Cel mai frumos balcon și cea mai frumoasă grădină urbană, premiate la concursul “Clujul cu flori 2021”

Anna’s Urban garden 2.0/Cel mai frumos balcon. Foto: Facebook Clujul cu flori

Asociația pentru Înfrumusețarea Clujului a anunțat luni câștigătorii concursului ’’Clujul cu flori’’, ediția a cincea.

Proiectul s-a derulat în perioada 9 septembrie – 3 octombrie 2021 și i-a invitat pe locuitorii Clujului să continue și anul acesta transformarea orașului într-un spațiu mult mai plăcut vederii prin decorarea ferestrelor, balcoanelor și grădinilor cu flori. Șapte dintre cele 76 de proiecte înscrise au fost declarate câștigătoare de către juriul competiției organizate. De asemenea, alte două proiecte au câștigat premiile speciale oferite de Asociația pentru Înfrumusețarea Clujului și Asociația Clujul Comoară.

Juriul care a analizat proiectele din concurs și a stabilit câștigătorii a fost compus din Angéla Kalló, cadru didactic la Universitatea de Artă și Design din Cluj, Andi Daiszler, președintele Asociației Daisler, Ildikó Kolcsár, manager al Florăriei Karolina, arhitectul Dan Clinci, reprezentantul Asociației Urbannect, Arnold Macalik, arhitect și Dezső Szenkovics, vicepreședintele Asociației pentru Înfrumusețarea Clujului.

Premiile au recompensat:

• cea mai frumoasă fațadă de casă
• cel mai frumos balcon
• cea mai frumoasă grădină / curte / spațiu verde din fața blocului
• cea mai frumoasă grădină urbană de plante aromatice și legume sau fructe
• cel mai frumos proiect floral din județul Cluj

Criteriile de jurizare au ținut cont în special de amplasarea, cromatica şi formele în care au fost aranjate florile, diversitatea florilor folosite și maniera în care acestea se armonizează cu mediul în care au fost amplasate.

Cea mai frumoasă grădină urbană de plante aromatice: Radu Guna – proiectul ‘’Backyard Greenery’’

Câștigători „Clujul cu flori 2021”

Cel mai frumos balcon: Kiss Annamária – proiectul ‘’Anna’s Urban garden 2.0’’, Kandó Noémi – proiectul ‘’Hajnali ősz’’
Cea mai frumoasă fațadă: Cristina Petrișor – proiectul ‘’Poze’’
Cea mai frumoasă curte: Alina Buliarca – proiectul ‘’Oaza de relaxare – grădina cu de toate’’
Cea mai frumoasă grădină urbană de plante aromatice: Radu Guna – proiectul ‘’Backyard Greenery’’
Cel mai frumos proiect floral din județ: Nina Stănică – proiectul ‘’Gazon japonez’’, Bazaráth Tünde Ildikó – ‘’Erkélyünk a nyugalomsziget’’
Premiul special al Asociației pentru Înfrumusețarea Clujului: Tóthfalussy-Veress Éva – proiectul ‘’A virágzó erkélyem őszi színekben’’
Premiul special al Asociației Clujul Comoară: Virág Piroska – proiectul ‘’Nagyvárosi virág idill’’

Premiul special al Asociației pentru Înfrumusețarea Clujului: Tóthfalussy-Veress Éva - proiectul ‘’A virágzó erkélyem őszi színekben’’

Premiul special al Asociației pentru Înfrumusețarea Clujului: Tóthfalussy-Veress Éva – proiectul ‘’A virágzó erkélyem őszi színekben’’

“Anul acesta proiectul a fost lansat puțin mai târziu decât în anii precedenți, dar ne-am bucurat să vedem că s-au înscris mulți participanți. Dat fiind frumusețea și varietatea proiectelor, juriul s-a aflat într-o situație dificilă, dar a făcut față. Ce am remarca însă în urma proiectelor depuse e că perioada prin care trecem acum, foarte grea pentru familii și pentru comunitate, i-a făcut pe oameni să își îndrepte mai mult atenția spre mediul înconjurător, au mai multă grijă de el, petrec mai mult timp pe balcon sau în grădină și încercă să-și creeze în jur ambianțe plăcute, în care să se simtă bine și să-și poată împărtăși bucuria cu ceilalți. Practic, în tot răul a fost și un bine. Pandemia ne-a ajutat să avem mai multă grijă față de semenii noștri și să petrecem timp valoros alături de cei dragi într-un mediu plin cu flori’’, a transmis Lilla Szabó, vicepreșidentele Asociației pentru Înfrumusețarea Clujului.

Mai multe despre proiect și despre Asociația pentru Înfrumusețarea Clujului puteți afla de pe site-ul oficial sau de pe pagina de Facebook.

Distribuie:

Postaţi un comentariu