Articles By: Simona Munteanu

Orice tentativă de transformare a holurilor din liceele băimărene în „catwalk-uri” va fi pedepsită conform regulamentelor.

Fustele scurte, tocurile înalte și machiajul strident, interzise liceenelor din Baia Mare

Cu toate că uniformele nu sunt obligatorii, în şcolile şi colegiile din Baia Mare, pentru a păstra ordinea au fost instituite seturi de reguli interioare. Nimic spectaculos, numai că autorii acestor seturi de reguli fie au fost lispiţi de inspiraţie, fie au făcut exces de zel.…

Citeste mai departe ›
În Maramureş sunt  înregistrate peste 6.000 de solicitări pentru 24.000 de bovine / Sursa foto: zf.ro

Peste 6000 de fermieri au cerut subvenţii pentru creşterea bovinelor

Peste 6.000 de fermieri au depus, anul acesta, la Agenţia pentru Plăţi şi Intervenţie în Agricultură (APIA) Maramureş, solicitări privind fonduri pentru creşterea bovinelor.

‘Există un interes susţinut din partea micilor fermieri pentru a accesa fondurile destinate plăţilor naţionale complementare directe pe anul 2013, programul având ca finalitate data de 28 octombrie.

Citeste mai departe ›
Graţian Taloş / Sursa foto: ziarmm.ro

Preşedintele PNL Baia Mare a fost demis

Graţian Taloş, preşedintele Organizaţiei Municipale Baia Mare a PNL, a fost demis din funcţie la şedinţa Biroului Politic şi a Delegaţiei Permanente PNL Maramureş, care au avut loc la sfârşitul săptămânii trecute la Şomcuta Mare.…

Citeste mai departe ›
Şedinţa a avut loc luni

Drumarii spun că sunt pregătiţi pentru iarnă

Drumarii maramureşeni sunt pregătiţi pentru prima ninsoare. Aceasta este concluzia la care au ajuns, luni, oficialii din judeţul Maramureş, în urma unei şedinte de lucru în care au analizat stadiului pregătirilor pentru perioada de iarnă.…

Citeste mai departe ›
Noul proiect a intrat în linie dreaptă

Drumul Baia-Sprie – Bârsana, „piatra de încercare” a autorităţilor judeţene

Reabilitarea drumului care face legătura între Baia Mare şi Maramureşul istoric a iscat numeroase probleme încă de la demararea proiectului. Lucrările de reabilitare a celor 56 kilometri de drum care fac legătura între Baia Sprie şi Bârsana au fost oprite în 2012, atunci cand a fost reziliat contractul cu societatea Selina.…

Citeste mai departe ›
Consilieri locali din Borşa

Premieră. Verzii din Borşa se rotesc în Consiliul Local

Consilierii locali ai Partidului Verde care deţin majoritatea în Consiliul Local (CL) Borşa, respectiv 10 mandate din 18, pun la cale o premieră în politica din România. Astfel, aceştia vor demisiona pe rând din funcţia de aleşi locali pentru a face loc colegilor lor care sunt înscrişi pe listele depuse la Biroul Electoral de la alegerilor locale din iunie 2012.…

Citeste mai departe ›
Prezenţa castanului comestibil în zona Baia Mare este menţionată încă din anul 1642

Congresul European al Castanului a avut loc în Baia Mare

Cea de-a doua ediţie a Congresului European al Castanului s-a desfăşurat joi în Baia Mare. Evenimentul cu tema “Salvaţi castanul comestibil” a fost unul de amploare,  adunând peste 100 de specialişti şi cercetători în domeniul castanelor.…

Citeste mai departe ›
Urşii vor ajunge la Rezervaţia Liberty din Zărneşti

Un ultim vizitator cu lacrimi în ochi. Baloo, Boby şi o lupoaică au plecat la Zărneşti

Vineri, 11 octombrie, trei dintre animalele de la Grădina Zoologică din Baia Mare au fost luate de îngrijitori de la Rezervaţia de Urşi Liberty din Zărneşti, Braşov pentru a fi mutate.…

Citeste mai departe ›
Distincţiile au fost acordate în cadrul primul colocviu ARROS

Prefectul Rohian şi primarul Cherecheş, distinşi cu medalia de aur „Regina Maria”

Prefectul judeţului Maramureş, Anton Rohian, şi primarul municipiului Baia Mare, Cătălin Cherecheş, au fost distinşi vineri cu medalia de aur “Regina Maria”. Distincţiile au fost acordate în cadrul primul colocviu ARROS, desfăşurat în perioada 11-13 octombrie în municipiul Baia Mare.…

Citeste mai departe ›
Consilierul Felician Cerneştean

Un consilier judeţean din Maramureş lansează un concurs de idei

Consilierul judeţean PDL Felician Cerneştean lansează un concurs de idei pentru maramureşeni.

„De când mă ştiu în viaţa politică aud mereu aceleaşi lucruri vehiculate când este vorba despre proiectele Maramureşului. Din 2000 până astăzi, politicieni vehiculează aceleaşi teme scoase de la naftalină: drumul Baia Mare-Vaja, drumul Nordului, tunelul pe sub Gutâi.

Citeste mai departe ›
Cici de la Sistem vrea funcţie în partid / Sursa foto: emaramures.ro

Cici de la Sistem vrea funcţie de conducere în PDL

Senatorul Ciprian Rogojan, cunoscut pentru cariera muzicală pe care a desfăşurat-o împreună cu trupa Sistem, vrea funcţie de conducere în PDL Maramureş, organizaţie din care face parte şi cu sprijinul căreia a ajuns senator la alegerile din decembrie 2012.…

Citeste mai departe ›
Sursa foto: realitatea.net

9 localităţi din Maramureş au rămas fără oficii poştale

Ca urmare a restructurărilor din Poşta Română, la nivelul judeţului Maramureş au fost disponibilizate 101 persoane, la ora actuală fiind înregistrate 124 de puncte de acces. Conform Marianei Iacob, şeful Oficiului Judeţean de Poştă Maramureş în acest moment sunt înregistrate 9 localităţi unde s-au închis punctele de acces ale Poştei, respectiv în Recea, Săsar,   Băiţa, Cicârlău, Cupşeni, Fărcaşa, Sălsig, Satu Nou de Sus şi Stremţ.…

Citeste mai departe ›