Vlădeasa X-Trail, o „Școală Altfel” pentru 12 elevi din satul Rogojel

Foto: Dan Tăuțan

Dacă pentru unii elevi, Școala Altfel este doar o săptămână obișnuită în care scapă de orele clasice, pentru alții reprezintă mai mult decât atât: ocazia de a vedea în premieră un muzeu, de a urmări o piesă de teatru, de a interacționa cu actorii, de a savura în voie o înghețată în orașul magic cunoscut doar din poze sau din poveștile adulților sau altfel spus, ocazia de a pleca pentru prima dată din localitatea natală. Pentru 12 elevi ai Școlii Gimnaziale Rogojel, prima zi din Săptămâna Altfel a fost o experiență pe care cu siguranță o vor ține minte mult timp de acum înainte.

Foto: Dan Tăuțan

Foto: Dan Tăuțan

Foto: Dan Tăuțan

Foto: Dan Tăuțan

Medalii înlocuite cu pietre pictate

Vizita copiilor la Cluj a reprezentat a doua etapă a competiției Vlădeasa X-Trail, o competiție inedită desfășurată pe 21 martie în satul Rogojel din comuna Săcuieru, un sat situat la poalele Masivului Vlădeasa. Competiția a fost organizată de Cozmin Ardelean, un alergător pasionat, care și-a dorit pe de o parte să atragă atenția asupra zonei speciale din Munții Apuseni, dar și să facă o bucurie copiilor de aici.

Foto: Dan Tăuțan

Foto: Dan Tăuțan

„S-a urcat mult pe traseul clasic. Puțini alergători au intrat în contact cu oamenii din sat. Evenimentul a fost gândit în așa fel încât din banii adunați din sponsorizări și din taxa de participare să le oferim copiilor din satul Rogojel o excursie la Cluj, în Săptămâna Altfel”, explică Cozmin. Pentru ca această competiție să fie cu adevărat inedită, medaliile clasice, din metal, au fost înlocuite cu pietre pictate de copii. Fiecare „medalie” este unică în felul ei, atât prin reprezentarea acesteia, cât și prin persoana celui care a oferit-o.

Foto: Dan Tăuțan

Foto: Dan Tăuțan

Foto: Dan Tăuțan

Foto: Dan Tăuțan

La compeție au participat 19 persoane, dintre care trei fete. Toți participanții au încheiat cursa, chiar dacă traseul nu a fost unul prietenos. „Cel mai bun timp a fost 1:46 minute. Localnicii au rămas uimiți cum poate cineva să parcurgă traseul în aproape două ore. Un domn mi-a spus că dacă punea pariu pe o ladă de bere că nimeni nu poate să ajungă atât de repede, ar fi pierdut sigur. Participanții au avut de parcurs un traseu de 15 kilometri cu o diferență de nivel de 900 de metri. A fost o urcare de șapte kilometri, după care a urmat o coborâre pe măsură. Am organizat și o competiție pentru copii, Vlădeasa Junior. Copiii au fost împărțiți pe grupe de vârstă și au avut trasee diferite, cu o dificultate redusă. La final au primit prăjituri și freshuri de portocale. Au fost foarte încântați”, povestește Cozmin, care aleargă la rândul său de patru ani, încercând mereu să își depășească limitele. „Pentru mine alergarea este un mod de relaxare, de socializare. Sunt un alergător amator care încearcă mereu să își îmbunătățească timpul în cursa cu sine. A fost primul eveniment pe care l-am organizat, dar cu siguranță, la anul vom avea o nouă ediție, în aceeași perioadă”, ne dă asigurări acesta.

Foto: Dan Tăuțan

Foto: Dan Tăuțan

Emoții

Dacă celelalte competiții se încheie în mod normal în aceeași zi, odată cu festivitatea de premiere, Vlădeasa X-Trail s-a încheiat abia pe 6 aprilie, când copiii au venit la Cluj. Cei 12 copii au venit însoțiți de domnul învățător și de soția acestuia. „Prima dată am vizitat Muzeul Etnografic al Transilvaniei. Ei, venind din zona rurală, cunosc unele obiecte expuse aici. Au discutat mult cu personalul muzeului, dar și cu domnul director. Două fetițe au și cântat o melodie populară când am vizitat încăperea unde sunt expuse costumele populare. Apoi am făcut cunoștință cu ultimii dinozauri din Transilvania, unde cei mici s-au pozat în ouăle de dinozaur de la intrare și au aflat lucruri noi despre aceștia. Am urmărit și un filmuleț documentar”, povestește organizatorul excursiei. Chiar dacă vremea nu a fost de partea micilor turiști, aceștia nu au avut timp să se plictisească.

Foto: Dan Tăuțan

Foto: Dan Tăuțan

Foto: Dan Tăuțan

Foto: Dan Tăuțan

Foto: Dan Tăuțan

Foto: Dan Tăuțan

În cadrul Mini Reactorului din Cluj, elevii cu vârste cuprinse între 6 și 14 ani, au urmărit prima piesă de teatru din viața lor: „Pictorul Alb și prietenii lui colorati – ROGVAIV”.

„A fost interesant. A fost o zi plină. Mămica a două fetițe mi-a spus că acestea nu au putut dormi de emoții cu o noapte înainte pentru că știau vor veni la Cluj. Vă dați seama cum m-am simțit? Așa ceva nu poate fi exprimat în cuvinte. A fost foarte frumos. Dacă unii copii sunt fericiți doar când au un smartphone sau o tabletă, acești copii erau extrem de fericiți când îi învârteam cu scaunele ergonomice din incinta Mini Reactorului sau pentru că au avut ocazia să mănânce o înghețată. A fost emoționant. Când au ajuns cu microbuzul înapoi în Rogojel, unde încă este zăpadă mare, învățătorul mi-a spus că are impresia că au lipst câteva zile din sat”, povestește sportivul.

Foto: Dan Tăuțan

Foto: Dan Tăuțan

Competiția Vlădeasa X-Trail a fost organizată de 360SPORT Club și de Asociația Natura Transilvaniei.

Distribuie:

Nu există Comentarii

Postaţi un comentariu