Sunt nou-născuții imuni la CoViD-19? Rezultatele unui studiu realizat de medicii chinezi

Sursa foto: bebelu.ro

Doi dintre cei mai cunoscuți medici neonatologi din România, Maria Stamatin (Iași) și Livia Ognean (Sibiu) confirmă rezultatele unui studiu din 2020 realizat în China și spun că maladia CoViD-19 nu s-a transmis de la femeile însărcinate la nou-născuți pentru că aceștia nu au receptori pentru acest virus.

În România, de la începutul pandemiei și până în prezent, nu s-a înregistrat niciun deces în rândul nou-născuților infectați cu SARS-CoV-2. Un nou-născut poate lua boala mai degrabă de la personalul medical care îl îngrijește, dacă acesta nu respectă regulile „ca la carte”, spune medicul Maria Stamatin, președintele Congresului Național de Neonatologie, care a început vineri, la Sibiu.

„Nu s-a demonstrat clar că există o transmitere de la mamă la copil a virusului transplacentar. Au fost descrise câteva cazuri în 2020, de copii care au fost pozitivi la naștere și chiar cu patologie respiratorie, dar majoritatea nou-născuților au fost negativi la naștere și, de fapt, cred eu, infecția care s-a produs și dacă copilul a devenit pozitiv la 24 de ore sau 48 de ore de la naștere, s-a datorat fie contactului cu mama, care nu știa că este pozitivă și chiar noi, în maternitate am avut aceste situații, puține cazuri din fericire, dar au existat, copiii fiind absolut asimptomatici. Au fost izolați și după 14 zile au fost externați. Sau un alt lucru care se poate întâmpla este ca nou-născutul să se infecteze de la personalul care îl îngrijește și acest lucru este îngrijorător, pentru că, din păcate, nu tot personalul medical a înțeles că trebuie să se vaccineze și aceasta este o mare problemă. Nu toată lumea prezintă o simptomatologie ca să realizeze că trebuie să se izoleze și trebuie să se testeze și atunci există acest risc de transmitere de la personal. Trebuie să respecte regulile ca la carte”, a declarat, vineri, Maria Stamatin, șefa Secției de Neonatologie din cadrul Spitalului Clinic de Obstetrică Ginecologie „Cuza Vodă” din Iași.

Ea a adăugat că „nou-născutul nu are acești receptori pentru acest virus și sistemul imun inconștient sau mama chiar dacă a fost infectată o să-i transmită copilului ei niște anticorpi și se apără”.

Şi vicepreședintele Congresului Național de Neonatologie, Livia Ognean, șef al Secției de Neonatologie din Spitalul Clinic Județean de Urgență din Sibiu, afirmă că nou-născuții nu prea fac CoViD-19 „din lipsă de receptori și pentru că au un sistem imun care este inconștient”.

În România s-au înregistrat câteva cazuri de nou-născuți cu CoViD-19, însă aceștia au fost vindecați.

„La un moment dat, la Timișoara au avut zece cazuri de copii, plecând de la o mamă, pe care nu o cunoșteau ca și pozitivă. Toți copiii au fost sănătoși, fără niciun fel de patologie. Eu, în Maternitatea ‘Cuza Vodă’ din Iași, care este cea mai mare, pentru că se nasc între 6.000 și 6.500 de copii pe an, am avut anul trecut, patru cazuri de copii născuți normal, tot plecând de la mamă, necunoscând patologia maternă, pentru că mama nu a prezentat nicio simptomatologie la internare, deci noi am făcut un test rapid, testul a fost negativ, ulterior a dezvoltat niște simptome minore și a infectat copilul ei plus unul”, a explicat Maria Stamatin.

Un studiu realizat de cercetători chinezi sugera, în martie 2020, că maladia CoViD-19 nu se transmite de la femeile însărcinate la nou născuți, potrivit EFE, citat de Agerpres.

În lume, în 2020 s-au înregistrat câteva decese în rândul nou-născuților. Potrivit EFE, un bebeluș de 23 de zile a murit în aprilie 2020 de CoViD-19, în Filipine. Tot în 2020, un alt bebeluș de doar patru zile diagnosticat cu COVID-19 a murit de insuficiență respiratorie în Brazilia, după ce s-a născut prematur, iar un alt nou-născut de cinci luni a murit în Bolivia de coronavirus după ce a petrecut o săptămână la Terapie Intensivă.

Distribuie:

Postaţi un comentariu