Categoria: Cluj

Expropriaţii de pe traseul pistei anunţă protest la inaugurare

Expropriaţii de pe traseul pistei anunţă protest la inaugurare

O parte din persoanele expropriate pentru realizarea noii piste de aterizare-decolare anunţă organizarea unui protest cu ocazia inaugurării de sâmbătăt.

“Anunţăm persoanele afectate de exproprierile care s-au făcut până la această oră şi de cele care urmează (odată cu devierea Someşului) cu ocazia realizării proiectului “ Pista de Decolare- Aterizare 3500m Aeroport Cluj-Napoca” să fie prezente în număr cât mai mare la inaugurarea pistei de 2100m , pentru a ne putea bucura cu toţii de sărbătoarea prilejuită de inaugurarea acestui proiect, cât şi pentru a încerca să ne prezentăm nemulţumirile şi doleanţele în faţa reprezentanţilor autorităţilor centrale care vor fi prezenţi la această inaugurare.…

Citeste mai departe ›
Un zbor anulat şi unul direcţionat la Târgu Mureş în ziua inaugurării

Un zbor anulat şi unul direcţionat la Târgu Mureş în ziua inaugurării

Manifestările prilejuite de inaugurarea noii piste de aterizare-decolare a Aeroportului Internaţional Avram Iancu Cluj, vor dura mai multe ore în cursul zilei de sâmbătă, deoarece includ şi un miting aerian precum şi două zboruri inaugurale deasupra oraşului.…

Citeste mai departe ›
Spectacolul "Bolero" va avea premiera sâmbătă,   26 octombrie,   de la ora 20.00,   la Teatrul Maghiar de Stat/Foto: Istvan Biro

„Bolero”, spectacol în premieră absolută la Teatrul Maghiar

Teatrul Maghiar din Cluj-Napoca prezintă la sfârşitul acestei săptămâni o premieră absolută a spectacolului „Bolero” în regia lui István Albu, având la bază textul lui Péter Demény.

După premiera piesei „Bolero” ca teatru lectură în urmă cu doi ani, într-o altă regie şi altă distribuţie, o nouă variantă este pusă în scenă la Teatrul Maghiar de Stat Cluj, cu actorii Kati Panek, Imola Kézdi, Loránd Farkas şi Sándor Keresztes.…

Citeste mai departe ›
Ambasadorul Vietnamului,   interesat de parcurile Tetarom

Ambasadorul Vietnamului, interesat de parcurile Tetarom

Ambasadorul Republicii Socialiste Vietnam în România, Excelenţa Sa, domnul Tran Xuan Thuy, însoţit de ataşatul comercial al Republicii Socialiste Vietnam în România, domnul Le Ngoc Thi s-au întâlnit astăzi cu preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, Horea Uioreanu.…

Citeste mai departe ›
Statuia compozitorului Nicolae Bretan a fost dezvelită în prezența oficilităților locale care au asistat și la o slujbă de sfințire a monumentului (FOTO: Radu Hângănuț)

Nicolae Bretan, ultimul sosit în grupul iluștrilor necunoscuți din parc. Cine sunt ceilalți

George Coșbuc sau Liviu Rebreanu au de astăzi un nou „vecin” pe aleile din Parcul Municipal, bustul de bronz al compozitorului transilvănean Nicolae Bretan fiind cel mai nou „localnic” al parcului, care completează lista de statui de personalități pe lângă care clujeni trec asemeni trenului prin gară.…

Citeste mai departe ›
Abonamentele gratuite pentru pensionari la RATUC,   eliberate de luni

Abonamentele gratuite pentru pensionari la RATUC, eliberate de luni

Pensionarii cu domiciliul stabil în municipiul Cluj-Napoca vor beneficia şi în 2014 de gratuitate pe mijloacele de transport în comun. Astfel, cei ale căror venituri lunare sunt de până la 1300 de lei primesc un abonament gratuit pe toate liniile din oraş, în timp ce pensionarii ale căror venituri sunt cuprinse între 1301 şi 1500 de lei, beneficiaza de gratuitate pe o singură linie.…

Citeste mai departe ›
10.000 de clujeni aşteptaţi la inaugurarea pistei. 234 vor zbura gratuit deasupra Clujului

10.000 de clujeni aşteptaţi la inaugurarea pistei. 234 vor zbura gratuit deasupra Clujului

Aproximativ 10.000 de clujeni sunt aşteptaţi sâmbătă la inaugurarea noii piste de aterizare-decolare a Aeroportului Internaţional “Avram Iancu” Cluj.

Noua pistă de decolare-aterizare a aeroportului va fi dată în folosinţă sâmbătă la ora 15.30.…

Citeste mai departe ›
Expert al Băncii Mondiale: „Autostrada Transilvania,   prioritară”

Expert al Băncii Mondiale: „Autostrada Transilvania, prioritară”

România trebuie să aibă ca priorităţi imediate terminarea autostrăzii Transilvania şi a coridorului IV pan-european pentru a se conecta la infrastructura Uniunii Europene, întrucât România şi Bulgaria sunt singurele ţări din UE fără astfel de conexiuni, altfel riscând să fie lăsate în urmă.…

Citeste mai departe ›
Cea de-a doua ediție a Festivalului Electric Castle se va desfășura timp de patru zile,   în perioada 19-22 iunie 2014

Festivalul Electric Castle, la a doua ediţie în 2014: “Mai mare/Mai tare/Mai bun”

Cea de-a doua ediție a Festivalului Electric Castle se va desfășura timp de patru zile, în perioada 19-22 iunie 2014, la Castelul Banffy din Bonțida, județul Cluj, sub deviza „Bigger / Stronger / Better” – „Mai mare / Mai tare / Mai bun”, iar organizatorii anunță că vor concerta peste o sută de artiști.…

Citeste mai departe ›
Ziua Porţilor Deschise la Facultatea de Chimie şi Inginerie Chimică UBB/Foto: chem.ubbcluj.ro

Ziua Porţilor Deschise la Facultatea de Chimie şi Inginerie Chimică UBB

Facultatea de Chimie şi Inginerie Chimică a Universității Babeş-Bolyai organizează cea de-a V-a ediţie a Zilei Porţilor Deschise, în data de 26 octombrie. Evenimentul se va desfăşura în intervalul orar 10-16 la sediul facultății din Cluj-Napoca, de pe strada Arany Janos,

Vizitatorii de toate vârstele au ocazia să păşească în lumea fascinantă a Chimiei şi a Ingineriei chimice.…

Citeste mai departe ›
Foto: Dan Bodea

Conducerea ţării aterizează sâmbătă la Cluj

După deschiderea pentru traficul internaţional, în 1996, şi depăşirea pragului de un milion de pasageri anual, sâmbătă va fi un al moment important în dezvoltarea aeroportului clujean: inaugurarea noii piste. Acum, cu cei 2.200 de metri, iar în următorii anii şi cu restul de până la 3.500 de metri, ceea ce va însemna implicit deschiderea pentru avioanele cele mai mari – Boeing 747 de 400 de tone.…

Citeste mai departe ›
Concurs de muzică uşoară la Cluj

Concurs de muzică uşoară la Cluj

Şcoala Populară de Arte „Tudor Jarda” Cluj Napoca organizează în 26 octombrie 2013 la sediul său de pe strada Fabricii de Zahăr, nr. 51, sala „Şantier” cea de-a VII-a ediţie a concursului naţional de muzică uşoară „Tinereţe pe portativ”.…

Citeste mai departe ›