Adrian Sârbu a plecat de la firma care deține ProTV

Adrian Sârbu

Adrian Sârbu a demisionat din funcția de conducere de la CME, compania care deține Pro TV în România. Potrivit unui comunicat al companiei, acesta a demisionat,  miercuri, din funcţiile de Preşedinte şi Chief Executive Officer (CEO) ale companiei.

„Adrian Sârbu a jucat un rol decisiv în cadrul companiei pentru aproape două decenii. A început ca partener al CME în 1995, când compania a lansat postul PRO TV pe piaţa din România. Ulterior, din 2007 până în 2009, a ocupat funcţia de Chief Operating Officer al companiei. Din 2009 a fost Preşedinte şi CEO al CME”, se arată în comunicat.

Adrian Sârbu a declarat că este “mândru” că a făcut parte din CME pentru aproape 20 de ani şi că a contribuit la succesul neîntrerupt al companiei în această perioadă plină de provocări. “Este o organizaţie extraordinară, cu oameni foarte talentaţi. Sunt încrezător în succesul companiei şi în viitor. Misiunea mea la CME a fost îndeplinită”, spune Sârbu, citat în comunicat. Adrian Sârbu este unul dintre cei mai importanţi acţionari individuali în CME, ca urmare a fuziunii dintre CME şi Media Pro din 2009 şi deţine Mediafax Group.

Potrivit site-ului de specialitate paginademedia.ro, clauzele de reziliere prevedeau plăți între 3, 6 și 5, 4 milioane de euro pentru Sârbu. Totodată, conform acelorași clauze, dacă CME rupe contractul mai devreme, Adrian Sârbu va fi numit șeful operațiunilor pe România până în 2020, pentru un salariu de 900.000 de dolari anual.

Distribuie:

Postaţi un comentariu