Arteră spre inima Balcanilor (II): Croația, o regină a frumuseții

Acoperișurile Dubrovnikului, văzute de pe ziduri. Orașul este socotit unul dintre cele mai frumoase din Europa. Lordul Byron l-a supranumit „Perla Adriaticii”

Pe lângă Szeged-Belgrad-Niș-Skopje, o altă arteră care ajunge în inima Balcanilor este prin Slovenia și Croația, spre Sarajevo. Am mers pe acest traseu în primăvara lui 2019, de la Maribor până în Sarajevo, via Zagreb și coasta dalmată, pentru a documenta două proiecte majore europene din Slovenia și, respectiv, Croația, cele două state ex-iugoslave care sunt acum parte din Uniunea Europeană. În Slovenia m-a interesat programul de reciclare a deșeurilor și centrul de management al acestora din Ljubljana, unul dintre cele mai performante din Europa. În Croația, am scris despre podul Pelješac, care va uni, la finalizare, zona Dubrovnikului de restul Croației. Însemnările de mai jos sunt subprodusul celor două materiale menționate, susținute financiar din fonduri europene. La întoarcere, nu puteam rata o zi de pauză, în Sarajevo, după o oprire scurtă la Mostar.

Dincolo de mlaștinile unde Iason a răpus legendarul dragon de pe stema Ljublanei, Sava continuă să curgă spre est, trecând în Croația, unde taie Zagrebul în două, un pic la sud de nucleul istoric al orașului.

Plecăm și noi din Slovenia spre Croația, urmând, ceva mai la sud de Sava, altă rută comercială majoră, autostrada dintre Ljubljana și Zagreb. Este vorba de un segment din magistrala rutieră a fostei Iugoslavii, „Bratstvo i jedinstvo” (Frăție și unitate), construită în anii 1950-1960, de la granița cu Austria la cea cu Grecia. Inițial un drum cu doar două benzi, congestionat frecvent, a fost treptat modernizat la profil de autostradă, ultima bucată fiind inaugurată de Serbia, în mai 2019. Este și asta o poveste iugoslavă: un drum început împreună, cu avânt muncitoresc (la propriu – șoseaua inițială a fost construită cu brigăzi de voluntari și armata), modernizat ulterior, atât în timpul Iugoslaviei, dar și după ce statele federației s-au despărțit, continuând, fiecare, în ritmul ei. De la Belgrad până la granița dintre Macedonia de Nord și Grecia, la Gevgelija, „Bratstvo i jedinstvo” coincide cu coridorul al X-lea paneuropean.

Biserica Sf. Marcu din Zagreb, unul din simbolurile Croației | Fotografii: Bogdan Stanciu

Revenind la drumul nostru, între Slovenia și Croația există încă frontieră, fiindcă Croația, ultima intrată în Uniunea Europeană (2013) nu a aderat încă la Spațiul Schengen. Controlul este, însă, o formalitate și, în mai puțin de două ore de la plecare, suntem în Zagreb. Loop Hotel, unde avem cazarea, este un spațiu elegant, într-un fost bloc din miezul unui cartier care pare o copie fidelă a Gheorghieniului clujean.

Capitala Croației strânge în aria metropolitană aproape un sfert din populația țării, făcând din acest stat unul dintre cele mai polarizate în jurul principalului oraș, la fel ca Macedonia de Nord. Între Belgrad și Ljubljana, Zagrebul seamănă mai mult cu primul. Dimensiunile de metropolă îl distanțează net de micuța și cocheta Ljubljana, dar arhitectura cu pedigree imperial îl îndepărtează și de Belgradul ceva mai rigid. Nucleul istoric, central-european, al Zagrebului, pare o grefă pe un corp de factură balcanică: un transplant reușit, fiindcă pacientul e bine, sănătos. În ultimii ani, Zagrebul a început să devină o atracție turistică în sine, după ce, înainte, nu era decât un punct de tranzit spre coasta dalmată sau o destinație de business.

Principalele atracții turistice ale Zagrebului sunt răspândite în Orașul de Jos, verde și larg, punctat de clădiri monumentale ca Teatrul Național, Muzeul de Artă sau impresionanta clădire istorică a gării, dar mai ales în Orașul de Sus – o rețea de străduțe care se întinde între două dealuri. Orașul de Sus este zona cea mai veche a orașului și aici se află cele mai atrăgătoare terase și restaurante, aici se găsește clădirea simbol a orașului, Biserica Sf. Marcu, și tot aici se află și impunătoarea catedrală Sf. Ștefan. (Semnificative și hramurile pe care le poartă cele două biserici de referință, unul de inspirație venețiană, al doilea, cu rădăcini maghiare). Tot în Orașul de Sus se află și Promenada Strossmayer, ca un uriaș balcon cu vedere la Orașul de Jos, dar și piața agroalimentară în aer liber Dolac, doldora de mărfuri proaspete.

Regimentul Cravat, în pas de defilare prin piața agroalimentară Dolac

În weekend, în sezonul turistic, pe străduțele din această parte a Zagrebului defilează Regimentul Cravat, o gardă de onoare ai cărei militari poartă la gât eșarfele specific croate, care au dat termenul de „cravată” în lumea modernă. Croații sunt, de altfel, foarte mândri, de această contribuție națională la vestimentația mondială, pe care o folosesc ca suvenir și material promoțional.

Cravata a ajuns la Paris în anii 1660, prin intermediul unui corp de mercenari croați. Felul în care își purtau ei eșarfele la gât a stârnit interesul francezilor, întotdeauna căutători de noi tendințe în modă, care au început să poarte și ei eșarfe „á la Cravates”, adică în stilul croaților, deoarece cuvântul francez pentru „croat”, la vremea aceea, era „cravat”. Costumația Regimentului Cravat care defilează astăzi prin Orașul de Sus și participă la un schimb ceremonial de gardă, în fața Bisericii Sf. Marcu, este o replică a acelor uniforme croate din secolul al XVII-lea.

Am ajuns astfel la alt simbol al croaților, această biserică (foto, mai sus), cu acoperișul realizat din țigle colorate, pe care sunt reproduse stemele Regatului Triunitar al Croației, Slavoniei și Dalmației și al orașului Zagreb. Biserica nu este cea mai importantă din oraș, aceasta fiind Catedrala Sfântul Ștefan, dar este unul dintre cele mai vechi monumente din Croația, datând din secolul al XIII-lea. Semnificativ pentru atașamentul catolic al întregii națiuni, ea este amplasată între clădirea parlamentului și cea a guvernului. Biserica nu este deschisă decât în timpul slujbelor.

Statuia banului Josip Jelačić, erou al revoluției croate de la 1848, în piața centrală a Zagrebului

Înainte de fondarea Iugoslaviei, banii Croației își aveau reședința în actualul sediu al guvernului, și depuneau jurământul în Biserica Sf. Marcu. Banii erau pentru Croația ceea ce voievozii erau pentru Transilvania, iar similitudinile nu se opresc aici. Croația a făcut parte din regatul medieval ungar, la fel ca și Transilvania, iar cele două demnități, de voievod al Transilvaniei, respectiv ban al Croației, se regăseau printre cele mai importante cinci demnități laice, după rege, palatin și judele curții regale.

Croația are una dintre cele mai ciudate hărți din Europa, întinzându-se spre est, ca un clește, la nord și sud de Bosnia și Herțegovina. Ea este alcătuită acum din patru-cinci teritorii cu identitate și istorie distincte, fiind, la fel ca Slovenia, dar la scară mai mare, o punte între Europa mediteraneeană, Europa Centrală și Balcani, cu Zagrebul aflat chiar la mijloc.

Astfel, peninsula Istria, aflată „vizavi” de Veneția, peste un braț al Adriaticii, și-a legat multă vreme istoria de aceasta. La fel, și coasta Dalmației, disputată secole de-a rândul de Serenissima Republică și Ungaria, cu o populație urbană dominantă de origine italiană. Mai la sud, pe coastă, se află regiunea Dubrovnikului, separată de restul Croației, prin coridorul Neum, lat de doar 8-9 km, care asigură Bosniei o ieșire la mare. Regiunea Dubrovnikului de azi coincide cu teritoriul fostei republici maritime a Ragusei, competitoarea Veneției, un stat tot de factură italiană.

În interior, Croația propriu-zisă este un spațiu mic, între Sava și coastă, care a intrat într-o uniune personală cu Ungaria încă din 1102. Dincolo de Sava, până la Drava, care curge paralel, se întinde Slavonia, o regiune de câmpie, în partea de sud a Panoniei.

După destrămarea Ungariei medievale, Slavonia a fost ocupată de Imperiul Otoman, în vreme ce restul regiunilor au fost ocupate de habsburgi și/sau venețieni, excepție fiind Ragusa, care a funcționat până în zorii lumii industriale ca stat vasal otomanilor. La începutul primului război mondial, toate teritoriile de azi ale Croației se aflau în Imperiul Austro-Ungar, cu Croația propriu-zisă și Slavonia aflându-se în partea ungară, iar Istria, Dalmația și regiunea Dubrovnikului, în partea austriacă.

Pršutul dalmatin, ruda croată, la fel de gustoasă, a prosciutto-ului italian

La destrămarea Iugoslaviei, croații au reușit să își creeze un stat care reunește Croația, Slavonia, dar și Dalmația și Istria, cu o istorie italiano-austriacă, precum și Dubrovnikul, cu moștenirea sa ragusană.

La Belgrad, această reușită a croaților nu este ușor acceptată nici acum. Narativul sârb este că, în timpul perioadei titoiste, croații au ocupat, treptat și programatic, funcții-cheie în administrația iugoslavă, astfel că la destrămarea federației, au reușit cu relativă ușurință să includă pe teritoriul lor și părți locuite preponderent de sârbi, cel mai cunoscut caz fiind Slavonia de Est.

Cu toate acestea, în toate statele fostei Iugoslavii, nu am întâlnit decât respect pentru croatul Tito. De la Novi Sad la Herceg Novi, sau de la Maribor la Skopje, trecând prin Sarajevo sau Zagreb, persoane din cele mai diferite categorii se raportează la perioada titoistă ca la o epocă de aur, de bunăstare și stabilitate, în care s-a construit mult și s-a trăit bine împreună. Certurile încep după moartea lui Tito.

Croația este statul care a aderat cel mai recent la Uniunea Europeană, dar nu este neapărat unul euroentuziast. Până acum, nu este un mare câștigător al aderării, moment care nu a adus convergența economică așteptată, dar a coincis cu o creștere a prețurilor fulminantă, în special pe frumoasa coastă dalmată. Dubrovnikul a ajuns așa de scump încât croații de rând nu își pot permite acolo o vacanță decât dacă au cunoscuți care să îi cazeze. Când am vizitat Zagrebul era sfârșit de aprilie, iar Cristiano Ronaldo tocmai fusese văzut la Dubrovnik. „E așa de scump că nici el nu își mai permite să vină în sezon”, au ricanat doi-trei interlocutori din Zagreb.

Despre scumpete, nici Zagrebul nu se poate plânge. Prețurile de aici mi s-au părut în general mari, peste cele din Ljubljana, deși puterea de cumpărare a croaților este inferioară. Orașul este însă plăcut, are un aer de metropolă în ascensiune, în centru și în cartierul de business, la fel ca Bratislava sau Bucureștiul, dar în cartierele ridicate în perioada titoistă se regăsește o atmosferă patriarhală, de tihnă burgheză, la fel ca la Praga sau la Cluj.

În viteză, pe coasta Dalmației

„Soarele” cu celule fotovoltaice de pe faleza din Zadar

Cam scuturați de prețurile din Zagreb am plecat spre coasta dalmată, trecând pe autostradă vântoșii Munți Velebit, spre soarele din Zadar.

Orașele de pe coasta Adriaticii sunt ca un șirag de nestemate. De la Trieste, în Italia, la Ulcinj, în Muntenegru, trecând prin Koperul sloven, riviera Istriei croate – cu Poreč, Rovinj, Pola și Opatija – apoi Rijeka, Zadar, Trogir, Šibenik, Split și Dubrovnik, dar și Kotor sau Budva, în Muntenegru, ele sclipesc la propriu și la figurat, ca destinații de top, depozitare ale unor comori de istorie, artă și arhitectură. Totul, pe un fundal de litoral mediteraneean perfect, cu munți care coboară abrupt, acoperiți de pini înalți, până în apele de smarald și safir ale Adriaticii.

Zadar, ca și Poreč, Trogir, Šibenik, Split sau Kotor, se află în Patrimoniul Mondial UNESCO. Vechile sale biserici și fortificațiile venețiene se întrețes pe spațiul strâmt al unei peninsule mărginite, pe o parte, de un port turistic, iar pe cealaltă de Adriatica, cu una dintre cele mai frumoase faleze ale sale. În vârful falezei și al peninsulei, două instalații artistice noi fac deliciul turiștilor. Este vorba de un „soare” din celule fotovoltaice, așternut pe pavajul de piatră, care se încarcă ziua, pentru a da lumină noaptea, și de o orgă pusă în funcțiune de valuri, care face, literal, marea să cânte.

În piața centrală a orașului vechi, biserica rotondă a Sfântului Donatus captează cea mai multă atenție, supervizând orașul încă din secolul al VIII-lea. Se presupune că cel care a ctitorit-o, Sfântul Donatus, al cărui nume în poartă azi, s-a inspirat din capela palatină a lui Carol cel Mare de la Aachen. Cu toate acestea, Zadarul a intrat în Patrimoniul UNESCO nu pentru acest edificiu ci pentru zidurile cu care venețienii au închis orașul. Bastioanele și porțile fortificației sunt și acum foarte bine păstrate și pot fi cel mai bine observate pe partea dinspre uscat a peninsulei.

Piața centrală a Zadarului istoric, cu biserica Sf. Donatus și ruinele forumului roman

Mai departe, am lăsat pe dreapta minunatul Trogir, orașul-insulă, cu un caroiaj stradal păstrat identic de 2300 de ani, și el în Patrimoniul UNESCO. L-am vizitat în 2011, când m-au impresionat masiva fortăreață Kamerlengo și pleiada de clădiri istorice înghesuite pe un spațiu chiar mai mic decât al Zadarului.

Următoarea oprire a fost Split, alt oraș dalmat cu o arhitectură fabuloasă, creat de mintea împăratului roman Dioclețian. Acesta și-a construit aici un palat, unde s-a retras după ce a abdicat, în 305. După moartea sa, în 311, din palat s-a dezvoltat organic, orașul Split. Da, chiar așa, un oraș, al doilea cel mai mare al Croației de azi, care s-a dezvoltat dintr-un palat! Este un caz rarisim, dacă nu unic, și, de aceea, și Splitul este în Patrimoniul UNESCO.

Port important, dezordonat și cam în debandadă în partea turistică, Splitul are o demnitate imperială, lustruită de-a lungul sutelor de ani, în nucleu său. Aici se poate observa cum o curte interioară a palatului a devenit piață a orașului ulterior, cum unele aripi ale clădirii au fost transformate în străzi sau cum mausoleul împăratului a devenit biserică. Este acum cea mai veche biserică catolică din lume care nu a suferit intervenții majore de-a lungul istoriei sale, cu excepția clopotniței, construită în secolul al doisprezecelea. Peste palatul roman, adaptându-l și refolosindu-l, s-au construit edificii romanice, gotice, baroce și chiar mai moderne, transformând orașul într-un muzeu în aer liber al evoluției arhitecturii europene. Nu departe de centru se află și un segment foarte bine păstrat al apeductului care alimenta palatul cu apă din munți. Dacă nu era destul, la ieșire din palatul lui Dioclețian, Ivan Meštrović, cel mai important sculptor iugoslav al secolului trecut, a realizat o impozantă statuie a Sfântului Grgur din Nin. Meštrović este autor și al statuii ecvestre originale a lui Carol I-ul din București și a celei reprezentându-l pe Gheorghe Brătianu.

Sfântul Grgur din Nin, statuie de Ivan Meštrović , în Split

În vara lui 2011, pe panourile publicitare de pe autostrada care străbate Dalmația am văzut în câteva locuri imagini ale generalului croat Ante Gotovina, cu mesaje de susținere. În luna aprilie a acelui an, Gotovina – care pentru croați este marele erou al războiului de independență față de Iugoslavia din 1991-1995 – fusese condamnat de Tribunalul Penal Internațional pentru fosta Iugoslavie la 24 de ani de închisoare, pentru crime de război și crime împotriva umanității. Gotovina câștigase deja o statură mitică pentru compatrioții săi. Fost caporal-șef în Legiunea Străină, stabilit în Franța, s-a alăturat armatei croate în formare, în 1991. A fost promovat rapid colonel, iar în 1994 era deja general-maior. A coordonat cu succes forțele armate din zona Splitului și a ocupat Kninul, principalul bastion sârb în Croația, în urma operațiunii „Furtuna”. În urma acestei ofensive, statul fondat de sârbi pe teritoriul Croației a încetat să mai existe. A urmat un exod al sârbilor, dublat de o criză umanitară. Condamnarea lui Gotovina a fost un șoc pentru croați, dar, la un an și jumătate după condamnare, în noiembrie 2012, el a fost achitat de instanța de apel a aceluiași tribunal internațional.

Astfel de povești sunt în continuare subiecte delicat de abordat pentru croați, dar și pentru sârbi și bosniaci, indiferent de țara în care se află. Miho Dobrašin, un jurnalist veteran de la Zagreb mi-a explicat lipsa de entuziasm a multor croați față de Uniunea Europeană, exact prin astfel de amintiri: „Sunt mulți care își aduc aminte cât s-a luptat și cât s-a suferit în timpul războiului. Ei sunt de părere că au murit oameni ca să fim, în sfârșit, independenți, și după câțiva ani, deja ne-am pierdut independența totală, intrând în Uniunea Europeană”.

Piață din Split dezvoltată dintr-o curte interioară, cu peristil, a palatului lui Dioclețian

Convulsiile politice – un fost premier a fost condamnat la închisoare pentru corupție – și sociale ale Croației punctează un traseu sinuos al acestei țări, care pare încă în căutarea unui loc în lume. Strălucirea orașelor de coastă, relativa prosperitate a Zagrebului și a Istriei de vest sunt dublate de o economie fragilă, dependentă de turism, și de o relativă sărăcie în zonele mai izolate și în Slavonia.

În drum spre Bosnia și Herțegovina, amintirile unui concediu perfect la Poreč, în Istria, în 2006, și ale unei alte vizite perfecte, în 2011, la Dubrovnik, se amestecă deja cu impresiile puternice ale ultimelor zile. Din amalgamul de imagini, senzații și culori se desprinde conturul Croației, una dintre cele mai frumoase țări prin care am trecut. Nu degeaba croații o iubesc pătimaș și o alintă „ljepa naša” (frumoasa noastră), cuvinte pe care le-au pus și în imn.

Distribuie:

Postaţi un comentariu