Germania sau Italia. Înainte de venirea comuniștilor, între Bistrița și orașele din vest nu era o mare diferența. Absolvenții plecau la studii, reveneau și puneau în practică ce vedea și învățau acolo. Era o viață de-a dreptul idilică”, spune medicul veterinar, ajuns acum la venerabila vârstă de 71 de ani.

Nici profesorul Gobbel nu are vreun dubiu în legătură cu impactul pe care civilizația săsească l-ar fi avut asupra Bistriței, dacă ocupația comunistă nu ar fi intervenit: „Dacă nu erau comuniștii, sașii nu ar fi plecat pentru că au trăit aici 800 de ani, de ce să plece? Dacă nu plecau sașii, Bistrița se afla unde se află acum München și Nürnberg, acolo unde este libertate și economie de piață. Acolo unde belșugul crește și totul înseamnă progres”.

Primarul în exercițiu al municipiului Bistrița, Ovidiu Teodor Crețu vorbește și el în termeni laudativi despre impactul sașilor în orașul pe care îl conduce. „Perioada comunistă a stricat mult. Dar dacă nu era comunismul și erau sașii, cu siguranță Bistrița era un oraș mult mai dezvoltat și cu oameni mult mai încrezători, mai siguri pe ei, mai școliți și mai apropiați de spiritul european. Astăzi am fi fost la fel ca Innsbruckul sau ca Besançonul. Sau chiar în fața lor. Noi de multe ori am fost înaintea altor orașe”.

Înspre Occident, pe repede înainte

Chiar dacă sașii reveniți după revoluție nu au început de îndată construirea unor noi clădiri după modelul german, lobby-ul făcut de aceștia în țările de domiciliu a ajutat Bistrița să asimileze rapid tehnologiile și ideile occidentale, ratate în perioada comunistă.

„Nu se poate recupera pentru că Occidentul nu ne așteaptă. Dar putem evolua. Multe s-au schimbat, unele în bine altele nu. Încercăm să readucem mentalitatea nemțească care promovează oamenii harnici, corecți, muncitori”, subliniază cetățeanul de onoare al orașului, Horst Gobbel.

„După revoluție am reluat legătura cu orașul natal, cu prietenii de aici, cu autoritățile. Avem de recuperat 40 de ani care au transformat oamenii în neoameni”, spune și Hans Franchy, prezent la Bistrița pentru a cincea oară în acest an.

Primarul Ovidiu Crețu recunoaște și el că fără aportul sașilor, dezvoltarea județului și a orașului ar fi fost mult mai greoaie: „Este important să știi că alții au făcut deja ce tu vrei să faci, să știi de unde să înveți pentru a nu fi nevoie să reinventezi tu. Relațiile noastre cu vestul Europei s-au dezvoltat cu ajutorul sașilor, ei ne-au deschis ușile și drumurile”, spune primarul bistrițean.

[stextbox id=”custom” caption=”1930: O treime din populație, nemțească”]Potrivit recensământului din 1930, 14, 4 % din populația județului Bistrița-Năsăud era de origine germană. În zona Bistriței locuiau 4.461 de sași, aproximativ o treime din populația orașului. Alți 16.241 de sași locuiau în mediul rural, cei mai mulți fiind stabiliți în Dumitra, Jelna sau Petriș. Civilizația săsească este responsabilă, printre alte edificii, de existența Bisericii Evanghelice din Bistrița, simbolul orașului, cu cel mai înalt turn de piatră din România, cu o înalțime de 75 de metri.[/stextbox]