Aproximativ 50 de studenți clujeni au ocupat la începutul lunii (7 mai 2015) amfiteatrul „Nicolae Mărgineanu”al Facultății de Psihologie, din cadrul Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca, în semn de protest față de subfinanțarea învățământului, dar și față de felul în care sunt tratați studenții când vine vorba de procesele decizionale care au loc în universități, voturile sau părerile acestora contând mult prea puțin.…
Citeste mai departe ›Articol care contine urmatoarele taguri: "studenți"
UBB nu a trimis nicio solicitare celorlalte universități clujene în vederea cazării propriilor studenți pe perioada verii. Nu există nicio negociere, deocamdată
Transilvania Reporter a documentat scandalul referitor la închiderea pe timp de vară a căminelor care aparțin Universității „Babeș-Bolyai” și a aflat că deși, toate căminele vor fi închise în vederea efectuării unor lucrări complexe de reparaţii, curăţenie generală, deratizări, dezinsecţii, se caută soluții pentru a asigura cazarea studenţilor doctoranzi, a celor care îşi desfăşoară stagiile de practică obligatorie, a celor care sunt membri în echipe de cercetare sau de organizare a unor manifestări naţionale şi internaţionale, dar şi a celor care sunt implicaţi în programe de internship.…
Citeste mai departe ›Update. Studenții sunt hotărâți. „Vom campa în Hașdeu, vom ieși în stradă! Suntem dispuși să facem orice dacă nu se rezolvă problema căminelor pe perioada verii!”
UPDATE. La solicitarea Transilvania Reporter, Direcţia Comunicare şi PR UBB a transmis poziția Universității „Babeș-Bolyai” vizavi de situația căminelor pe perioada verii. Astfel se confirmă faptul că toate căminele vor fi închise și că se caută soluții pentru cazarea studenților.…
Citeste mai departe ›Au început Zilele Clujului. Studenții au colorat centrul orașului
Zilele Clujului au început în forță. Studenții celor șase universități clujene Universitatea Babeș-Bolyai, Universitatea Tehnică, Universitatea de Medicină și Farmacie, Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară, Universitatea de Arte și Design și Academia de Muzică Gheroghe Dima au sărbătorit astăzi, 22 mai, încheierea anului universitar printr-un eveniment plin de muzică și culoare.…
Citeste mai departe ›„Bullet robot challange”: locul I la BattleLab Robotica din Cluj și cel puțin o participare la competiția din Japonia
Într-un laborator de la subsolul Facultății de Inginerie Electrică din cadrul Universităţii Tehnice din Cluj-Napoca se muncește de zor. Se pun la punct ultimele detalii înainte de cea de-a cincea ediție a competiției „BattleLab Robotica”, un concurs deja celebru printre clujeni care se va desfăşura sâmbătă, 9 mai, în amfiteatrul P03, (incinta Universităţii Tehnice din Cluj-Napoca pe strada George Bariţiu nr.…
Citeste mai departe ›Studenții și profesorii clujeni, premiați în cadrul Galei Premiilor Excellentia
Gala de decernare a Premiilor Excellentia organizată de Consiliul Studenţilor din Universitatea Babeş-Bolyai va avea loc mâine, 29 aprilie 2015, de la ora 16.00, în Aula Magna a Universităţii (str. M.…
Citeste mai departe ›Bike-sharing gratuit pentru studenții clujeni
Asociația Green Revolution și Raiffeisen Bank lansează astăzi la Cluj, cel de-al cincilea sezon studentObike, proiect de bike-sharing gratuit, destinat centrelor universitare.
Centrul este amplasat în Campusul Universitar Hașdeu, iar studenții pot închiria biciclete, atât în campusul universitar, cât și în afară acestuia, de luni până vineri, pe bază legitimației valabile de student și a unui act de identitate.…
Citeste mai departe ›Cursuri de pregătire pentru viitorii studenți la medicină
Universitatea de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu” organizează şi în acest an cursuri de pregătire pentru admitere şi un examen de simulare pentru admitere. Prin această acțiune, instituția dorește să vină în sprijinul candidaților înainte de admiterea propriu-zisă, care va avea loc în data de 22 iulie 2015.…
Citeste mai departe ›Studenții mediciniști speră să recolteze 270 de litri de sânge în cadrul campaniei „Donează sânge. Fii erou!”
Organizația Studenților Mediciniști din Cluj (OSM Cluj) în colaborare cu Centrul Regional de Transfuzie Sanguină Cluj organizează campania „Donează sânge ! Fii erou !”. Persoanele care doresc să doneze sânge sunt așteptate cu buletinul/ cartea de identitate între 8-12 decembrie 2014, în intervalul orar 8.00-13:00, la sediul CRTS (str.…
Citeste mai departe ›Studiază în România cu ochii spre Republica Moldova
Tinerii din Republica Moldova, veniţi la studii în România, sunt din ce în ce mai interesaţi de ceea ce se întâmplă pe plan politic dincolo de Prut, dorind să contribuie, atât cât le stă în putinţă, la parcursul european al ţării.…
Citeste mai departe ›Scena Verde, primul teatru în aer liber al Clujului, prinde contur
Expoziția de arhitectură „Scena Verde”a avut loc ieri, 20 noiembrie, în incinta mall-ului din Gheorgheni. Evenimentul încheie prima etapă a Proiectului „Scena Verde” și își propune realizarea unei scene flotante cu suprastructură pavilionară parametrică pe Lacul Gheorgheni, ce va pluti cu ajutorului unui strat de PET-uri.…
Citeste mai departe ›Tablete pentru studenții UBB
Aproximativ 1.500 de studenții înscriși la forma de învățământ distanță sau cu frecvnță redusă din cadrul Universității „Babeș-Bolyai” vor primi, până la data de 15 decembrie 2014, tablete pe care să le folosească pe parcursul anilor de studiu.…
Citeste mai departe ›