Categoria: Satu Mare

Tenis /Finala Campionatului MAI se va desfășura la Satu Mare

Tenis /Finala Campionatului MAI se va desfășura la Satu Mare

Începând de marți și până sâmbătă terenurile de tenis ale clubului Sănătatea vor găzdui etapa finală a Campionatului de Tenis al Ministerului Afacerilor Interne, ediţia 2013.

Organizatorul competiției este Centrul Cultural al Ministerului Afacerilo Interne (MAI) iar la competiție sunt așteptați peste 90 de sportivi (dintre care 10 femei), angajaţi din toate  structurile ministerului.…

Citeste mai departe ›
Clădirea fostului cinematograf Popular va fi supusă unei reabilitări integrale

Fostul cinematograf Popular va redeveni ceea ce a fost în 1911

După ani lungi în care construcţia, aflată într-un vizibil şi continuu proces de degradare, a reprezentat doar o pată urâtă pe faţa oraşului, fostul cinematograf Popular din Satu Mare va redeveni ceea ce a fost în anul 1911: Casa Meşteşugarilor.…

Citeste mai departe ›
Familia Belbe trăiește aici din anii '70 / Fotoreporter: Vasile Mihovici

Ca-n Evul Mediu în mijlocul civilizației

La doi pași de drumul național Satu Mare – Baia Mare, la numai 20 de kilometri de municipiul reședință de județ, după ieșirea din Ciuperceni, există o mică așezare în care își trăiesc existența trei familii.…

Citeste mai departe ›
13 scrimeri sătmăreni au participat la un cantonament centralizat în stațiunea Bușteni

Scrimerii sătmăreni au participat la un cantonament centralizat

În perioada 20-31 august spadasinii și floretiștii sătmăreni au participat la un cantonament centralizat, acțiune organizată în premieră de Federația Română de Scrimă. Locația aleasă a fost stațiunea Bușteni, cantonamentul fiind finanțat din bani europeni, după un proiect câştigat de FRS.…

Citeste mai departe ›
Sediul ITM Satu Mare

La ITM Carei se lucrează doar două zile pe săptămână

Începând de luni, 2 septembrie, activitatea punctului de lucru din municipiul Carei al Inspectotatului Teritorial de Muncă (ITM) Satu Mare se reduce la doar două zile pe săptămână. Potrivit unui comunicat de presă al ITM Satu Mare, este vorba despre zilele de luni şi joi, când se lucrează între orele 9:00-16:00.…

Citeste mai departe ›
Omul de afaceri a demisionat din PDL în 2011/ FOTO: portalsm.ro

Fostul consilier PDL, Marius Balaji, cercetat pentru viol

Omul de afaceri Marius Balaji, patronul Gama&Gama și fost consilier județean PDL, este cercetat de către polițiștii criminaliști, după ce o tânără de 24 de ani a sesizat poliția pe motivul că acesta ar fi violat-o.…

Citeste mai departe ›
Eugenia Sabou,   directoarea Casei Judeţene de Pensii Satu Mare

Bani pentru morţi de la Casa de Pensii

Un număr de 52 de sătmăreni urmează să primească bani de la Casa Judeţeană de Pensii după ce aparţinătorilor acestora, decedaţi, le-au fost reţinute 5, 5 procente din pensie cu titlul de contribuţie la asigurările sociale de sănătate.

Citeste mai departe ›
Protestatarii cer parlamentarilor să salveze Roşia Montană

Aproximativ 100 de sătmăreni au protestat faţă de proiectul Roşia Montana

Aproximativ 100 de persoane, în cea mai mare parte tineri, au participat duminică după-amiaza la Satu Mare la un protest împotriva deciziei Guvernului privind exploatarea de la Roşia Montana.

Participanţii şi-au dat întâlnire în pasajul Corneliu Coposu şi au pornit în marş prin Piaţa Libertăţii, ajungând în final în faţa Prefecturii.…

Citeste mai departe ›
În crâşmă,   timpul până la pensie trece mai repede

Crâşmele de cartier – locul unde timpul până la pensie trece mai repede

Fiecare cartier al Sătmarului are barurile lui de tradiţie, cu clienţi fideli şi băutură ieftină. Şi pentru că vrând nevrând toată lumea le cunoaşte, multe dintre ele au devenit puncte de reper pentru a localiza altceva, cum ar fi un minimarket, un atelier de reparaţii – câte se mai găsesc rătăcite prin unele cartiere!…

Citeste mai departe ›
Eugenia Sabou,   directoarea Casei Judeţene de Pensii Satu Mare

Atenţie la adeverinţele care atestă vechimea în muncă!

Sătmărenii care doresc să se pensioneze trebuie să fie atenţi la adeverinţele care atestă vechimea în muncă, ataşate la dosarul de pensionare. Eugenia Sabou, directoarea Casei Judeţene de Pensii Satu Mare afirmă că prin intermediul adreselor emise de Casa Naţională de Pensii se atrage atenţia că la nivel naţional, numeroşi cetăţeni ataşează în dosarul depus pentru pensionare documente care atestă vechimea eliberate de societăţi intexistente:

 “Foarte multe dintre societăţile comerciale care au funcţionat ilegal  până în 2011, au eliberat adeverinţe pentru stagiile de vechime înscrise ulterior în cărţile de muncă.

Citeste mai departe ›
Tinerii se aflau într-un Mercedes S550/ FOTO ziarulunirea.ro

Trei tineri din Satu Mare au murit într-un accident de circulaţie la Botiz

Trei sătmăreni și-au pierdut viața în această dimineață în localitatea Botiz, după ce mașina în care se aflau a fost proiectată într-un cap de pod de pe marginea drumului. Conform datelor pompierilor, autovehiculul ardea în momentul sosirii acestora la fața locului.…

Citeste mai departe ›
Polițiștii de frontieră au confiscat 276 de baxuri cu ţigări de provenienţă ucraineană

Şase ucraineni, reţinuţi pentru contrabandă cu ţigări de 270.000 de euro

Şase cetăţeni ucraineni au fost reţinuţi de poliţiştii de frontieră sătmăreni, cu focuri de armă, în zona localităţii Cămârzana, de la frontiera cu statul vecin, aceştia având asupra lor 138.000 pachete ţigări de contrabandă în valoare de peste 270.000 de euro.…

Citeste mai departe ›