Vasile Dâncu: PSD poate coagula o mare alianță pe partea stângă a eșichierului politic și se poate reinventa

Vasile Dîncu/ Foto: Dan Bodea

La mai puțin de două săptămâni până la congresul care ar urma să stabilească noua conducerea a social-democraților, sociologul Vasile Dâncu vorbește despre situația actuală din PSD și despre strategiile pre-electorale.

Transilvania Reporter: Domnule Vasile Dâncu, suntem la două săptămâni de alegerile din PSD și ele par mai incitante decât se așteptau mulți. Posibila dumneavoastră candidatură la șefia Consiliului Național a stârnit polemici interne în partid.

Vasile Dâncu: Nu am vrut să răspund, în prima fază, la întrebările legate de declarațiile din ultimele zile deoarece cred că PSD nu are, în momentul acesta, nevoie de polemici interne. Cred că este nevoie de o dezbatere, dar în această situație nu este cazul pentru că oamenii care m-au atacat din senin, nu au lansat vreodată vreo idee politică sau vreo reflecție ideologică. Am văzut însă că este vorba de o campanie cu aspect de luptă pentru putere și accept acum să fac câteva precizări. Dar, repet, nu este vorba despre o polemică. PSD se află într-o situație dificilă, a piedut, în trei ani, jumătate dintre voturi și riscă să nu poată relua un traseu ascendent dacă nu vom reuși să strângem rândurile și să regândim strategia, poziționarea și programul; organizarea și, poate, chiar sistemul de alianțe. Acum am văzut că un mic grup îi atacă pe cei care s-au oferit să participe la noua construcție de partid, fie că a fost vorba de Cozmin Gușă, fie de Sorin Grindeanu. Nu cred că trebuie să cheltuim multă energie cu răspunsuri, dar nici nu este normal să nu punem lucrurile la punct. Par de neînțeles unele dintre aceste acțiuni, mai ales că, de exemplu, Cozmin Gușă s-a reînscris în PSD precizând că nu vrea nicio funcție, vrea doar să participe la efortul de reconstrucție. Când vin oameni din opoziție spre partid este un semn bun, pentru că atunci când ești la putere vine o mare de oportuniști care, în multe cazuri, nu este de cea mai bună calitate.

Nu mi-am propus să ocup locul niciunui membru de partid care merită, în același timp însă nu mi-a cerut nimeni să devin membru de partid. Pot să devin oricând membru de partid, am vechime destulă. Nu îmi doresc funcții în partid.

Transilvania Reporter: Revenirea Dumneavoastră în politica partidului promite o recredibilizare intelectuală a PSD. Lucrul acesta i-a determinat pe unii dintre membrii partidului să se opună candidaturii Dumneavoastră aducând argumentul că nu mai sunteți membru al partidului.

Vasile Dâncu: Aș vrea să clarific situația mea. După alegerile prezidențiale din 2019 am fost invitat de către președintele interimar al PSD, Marcel Ciolacu și de secretarul general, Paul Stănescu, să particip cu ceea ce pot eu la un grup de reflecție pentru reformarea partidului și chiar pentru a participa la contrucția viitoare a unei echipe de conducere a partidului. Am fost alături de PSD în ultimii 20 de ani, în diferite forme, dar mai ales ca intelectual de stânga. Am fost solicitat de mai multe ori în guvernul USL sau guvernele PSD din ultimii ani pentru a participa în echipe guvernamentale, dar am considerat că pot ajuta mai bine din afara executivului, prin studii sociologice sau consultanță, mai mult sau mai puțin băgate în seamă de liderii partidului. Nu mi-am propus să ocup locul niciunui membru de partid care merită, în același timp însă nu mi-a cerut nimeni să devin membru de partid. Pot să devin oricând membru de partid, am vechime destulă. Nu îmi doresc funcții în partid, baieții din grupul de la Dolj, cei care orchestrează o astfel de polemică, pot să stea liniștiți, nu-i încurc eu și ei pot ocupa toate funcțiile disponibile în partid. Faptul că anumite organizații județene m-au propus pentru a candida la funcția de Președinte al Consiliului Național nu înseamnă că voi candida, nici că voi câștiga. Încă reflectez asupra unei posibile candidaturi. Dar, dincolo de acestea, cred că trebuie ca intelectualii de stânga să fie alături de conducerea interimară a PSD pentru a gândi viitorul partidului și al stângii. Cred că Marcel Ciolacu și Paul Stănescu, la care se adaugă Sorin Grindeanu și Gabriela Firea, au o misiune foarte dificilă în a gestiona o criză internă, în a schimba din mers lucrurile, în a reorganiza partidul după ce interimatul a devenit o adevărată instituție în ultimii trei ani; pe de altă parte trebuie și să reziste unui asalt din partea puterii. Cei care pornesc lupte interne pentru a păstra un anumit monopol vor trebui limitați în acțiunea lor de către oamenii responsabili din PSD.

 

Cred că suntem într-o situație penibilă dacă acceptăm că un om care face jocurile adversarilor politici să conducă o campanie sau să aibă pretenția să facă selecția candidaților, cum a declarat, să dea note de moralitate sau pentru performanță electorală.

Transilvania Reporter: Dar de ce credeți că Mihai Tudose și Claudiu Manda au ieșit cu declarații atât de violente la adresa lui Victor Ponta și a Dvs.?

Am fost și eu surprins să văd acest atac. La început am crezut că este vorba de o scăpare, de o enervare de moment, generate de întrebările moderatorului, dar am vazut apoi ca s-a încercat o dezvoltare a atacului prin diferiți pupili și lefegii. Am așteptat să văd ce resurse are această campanie și mi-am dat seama că este destul de puțin influent acest grup de la Craiova, mai degrabă se chinuie să-și facă simțită prezența, după ce au funcționat ca și pretorieni ai lui Liviu Dragnea și apoi ai Vioricăi Dancila, lideri pe care i-au abandonat înainte de al treilea cântat al cocoșilor.

Cred că Mihai Tudose și Claudiu Manda au încercat să zădărnicească o parte din eforturile lui Marcel Ciolacu de a realiza alianțe electorale și alianțe în Parlament împotriva PNL. Atacul la Victor Ponta este o încercare de a lăsa PSD fără soluția unei alianțe politice cu PRO România și aceasta îi avantajează doar pe adversarii politici. Un PSD izolat în Parlament și în viitoarele alegeri, este o victimă sigură.

Apoi, dacă mă uit la Mihai Tudose și ultimele lui evoluții pot să-mi explic mai bine acțiunile Domniei sale. Cei care spun că este o ”conservă” cred că au dreptate și se bazează nu doar pe traseismul ciudat din ultima vreme, dar mai ales pe trădările sale. În primul rând, a trădat partidul când a ajuns în funcția de Prim Ministru, servind alte interese, motiv pentru care CEX-ul la demis, după doar câteva luni. Să nu uităm apoi că a trădat România atunci când nu l-a primit pe Premierul Japoniei care, după cinci decenii de eforturi diplomatice, a venit, în sfârșit, în România. A fost o adevărată rușine națională pe care nu o să o putem șterge decenii de acuma încolo. A trădat PSD trecând la partidul lui Victor Ponta care l-a facut parlamentar european, dar, în scurt timp, cei care îl manevrează din spate l-au pus să organizeze voturile necesare pentru guvernul Orban. A făcut-o trădând din nou, și PSD, și PRO România. La scurt timp, cred că a primit o nouă misiune, să se întoarcă în partid și să organizeze bătălia electorală. Pare un non sens: cel care acum trei luni a pus guvernul Orban, vine să conducă competiția electorală împotriva lui Orban și PNL.

Cred că suntem într-o situație penibilă dacă acceptăm că un om care face jocurile adversarilor politici să conducă o campanie sau să aibă pretenția să facă selecția candidaților, cum a declarat, să dea note de moralitate sau pentru performanță electorală. Cred că ar fi mai cinstit să-i cerem lui Ludovic Orban să dea un membru PNL care să gestioneze campania electorală a PSD, așa măcar știm o treabă și putem să ne ferim. Îmi pare rău, dar Mihai Tudose este, în acest moment, un pion otrăvit, el și firavul lui grup, interesați doar de jocurile politice locale.

Transilvania Reporter: Dacă ne uităm la discursul PSD din ultima perioadă vedem, de departe, o tendință de peremerizare (de la PRM n.r) care pune partidul mereu în defensivă. De ce credeți că s-a ajuns din nou aici?

Vasile Dâncu: PSD nu se poate întoarce la nivelul sintagmelor folosite de Vadim Tudor acum vreo 20 de ani și, în același timp, imagineze re-brandingul care să ne aducă în modernitatea politică. Acest tip de comunicare primitivă, de o agresivitate vulgară, uneori plină de mahalagisme, a făcut să nu fie vizibile majoritatea reușitelor guvernelor PSD din ultimii ani.  Această comunicare a avut o neagră contribuție la diabolizarea partidului și la pierderea a jumătate dintre votanții din 2016. Este păcat că munca organizațiilor PSD din țară este pusă în umbră de oameni care au pregătire precară și se justifică prin rezultate care nu reprezintă efectul muncii lor nemijlocite, ci efecte de echipă. Eu nu vreau să conduc nici comunicarea partidului, nici campania electorală, dar măsurând percepția și efectele comunicarii nu pot să nu trag un semnal de alarmă. Accept să le dam premii și medalii celor care câștigă alegerile, dar când este vorba despre comunicare sau strategie, competenta, creativitatea și talentul trebuie să fie criteriile pentru formarea echipelor. Nu putem înlocui intelectualii din politică cu baieți care și-au terminat studiile foarte târziu sau care și-au plagiat cărțile și doctoratele. Cred ca CEX-ul de acum, chiar dacă este unul de tranziție, are posibilitatea să devină mai critic, să se lepede de unanimitatea toxică sau de frica de a se opune unor acțiuni care  fac un deserviciu vizibil partidului.

Transilvania Reporter: În ultimii ani a fost observată o tentativă de enclavizare a partidului. Cum comentați această situație?

Vasile Dâncu: Da, în ultimii ani, câteva organizații PSD din sudul țării, din vreo patru sau cinci județe, au obținut rezultate mai bune dacât organizațiile din restul țării. Tot respectul pentru acești colegi, merită funcții, dar nu putem să reducem social- democrația din România la această micro-regiune. Un PSD redus la o micro-regiune va deveni un partid nesemnificativ. Cred că în strategiile noastre trebuie să gândim la nivel național, nu putem merge pe gândirea mică a intereselor strict locale. În discuția pe care am avut-o, după prezidențiale, cu Marcel Ciolacu și cu Paul Stănescu am văzut ca erau preocupați tocmai de căutarea unor strategii de diferențiere a ofertei politice pe regiuni, de valorificare a specificului orizonturilor de așteptare locale în strategia partidului. Acești doi lideri fac parte din acest cerc al învingătorilor, dar eu cred că ei au înțeles pericolul enclavizării. Cred că aceasta este atitudinea corectă, nevoile de dezvoltare și de reprezentare ale județelor din Moldova sunt mult diferite decât ale celor din zona Transilvaniei și Banatului, de exemplu. Trebuie să găsim forme de armonizare între zone, inclusiv în reprezentarea la vârful partidului, pentru a construi un viitor partid sau alianță de stânga care să reziste și să câștige competițiile viitoare.

Pericolul cel mai mare este ca liderii locali să caute să se salveze singuri, să articuleze doar strategii de salvare individuală.

Transilvania Reporter: Nu puțini sunt cei care cântă prohodul PSD. Care este probabilitatea să asistăm la o disoluție a PSD?

Vasile Dâncu: Da, cred ca PSD se află în pericol, este într-o situație dificilă, eu însă sunt optimist. Sigur, daca PSD va face tot ceea ce a făcut în ultimii trei ani și cu aceeași echipă, minus Liviu Dragnea, atunci este previzibil un eșec și pierderi irecuperabile. Este previzibilă trecerea în opoziție a PSD după următoarele alegeri, dar contează cum intri în opoziție, ce poziție ai în următorul Parlament și, mai ales, ce echipă ai la conducere. În opoziție partidele se pot reforma, pleacă unii la putere, se pot articula proiecte alternative la cei aflați la guvernare. Mai important este că, doar în opoziție, partidele simt pulsul societății, nevoile oamenilor. În ultima vreme trecerea de la putere în opozitie și invers nu se mai face ca alternative după un ciclu electoral de patruani, ci mult mai repede, în medie la trei ani. Guvernele Boc, Ungureanu, Ponta și cele trei guverne PSD din ultima vreme, cedează puterea înainte de termen. La această instabilitate politică trebuie să fii mereu pregătit să mergi la guvernare, deoarece titularii se împiedică tot mai des. Acum pericolul cel mai mare este ca liderii locali să caute să se salveze singuri, să articuleze doar strategii de salvare individuală. Ar însemna pulverizarea partidului în insule care nu se vor putea transforma nici măcar în arhipelaguri. Cred că este nevoie de mare flexibilitate de gândire și doctrină, trebuie făcute alianțe locale ghidate doar de interesele cetățenilor și de nevoia unei alternative la un PNL care a crescut foarte mult în ultima vreme. Dar toate acestea trebuie ghidate într-o strategie bine articulată și condusă de la centru. Trebuie o gândire la nivel național și acțiune la nivel local și regional. Potențialul uman al PSD este foarte bun, dar nu a fost valorificat în ultima vreme deoarece conducerea centrală a preferat relații clientelare și promovarea unor oameni legați de diferite interese. Am întâlnit tineri care au simțit cu disperare inadecvarea mesajului PSD la România de azi și care ar trebui lăsați să se exprime și să-și pună amprenta asupra organizării și mesajului. Tot mai mulți oameni de stânga se simt lezați de falsa dihotomie promovată în  ultima vreme care  separă populația în români și pesediști. Modul în care PNL a început guvernarea sperie pe tot mai multă lume care era oricum îngrijorată de politicile din sănătate sau de cele din educație. PSD poate coagula o mare alianță pe partea stânga a eșichierului politic și se poate reinventa. Trebuie o altă poziționare și în mesajul intern, dar și în cel extern. Trebuie ca PSD să refacă legătura bună pe care a avut-o cu PSE și cu alte partide europene, mesajul peremist de azi trebuie să fie eliminat cu desăvârșire. Demnitatea națională nu se recâștigă urlând, nici articulând doar mesajul frustrărilor. Trebuie să facem ce trebuie pentru suveranitatea națională, nu să ne vaicărim că suntem cotropiți de străini sau multinaționale. Când pierdem competiția cu alții este de cele mai multe ori vina noastră pentru că promovăm în politică proști, inculți sau oameni lipsiți de moralitate. Nu tricolorul afisat în toate ocaziile face o națiune puternică, ci munca, meritocrația, servirea interesului național dincolo de umorile politice sau de orgoliile personale. În ultima vreme am primit multe mesaje care mă conving că un efort de reinventare a PSD va avea foarte mulți adepți, există o așteptare reală pentru asta și sunt mulți oameni care ar participa la acest efort.

 

Interviu realizat de Caius Chiorean

Distribuie:

Nu există Comentarii

Postaţi un comentariu