Alte stiri

Steagul Municipiului Baia Mare a ajuns pe cel mai înalt vârf al Europei

Steagul Municipiului Baia Mare a ajuns pe cel mai înalt vârf al Europei

Steagul Municipiului Baia Mare a ajuns pe cel mai înalt vârf al Europei, Elbrus (5.642 m), situat în Muncţii Caucaz. Stindardul a fost dus de avocatul Cristian Niculescu Ţâgârlaş, care a fost însoţit de preşedintele ASSOC Baia Mare, Florian Sălăjeanu.…

Citeste mai departe ›
Casa-muzeu se află în apropierea Gării din Vişeu

Muzeul unic din Gara Mocăniței. Ultima locuinţă evreiască din Vişeu

Turiştii care aleg să străbată Valea Vaserului cu Mocaniţa au parte de o surpriză de proporţii. În gara din Vişeu de Sus, locul de unde porneşte la drum trenul cu aburi, se află o casă-muzeu, în care funcţionează şi o cafenea.

Citeste mai departe ›
Reprezentanţii agenţiilor de turism spun că românii preferă Grecia și în acest an/ Foto: Calibra Travel

Vacanţa pentru români: între 120 şi 3.500 de euro

Clujenii preferă să îşi petreacă vacanţa de vară în Grecia şi în acest an. Cele mai multe vacanţe care s-au vândut în această vară de către agenţiile de turism clujene sunt cele în insulele greceşti.…

Citeste mai departe ›
Tronosnul Sebeș-Turda

Spanioli interesați să investească în Cluj

Prefectul judeţului Cluj, Gheorghe Ioan Vuşcan, alături de Vicepreşedintele Consiliului Judeţean Cluj, s-a întâlnit astăzi, 25 iulie 2013 cu un grup de investitori spanioli interesați de afacerile din România.

Oamenii de afaceri spanioli sunt interesați să investească în proiecte de ordin medical, mai exact în proiectului Spitalului Regional de Urgenţă Cluj şi a Spitalului Clinic de Urgenţă pentru Copii Cluj-Napoca, conform unui comunicat de presă al Instituției Prefectului Cluj.…

Citeste mai departe ›
Teatrul de Nord din Satu Mare va fi reabilitat în baza unui proiect finanțat din fonduri europene/ Foto: Vasile Mihovici

O dată la un secol. Teatrul de Nord va fi reabilitat după 124 de ani

124 de ani. Atât a trebuit să treacă până când una dintre cele mai frumoase clădiri de teatru din Ardeal să intre în reabilitare completă. Este vorba despre clădirea Teatrului de Nord din Satu Mare, care va fi reabilitată în baza unui proiect finanțat din fonduri europene cu 2, 5 milioane de euro.…

Citeste mai departe ›
Beny Țânțaș este un abonat al Casino Corso

UPDATE-VIDEO. Șmecherul milionar Beny Țânțaș a devastat Corso pentru că a pierdut la ruletă

Beny Țânțaș, unul dintre fiii milionarului Vasile Țânțaș, a făcut scandal într-un casino din municipiul Satu Mare, spărgând printre altele monitorul ruletei și chiar și ușa de acces în local.  Potrivit unui comunicat de presă al Inspectoratului Județean de Poliție Satu Mare, în noaptea de 24/25 iulie, în jurul orei 02, 45, poliția a fost sesizată telefonic prin Serviciul Apeluri de Urgență 112 despre faptul că în jurul orelor 02.30, Beniamin Țânțaș, din Negrești Oaș, aflându-se sub influența băuturilor alcoolice a spart două sticle de protecție monitor ruletă, un monitor încorporat în ruletă și geamul termopan partea stângă de la ușa de acces în local, cauzând un prejudiciu de 3.000 lei.…

Citeste mai departe ›
Bătaia cu apă din Piața Unirii continuă și în aceste momente/ Foto:Laura Goarnă

Clujenii se răcoresc într-o „Bătaie cu apă în centrul Clujului”

Începând cu ora 16.00 o bătaie cu apă „organizată” are loc în Piața Unirii. Evenimentul organizat de AIESEC are scopul de a promova programul Global Citizen, prin care proaspăt absolvenții de până la 30 de ani, au ocazia să plece într-un schimb de experiență într-o țară disponibilă pentru voluntariat timp de 6-8 săptămâni.…

Citeste mai departe ›
Câmpul de antrenament NATO Bergen-Hohn este cel mai mare poligon militar din Europa

Corespondență din Germania: „Achtung, Panzer!”

Voluntariatul nu se învață, ci trebuie trăit pe propria piele.Aceasta este concepția germană privind una dintre cele mai uzuale practici comunitare.

Pentru al treilea an consecutiv, Organizația germană pentru Asistență Tehnică la Dezastre (THW) organizează în câmpul de antrenament NATO Bergen-Hohne un atelier de pregătire în cazul dezastrelor pentru tineri din șase țări.…

Citeste mai departe ›
Proiectul transfrontalier a fost,   în opinia autorităților,   unul reușit

Parteneriat economic între Satu Mare și Nyiregyhaza

Primăria Satu Mare a găzduit joi conferința finală a proiectului transfrontalier dintre municipiul sătmărean și orașul ungar Nyiregyhaza. Prin această inițiativă s-a dorit apropierea întreprinzătorilor din cele două orașe, în scopul creării unor parteneriate private și implicit crearea de noi locuri de muncă.…

Citeste mai departe ›
Cursuri gratuite de cricket la Cluj/ Foto: clujcricketclub

CRICKET/ Cursuri gratuite oferite, la Cluj, de antrenori recunoscuţi internaţional

Coaching-ul va fi oferit de către Neil Bunting, Robin Maslin şi Maurice Marshall din Twenty 20 Cricket Companie din Anglia. Evenimentul sportiv se va desfăşura pe parcursul a două zile: marţi (10.00-16.00) şi miercuri(10.00-12.30), la terenurile de fotbal în apropiere pistei de go-kart, la capătul liniei de troleibuz nr.3, în Cartierul Gheorgheni.…

Citeste mai departe ›
Reprezentaţii IPJ,   ai Parchetului şi au DGA au prezentat cazul într-o conferinţă de presă

Premieră în Sălaj: Doi poliţişti au refuzat o mită de 3.000 de euro

Incidentul a avut loc în cursul zilei de miercuri, 24 iulie, după ce un echipaj de poliţie rutieră de la Poliţia Oraşului Jibou a oprit  în trafic o autoutilitară a cărei încărcătură depăşea gabaritul autorizat.…

Citeste mai departe ›
Baschet în familie în Parcul "Între Lacuri"/ Foto: Radu Bărăian

Reportaj multimedia. Parcul „Între Lacuri” – O oază de relaxare neîngrijită

[stextbox id=”custom” caption=”Scrie-ne despre parcul tău!”]Pe parcursul acestei săptămâni, transilvaniareporter.ro va realiza  o serie de reportaje multimedia despre starea parcurilor din Cluj-Napoca. La finalul demersului, vom publica o sinteză în ediția tipărită a cotidianului.…

Citeste mai departe ›