Alte stiri

Liviu Petru Zăpârțan,   diplomat

Din nou despre Constituţie

Persistă în viaţa noastră politică o preocupare, esenţială în fond, legată de reforma constituţională, asupra căreia, în mod firesc există mari deosebiri de opinii, cel mai adesea venite dinspre cele mai diverse unghiuri profesionale, mai puţin din partea specialiştilor în drept constituţional, ignoraţi din motive greu de înţeles, în contextul în care ni se spune mereu că aportul specialiştilor, într-un domeniu sau altul este nu numai imperativ necesar ci şi stimulent pentru dezvoltarea socială.…

Citeste mai departe ›
Ministrul Lucia Varga: Nu mai tolerăm tăierea masivă a pădurilor

Ministrul Lucia Varga: Nu mai tolerăm tăierea masivă a pădurilor

Ministrul delegat pentru Ape, Păduri și Piscicultură, Ana Lucia Varga, a fost prezentă vineri,  în Baia Mare, prilej cu care a avut o serie de întâlniri cu primarii din comunele maramureșene, dar și cu reprezentanți ai Consiliului Județean Maramureș și ai Prefecturii Maramureș.…

Citeste mai departe ›
ANI a mai declarat incompatibil un consilier local

ANI a mai declarat incompatibil un consilier local

Agenţia Naţională de Integritate (ANI) a mai declarat un ales local din Maramureș în incompatibilitate. Este vorba despre Maria Tămâian, care s-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada 7 iulie 2008 – 18 iunie 2012, întrucât a deținut simultan calitatea de consilier local în cadrul Consiliului Local al comunei Cicârlău și funcția de consilier personal al primarului comunei Cicârlău.…

Citeste mai departe ›
Aparatul a fost descărcat cu ajutorul unei macarale

Investigaţii RMN la Zalău. Sălăjenii scapă de calvarul deplasărilor la Cluj

Sălăjenii nu vor mai fi nevoiţi să se ducă la Cluj pentru a face investigaţii de înaltă performanţă de tip RMN, pentru că în curând va fi pus în funcţiune, la Zalău, un aparat de rezonanţă magnetică nou şi performant.…

Citeste mai departe ›
Primăria recunoaşte „prostia” semafoarelor „inteligente”

Primăria recunoaşte „prostia” semafoarelor „inteligente”

Mult trâmbiţatul proiect de management al traficului din Zalău, ce a costat peste 15 milioane de lei, s-a dovedit a fi unul care a complicat circulaţia din oraş, în loc să o fluidizeze.…

Citeste mai departe ›
Averile conducerii CJ Sălaj au scăpat de efectele crizei

Averile conducerii CJ Sălaj au scăpat de efectele crizei

Salariile le-au crescut şi deţin, fiecare, mai multe proprietăţi imobiliare. Cam aceasta este, în mare, situaţia materială a membrilor executivului Consiliului Judeţean, aşa cum rezultă din declaraţiile de avere recent postate pe site.…

Citeste mai departe ›
Sătmăreanul Septimiu Buzașu,   demis de la Transporturi

Sătmăreanul Septimiu Buzașu, demis de la Transporturi

Septimiu Buzașu a fost eliberat din postul de secretar de stat în Ministerul Transporturilor, prin decizie semnată miercuri de premierul Victor Ponta. Buzașu a fost numit secretar de stat în luna mai a anului trecut, după instalarea Guvernului USL, la propunerea PNL.…

Citeste mai departe ›
Groapa ecologică,   tărăgănată de opt ani. Județul riscă să piardă 63 milioane euro

Groapa ecologică, tărăgănată de opt ani. Județul riscă să piardă 63 milioane euro

Sistemul de management integrat al deşeurilor sau groapa ecologică de gunoi a judeţului Maramureş pare o poveste fără sfârşit pentru autorităţile judeţene. Proiectul demarat în urmă cu opt ani nu este încă finalizat deşi termenul limită se apropie cu paşi mari repezi.…

Citeste mai departe ›
Scandalurile se ţin lanţ în PNL Maramureş. Care e miza

Scandalurile se ţin lanţ în PNL Maramureş. Care e miza

Scandalurile din PNL Maramureş par să nu se mai termine. Cu toate că de la alegerile din Organizaţia Municipală PNL Baia Mare a trecut deja mai bine de o lună, o parte din liberalii din judeţ nu par să fie mulţumiţi de rezultate.…

Citeste mai departe ›
Ioan Stanomir

Curajul moderaţiei

Martin Malia a aparţinut, prin destin şi vocaţie, generaţiei de intelectuali atlantici care a reabilitat, în cele mai delicate şi furtunoase clipe ale secolului trecut, vocaţia libertăţii şi a moderaţiei. Ca şi François Furet, Malia a rămas ataşat, până la capăt, unei viziuni ce refuză, fără ambiguitate şi falsă pudoare, tiraniile moderne fondate pe primatul ideii.…

Citeste mai departe ›
Derby în SuperLigă: Zimbrii băimăreni se duelează cu Steaua,   pentru supremaţie

Derby în SuperLigă: Zimbrii băimăreni se duelează cu Steaua, pentru supremaţie

SuperLiga de rugby revine, după o pauză de aproape două luni, cu un derby de tradiţie. Sâmbătă, 13 iulie, pe Stadionul Ghencea, se vor întâlni primele două clasate, respectiv Steaua Bucureşti (locul 1 – 32 puncte) şi CSM Ştiinţa Baia Mare (locul 2 – 31 puncte).…

Citeste mai departe ›
HCM Baia Mare se pregăteşte de Champions League în compania unor echipe de top din Europa

HCM Baia Mare se pregăteşte de Champions League în compania unor echipe de top din Europa

HCM Baia Mare va pregăti, aşa cum se cuvine, prima participare în Champions League, din istoria clubului. Pentru a-şi testa adevărata valoare a lotului, dar şi pentru a omogeniza echipa, având în vedere numeroasele transferuri din această vară, staff-ul tehnic şi conducerea administrativă a clubului au stabilit nu mai puţin de 15 meciuri de pregătire în compania unor adversari redutabili.…

Citeste mai departe ›