#Insieme

„Insieme” înseamnă „împreună” în italiană și este titlul unui cântec celebru al lui Toto Cutugno. În 1990, primul an după căderea Cortinei de Fier, „Insieme” a câștigat Eurovision. Refrenul său, bilingv, „Insieme, unite, unite Europe”, era celebrarea unei promisiuni, la vremea respectivă, cea a unei Europe (re)unite, fără frontiere. Ceea ce s-a și întâmplat, în deceniile care au urmat.

Cei care urmăresc afacerile europene pot observa acum o agregare unică de voințe la nivel continental, de la Eurogrup, lideri naționali și Comisie, în jurul ideii de a trece cu bine peste acest moment și de a ieși mai puternici din el. Este momentul „insieme” al continentului, la nivel de state și de indivizi. Dacă criza economică și cea a imigranților au fost divizive, aceasta nu e.

Nu vom vedea efecte imediate la noi pe stradă ale deciziilor luate acum, la Bruxelles sau prin videoconferințe. Politicile publice nu sunt palpabile, nu le poți cumpăra la vrac sau cu de-amănuntul, să le duci în cămară. Dar fără ele nu există Europa.

Suntem singuri acasă, dar insieme, de la monitoarele PC-urilor sau de pe ecranele telefoanelor mobile. Forța spiritului italian, cel care a scos Europa din Evul Mediu, dându-i Renașterea, este și acum o călăuză. Vocile italienilor care cântă a capella de la balcoane, de-a lungul străzilor pustii ale celor mai frumoase orașe din lume, au o frumusețe stranie, care nu va putea fi înțeleasă de cei care nu le ascultă acum. Vor fi frumoase și peste zece ani, și peste o sută, dar fără contextul din care s-au născut, vor suna mai sparte. Putem supraviețui de unii singuri, dar nu putem trăi, cu adevărat, decât insieme – eu așa le înțeleg.

Fără teamă nu există curaj adevărat, fără disperare nu există speranță plină. Sunt truisme a căror valoare de adevăr o descoperim fiecare, atunci când ajungem la ananghie, în vreun fel oarecare. Insieme, nu le descoperim decât în momente ca acestea, când ne simțim nesiguri și amenințați. Generațiile României de azi, boomeri și decreței, mileniali și post-mileniali, nu au mai trecut, insieme, printr-o astfel de încercare. Criza economică a fost un proces îndelungat, amenințarea teroristă ne-a scutit. Revoluția a fost ceva asemănător, când ne-am regăsit, insieme, pe străzi, dar și-o mai aduc aminte doar primele două generații.

Suntem, așadar, într-un nou moment-cheie, ca țară și continent, un T0, peste care putem trece cu bine, și la finele căruia să ne regăsim într-o lume mai clară și curată, așa cum s-au limpezit de câteva zile și apele din Veneția.