„Rădoi este unul dintre noi”

„Mirel Rădoi este unul dintre noi…”, aşa suna unul dintre cântecele dedicate de fosta galerie a Stelei, fostului căpitan din Ghencea. Au trecut acele vremuri şi Mirel Rădoi s-a întors acasă, dar nu în calitate de jucător, ci de „antrenor”. E un fel de a spune antrenor, pentru că Rădoi nu are licenţa PRO, iar ca să se poată înscrie la cursurile Şcolii Federale de Antrenori, fostul lider al roş-albaştrilor ar trebui mai întâi să-şi ia bacalaureatul.

Acum, Rădoi chiar va fi unul dintre ultraşii stelişti, atâţia câţi au mai rămas. UEFA s-a prins că oficialii din Ghencea şi cei ai FRF au trişat şi l-au instalat antrenor pe Rădoi (Steliştii), fără licenţă (cu acordul FRF), lucru interzis de forul continental, iar roblemele nu au întârziat. UEFA a amendat clubul Steaua, iar Mirel Rădoi are interzis să mai stea în spaţiul tehnic, chiar dacă în acte este trecut director sportiv, iar una dintre atribuţiile lui ar fi aceea de a anunţa arbitrul de rezervă, schimbările echipei sale.

Contează mai puţin faptul că Rădoi va sta în lojă, lângă naşul Gigi Becali. Contează mult mai mult palma primită de fotbalul românesc din partea UEFA. Practic forul continental amendează încă o porcărie înfăptuită cu acordul comisiilor FRF, acelaşi comisii umilite constant de Tribunalul de Arbitraj Sportiv, de pe lângă UEFA, care a amendat mereu deciziile dictate împotriva unor cluburi, sau conducători din fotbalul românesc. FRF se face vinovată că a închis la un lucru interzis.

Mirel Rădoi nu avea ce să caute pe banca tehnică, nu în calitate de „antrenor”. Nici oficialii Stelei nu sunt mai breji, pentru că au fost înştiinţaţi că Rădoi nu poate da indicaţii jucătorilor în calitate de antrenor, atâta timp cât el nu este licenţiat. Dar Rădoi nu este doar unul dintre suporteri, începând cu meciul cu Rosenborg. Rădoi este unul dintre acei români, hoţi, trişori, căutând mereu o portiţă să facă o nefăcută. Dacă era corect nu ardea etapele, făcea paşii fireşti: BAC, licenţă, antrenorat. A preferat însă, să păteze o carieră frumoasă, căzând în păcatul de a fi român.

Distribuie:

Postaţi un comentariu