Este apariţia Omicron o veste bună de Crăciun? O analiză The Atlantic

O variantă nouă, foarte contagioasă, a coronavirusului ar putea avea consecințe teribile. Dar dacă sfârșește prin a provoca simptome mai ușoare decât Delta, apariţia ei prezintă un real avantaj, conchide Rachel Gutman într-o analiză a Omicron publicată în The Atlantic.

În cele din urmă, efectul Omicron asupra cursului pandemiei va fi determinat de trei factori: transmisibilitatea acesteia, gradul în care se sustrage apărării noastre imunitare şi virulența sau severitatea bolii pe care o provoacă. Dacă Omicron se dovedește că sare cu uşurinţă de la o gazdă la alta şi trece peste anticorpii neutralizanți, provocând complicații neobișnuit de periculoase, vom avea cu toții probleme serioase.

Pe de altă parte, remarcă editorialistul The Atlantic, dacă Omicron se dovedeşte supercontagioasă, de exemplu, dar moderată în simptome, acesta ar putea fi chiar un lucru bun – o variantă perfectă, venită tocmai la timp pentru Crăciun.

În acest moment, ştim cu certitudine că vom convieţui cu virusul mult timp. Chiar dacă fiecare om de pe Pământ va câștiga un grad de imunitate în urma vaccinării sau infectării, virusul s-ar putea retrage în numeroasele sale gazde animale, doar pentru a reintra în populația umană într-o formă ușor diferită.

Nu există nicio persoană rezonabilă implicată în domeniul sănătăţii care să creadă că zero COVID este un obiectiv realist”, spune Tara Kirk Sell, cercetător senior la Centrul Johns Hopkins pentru Securitate în Sănătate.

Aşa că, având în vedere că acest inamic nu poate fi învins, cu toții am avea o șansă mai mare de supraviețuire dacă el înarmat cu o praștie și nu cu un tun, notează Gutman. Medicii din Africa de Sud și Israel au raportat că, până acum, îmbolnăvirile cu Omicron par să fie mai puțin grave decât cele cu Delta. Nu au fost confirmate cazuri grave sau decese nici printre cele aproape 60 de cazuri identificate în Uniunea Europeană.

Din păcate, datele sunt foarte limitate și predispuse la părtinire. Au fost raportate mai puțin de 250 de cazuri în întreaga lume, iar majoritatea provine din Africa de Sud, unde o populație mai tânără decât media occidentală ar putea fi mai puțin susceptibilă la complicațiile COVID, în general.

Dacă Omicron continuă să dea semne că este mai blândă decât Delta, aceasta este o veste bună. Dar dacă se dovedește şi că se răspândește mai repede decât Delta, asta ar putea fi o veste grozavă. Când circulă două variante, cea care infectează rapid mai multe persoane va tinde să fie dominantă,  explică Samuel Scarpino, de la Institutul de Prevenire a Pandemice al Fundației Rockefeller. Varianta respectivă ar putea câștiga fie pentru că se reproduce mai repede în gazdele sale umane și se răspândește mai eficient între ele – adică este mai transmisibilă – fie pentru că se sustrage cu mai multă dibăcie imunității existente.

Nu e nevoie să ne amintească editorialistul The Atlantic de ce un virus capabil să „evadeze imun” provoacă fiori. După o luptă atât de grea pentru a rămâne sănătoși până la sosirea vaccinurilor sau după o luptă grea împotriva virusului în sine, nimeni nu vrea să i se spună că este din nou în pericol să se îmbolnăvească.

Dar o variantă de infectare care nu implică riscul de apariție a simptomelor cronice sau a ventilatoarelor din terapie intensivă ar putea să nu fie un lucru atât de rău”, spune Elizabeth Halloran, biostatistician la Fred Hutchinson Cancer Research Center.

Dacă o variantă poate ocoli vaccinurile, dar în cele din urmă provoacă într-adevăr o boală mai puțin severă, acesta este probabil un pas în direcția bună.”

Un posibil dezavantaj al Omicron ar fi că îmbolnăvirea uşoară nu provoacă un răspuns imun de durată. Dar Ali Ellebedy, imunolog la Universitatea Washington din St. Louis, menţionează că o infecție ușoară nu exclude neapărat un răspuns imun robust.

Odată ce ai o infecție productivă, sistemul tău imunitar a fost angajat”, spune el.

Chiar dacă nu te simți rău, corpul ar putea să elibereze anticorpi și să antreneze celulele T pentru a lupta împotriva virusului şi în viitor. Stimularea chiar și a unui răspuns imunitar relativ blând la mulţi oameni ne aduce în situaţia ca populația globală să fie mult mai bine pregătită pentru viitor.

Orice variantă care se impune acum va îngreuna viaţa variantei care urmează”, este de părere Ellebedy.

În anumite privințe, Delta este varianta ideală”, conchide şi doctorul Scarpino: este suficient de transmisibilă pentru a domina variante mai periculoase, iar virulența sa poate fi controlată prin vaccinare.

„Dar abia în următoarele câteva săptămâni vom afla dacă apariţia Omicron e o veste bună sau una catastrofală”.

Textul integral, AICI

Distribuie:

Postaţi un comentariu