Prima zi de primăvară este Ziua Internațională a Poeziei

Odată cu venirea primăverii, în prima zi după echinox, este sărbătorită Ziua Internațională a Poeziei. Ediția din acest an, dedicată lui Dante Alighieri, se va desfășura în mediul online, respectând astfel măsurile impuse în contextul actualei pandemii.

Evenimentul se bucură dePatronajul Comisiei Naționale Italiene pentru UNESCO, care, la 21 martie a fiecărui an sărbătorește Ziua Mondială a Poeziei, recunoscând rolul privilegiat al expresiei poetice în promovarea dialogului, comunicării și armoniei între culturi. Pe lângă cel al UNESCO, manifestarea se desfășoară cu patronajulReprezentanței în Italia a Comisiei Europeneși, în acest an, cu cel al Comitetului Național pentru sărbătorirea a 700 de ani de la moartea lui Dante Alighieri.

Dante Alighieri s-a născut în 1265 la Florența și a murit în 1321 la Ravenna . A fost poet, filosof, om politi și este socotit cel mai mare scriitor european din Evul Mediu. Autor al „Divinei Comedii”, capodoperă a literaturii universale, Dante este primul mare poet de limbă italiană, Sommo Poeta („poet în cel mai înalt grad”).

Pentru o scurtă prezentare a operei fundamentale a lui Dante Alighieri puteți parcurge textul profesorul clujean Laszlo Alexandru – http://193.226.7.140/~laszlo/eleonardo/n12/Laszlo11.htm .

Ziua Internațională a Poeziei, 21 martie, este declarată de UNESCO începând din anul 1999, drept o recunoaștere a faptului că oamenii de litere și de cultură, poeții și scriitorii din întreaga lume și-au adus o contribuție remarcabilă la îmbogățirea culturii și spiritualității universale. De asemenea, „Ziua internațională a poeziei” urmărește să susțină creația poetică, stabilirea unui dialog între poezie și alte genuri ale creației, editarea și promovarea poeziei ca artă deschisă oamenilor.

Primele manifestări dedicate „Zilei internaționale a poeziei” în România sunt legate de Fundația Culturală „Orient Latin” si de Asociația Culturală ADSUM care organizează, separat, din anul 2005 respectiv 2008, spectacole pentru marcarea acestui moment. Spectacolele Asociației Culturale ADSUM încep la Palatul Suțu, iar anii următori (până in 2012 inclusiv) manifestările capătă amploare fiind găzduite de Biblioteca Națională a României si Palatul Național al Copiilor. După anul 2009 ideea de a organiza manifestări dedicate „Zilei internaționale a poeziei” este preluată de tot mai multe asociații culturale, ligi și alte societăți ale scriitorilor din România. După anul 210 ele se extind și în afara granițelor fiind organizarte de Institutul Cultural Român în țările unde există o puternică diaspora românească.

Poet divin, lumină fără moarte, m-ajute-n grai iubirea-n veci
fierbinte cu care pururi ți-am citit din carte.
Tu mi-eşti maestru şi tot tu părinte, şi de-s vestit, tu m-ai
deprins, cu-a tale, să-ncheg în vers măiestrele cuvinte.

Dante Alighieri, Divina Comedie

Distribuie:

Postaţi un comentariu