Scriitorul clujean Ioan Ciorca semnează o nouă carte intitulată „Povestiri biblice”, care va fi lansată marți, 14 decembrie, ora 16:00, la Muzeul Mitropoliei Clujului. Apărută la Editura Ecou Transilvan, în condiții grafice de excepție, cartea, după cum afirmă chiar scriitorul, ”se adresează nu doar copiilor, ci tuturor creștinilor, fiind o întoarcere spre valorile creștine, în aceste vremuri în care legile oamenilor tind a înlocui legile lui Dumnezeu”.…
Citeste mai departe ›Categoria: Cultură
Salonul de iarnă al medicilor poate fi vizitat până în 12 decembrie, la Turnul Croitorilor
Universitatea de Medicină şi Farmacie „Iuliu Haţieganu” şi Centrul de Cultură Urbană Turnul Croitorilor din Cluj-Napoca au deschis porțile expoziției Salonul de iarnă al medicilor, aflat la cea de-a 51-a ediţie.…
Citeste mai departe ›Hanuka, sărbătoarea luminii, celebrată anul acesta în stradă, în Cluj-Napoca
Aprinderea primei lumânări a avut loc pe 28 noiembrie , marcându-se astfel începutul Sărbătorii Luminilor în tradiția evreiască. Sărbătoarea durează opt zile şi în fiecare zi se aprinde câte o lumânare, celebrându-se victoria macabeilor asupra seleucizilor şi resacralizarea Templului din Ierusalim.…
Citeste mai departe ›Regele Matia Corvin revine pe scena Teatrului „Puck”. Ce spectacole pot fi vizionate la sfârșitul acestei săptămâni
Sâmbătă, 4 decembrie, de la ora 11:00, este programat la sediul instituției spectacolul „Ha én lennék Mátyás Király”/„Dacă aș fi Matia Corvin”, în regia lui Urmánczi Jenő.
Va fi prezentat în limba maghiară și va aduce în prim-plan câteva episoade incredibile din viața lui Corvin: asediul cetății Szabács de la Tibrili, legende despre nebunul regelui, despre husarul îndrăgostit sau despre judecătorul crunt al Clujului.…
Citeste mai departe ›Copiii din Cluj învață colinde și obiceiuri de sărbători
Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Cluj (CJCPCT) a demarat un proiectul cultural-educativ „Tradiții clujene la colindat”.
Acesta face parte din programul „Educație prin cultură”. În cadrul proiectului copiii din grădinițele și școlile din Cluj-Napoca vor învăța colindele și obiceiurile de iarnă, specifice județului Cluj.…
Citeste mai departe ›16 lucrări de artă din materiale reciclate fac obiectul unei expoziții parte a campaniei împotriva violenței de gen
Clujenii pot admira, până în 10 decembrie, o expoziție de lucrări realizate din materiale reciclabile și dedicate opririi violenței îndreptate împotriva femeilor. Expoziția „Recycled Art Exhibition 16 Days” e realizată de artiștii Asociația Art Mirror și face parte din Campania 16 zile pentru combaterea violenței de gen, în Cluj.…
Citeste mai departe ›Fundația „Doina Cornea” a lansat o campanie de strângere de fonduri pentru editarea de cărţi sub semnătura fostei disidente anticomuniste
Fundația Doina Cornea a lansat joi o campanie de strângere de fonduri pentru primele volume ale Editurii „Doina Cornea”, recent înființată, volume ce vor apărea sub semnătura fostei disidente anticomuniste.
Prima apariție a editurii va fi volumul „Doina Cornea – Jurnal”, prefațat de poeta Ana Blandiana, a anunțat fiul fostei disidente, Leontin Iuhas.…
Citeste mai departe ›Un secol de la reînființarea Eparhiei Vadului, Feleacului şi Clujului
Anul 2021 stă sub semnul împlinirii unui secol de la reînfiinţarea Episcopiei Vadului, Feleacului şi Clujului, cu sediul la Cluj, prin instalarea întâiului ierarh, în persoana Episcopului Nicolae Ivan (1921-1936), aminteşte preotul paroh Cristian Baciu de la biserica „Sfânta Treime” din Cluj.…
Citeste mai departe ›Jazz in the Park ediția 2022 va avea loc în septembrie
Organizatorii festivalului Jazz in the Park anunță că ediția de anul viitor va avea loc în perioada 1-3 septembrie. Locația aleasă este deja clasică, Parcul Etnografic din Cluj-Napoca.
Mai multe detalii despre artiștii invitați și seria de activități vor fi anunțate în perioada următoare.…
Citeste mai departe ›Sting a lansat oficial albumul „The Bridge”. Piesele vor putea fi ascultate în luna martie, în concertul de la Cluj. Video
Cel mai nou album de studio „The Bridge” semnat de celebrul muzician britanic Sting a fost lansat oficial. Piesele celui de al 15-lea produs discografic reprezintă diverse etape şi stiluri, fiind inspirat de rock n’ roll, jazz, muzică clasică şi folk.…
Citeste mai departe ›„Biserica lui Horea – un Patrimoniu pentru viitor”, o expoziție ce îmbină tehnologiile digitale și expunerea clasică a bunurilor culturale
Muzeul Etnografic al Transilvaniei va găzdui vernisajul expoziției „Biserica lui Horea – un patrimoniu pentru viitor”. Evenimentul va avea loc joi, 25 noiembrie, de la ora 16:00.
Expoziția este organizată în cadrul proiectului „Biserica lui Horea – un patrimoniu pentru viitor.…
Citeste mai departe ›O nouă lucrare a artistului român Adrian Ghenie, licitată în Hong Kong de Christie’s. 6 milioane de dolari, preț estimativ
Casa de Licitații Christie’s anunță o nouă licitație de artă contemporană la început de decembrie, iar o pictură a artistului român Adrian Ghenie se află printre lucrările licitate.
Este vorba de lucrarea “Charles Darwin at the Age of 75” (Charles Darwin la vârsta de 75 de ani), realizată de Adrian Ghenie în anul 2014.…
Citeste mai departe ›