Horea Uioreanu, Ioan Bene şi Vasile Pogăcean, arestaţi pentru 30 de zile

Horea Uioreanu, arestat pentru 30 de zile.( Foto: Dan Bodea)

UPDATE 19.55: După mai multe ore de audieri şi deliberări judecătorii au decis arestarea preventivă pentru 30 de zile a celor trei cercetaţi pentru fapte de corupţie: Horea Uioreanu, Ioan Bene şi Vasile Pogăcean. Chiar dacă cei trei avocați ai lui Horea Uioreanu au cerut fie arestul sub control judiciar fie arestul la domiciliu, judecător a dispus arestarea preventivă pentru 30 de zile, măsură luată și în cazul lui Ioan Bene și Vasile Pogăcean.

„Judecăcătorul de drept a admis sesizarea DNA Cluj și pe cale de consecință a dispus luarea măsurii de arestare preventivă pe  o durată de 30 de zile față de inculpați. Măsura este supusă contestației în termen de 48 de ore și vom face această contestație așa cum este previzibil. Noi, apărătorii, am invocat faptul că sunt suficiente aspecte pentru a dispune fie arestarea sub control judiciaar fie măsura arestării la domiciliu. Horea Uioreanu și-a menținut declarații date în timpul procedurii penale”, a explicat  Tiberiu Ban, unul dintre avocații lui Horea Uioreanu.

UPDATE 15:00. Cu puțin timp în urmă, președintele CJ Cluj, Horea Uioreanu, Ioan Bene și Vasile Pogăcean au fost aduși în fața judecătorului, la Curtea de Apel Cluj. Procesul a început la ora 15:00, aceștia fiind audiați cu propunere de arestare pentru mai multe suspiciuni legate de fapte de corupție săvârșite de cei trei. Cei trei și-au petrecut noaptea în arestul Poliției Cluj. Horea Uioreanu nu a declarat nimic la intrarea în sala de judecată, ceilalți doi refuzând de asemenea să răspundă întrebărilor adresate de jurnaliști.

Omul de afaceri Ioan Bene a fost și el prezentat în fața judecătorului.

Omul de afaceri Ioan Bene a fost și el prezentat în fața judecătorului.

UPDATE 14:00. La Curtea de Apel Cluj au ajuns deja avocații lui Horea Uioreanu și Ioan Bene pentru a studia referatele aferente acestui caz.

„Clientul meu își arată disponibilitatea în lămurirea acestei situații, a dat declarații aseară și încearcă să lămurească cu anchetatorii aceste probleme până la finalul urmăririi penale. Acuzațiile sunt cele cunoscute deja și nu sunt încă dovedite. Se efctuează urmărirea penală, se fac cercetări. Nu am văzut încă dosarul așarad nu știm ce vom cere judecătorului” , a declarat Smaranda Bara, avocata lui Horea Uioreanu.

Smaranda Bara,   avocata lui Horea Uioreanu (Foto: Dan Bodea)

Smaranda Bara, avocata lui Horea Uioreanu (Foto: Dan Bodea)

UPDATE: DNA a comunicat joi dimineață motivele pentru care omul de afaceri Ioan Bene, proprietarul SC Napoca SA a fost reținut, în cazul Uioreanu, şi pentru care propune arestarea preventivă pentru 30 de zile. Comunicatul, pe care îl redăm în continuare, confirmă informațiile inițiale, legate de contractul pentru noua pistă de aterizare (sublinierile aparțin redacției):

În cursul anului 2011, a fost încheiat contractul de lucrări între Aeroportul Internaţional Cluj-Napoca RA, în calitate de achizitor şi asocierea SCC NAPOCA SA – SC ICCO SYSTEMS SRL- SC GEO ARC SRL, în calitate de executant, având ca obiect prima etapă de executare, finalizare şi întreţinerea lucrării „Pistă de decolare aterizare de 3.500 m şi suprafeţe de mişcare aferente” la un preţ de 32.436.982, 99 euro, durata contractului fiind stabilită la 3 ani, respectiv până la 5 septembrie 2014. Finanţarea investiţiei urma a fi asigurată din bugetul judeţului. Pe parcursul executării contractului acesta a fost adiţionat cu un număr de 24 acte adiţionale care au crescut valoarea contractului până la suma totală de peste 42.000.000 euro. Probaţiunea administrată în prezenta cauză a stabilit că, pe fondul cointeresării materiale a preşedintelui C.J. Cluj, inculpatul Uioreanu Horea Dorin, omul de afaceri Bene Ioan deţinătorul societăţii de construcţii SC Napoca SA, a convenit cu acesta să realizeze în continuare lucrări din etapa a doua a proiectului, în sensul de a construi platforma de parcare aeronave Apron 4, în lipsa oricăror forme legale şi transparente de evaluare şi acordare a unei astfel de lucrări finanţate din bani publici, prin ignorarea principiilor concurenţei şi transparenţei stabilite de legiuitor prin OUG 34/2006 (în lipsa oricărei documentaţii, licitaţii, contractări). Urmare a celor convenite, inculpatul Bene Ioan a dispus angajaţilor săi construirea platformei Apron 4, lucrare ce a fost demarată la finele lunii octombrie 2013 şi finalizată în luna martie 2014. De asemenea, pentru a dispune alocări de resurse de la bugetul C.J. Cluj pentru plăţile efectuate la lucrările de la contractul menţionat, precum şi pentru alte proiecte aflate în derulare, tot cu finanţare de la bugetul judeţean, se reţine că, în perioada octombrie 2012- martie 2014, omul de afaceri Bene Ioan a remis preşedintelui CJ Cluj Uioreanu Horea Dorin suma totală de 278.000 lei, după cum urmează: în luna octombrie 2012 suma de 100.000 lei, în martie 2013 suma de 40.000 lei, în aprilie 2013 suma de 20.00 euro (echivalent a cca. 86.000 lei), la data de 8 septembrie 2013 suma de 5.000 euro (echivalent a cca. 22.000 lei), la data de 5 octombrie 2013 suma de 20.000 lei, la data de 6 martie 2014 suma de 10.000 lei. De asemenea, în cursul lunii mai 2014, omul de afaceri Bene Ioan a mai remis preşedintelui C.J. Cluj suma de 22.320 lei (echivalent a 5.000 de euro), sumă ce a reprezentat achitarea unui contract având ca obiect un sondaj de opinie comandat de edilul judeţului în contextul campaniei electorale privind alegerile europarlamentare din 25 mai 2014. Probaţiunea dosarului a stabilit că, pentru a disimula mita primită, inculpatul Uioreanu Horea Dorin, la înţelegere cu Bene Ioan, a solicitat reprezentantului societăţii ce a efectuat sondajul de opinie, încheierea fictivă a unui contract cu SC Napocamin SRL deţinută de omul de afaceri Bene Ioan, sens în care au fost întocmite în fals, contractul nr. 1.8/12.05.2014 precum şi factura fiscală nr. 034/23.05.2014 ce purta asupra sumei de 22.320 lei. Practic, prin încheierea actelor false s-a încercat disimularea adevăratei convenţii între părţi, acte menit să ascundă adevărata natură a provenienţei a banilor, cunoscând că acesta constituie obiect al infracţiunilor corelative de dare şi luare de mită.


Omul de afaceri Ioan Bene a fost reținut de procurorii DNA și dus în arestul Poliției după mai multe ore de audieri. Acesta este cercetat alături de Horea Uioreanu într-un dosar al cărui obiect sunt mai multe investiții realizate la Aeroportul Internațional Cluj. Ioan Bene deține compania Napoca Construcţii, cea care a efectuat lucrarea de execuţie a noii piste de decolare-aterizare a aeroportului din Cluj-Napoca. Ioan Bene a făcut, în ultimele luni, mai multe achiziții importante, printre care: firma de construcţii Construdava, hotelul Continental, situat în centrul Clujului, și restaurantul Aroma. După ore întregi de audieri, din sediul DNA a ieșit și omul de afaceri clujean și președintele PNL Cluj-Napoca, Ioan Petran. Chiar dacă acesta nu a fost citat în dosarele în care este implicat și Horea Uioreanu,  procurorii l-au citat ca martor în legătură cu activitatea din campania electorală a partidului din care Uioreanu face parte.

„A fost vorba despre o suspiciune a procurorilor în legătură cu sponzorizarea campaniei electorale din acest an. Am fost aici în calitate de martor. Nu am nici o legătură cu Bene sau domnul Uioreanu. Vă spun că 5000 de euro într-o campanie e zero barat. Mi-e neclar pe cine vizează această anchetă. Eu mi-am servit patria venind aici”, a declarat Petran la ieșirea din sediul DNA.

 

Ioan Petrean a fost audiat în calitate de martor (Foto: Radu Hângănuț)

Ioan Petran a fost audiat în calitate de martor (Foto: Dan Bodea)

Distribuie:

Nu există Comentarii

  1. Astora cand le vine randul: Fekete Nicorici Zoltan Sebastian, Cataniciu Steluta, Cecan Eugen?

Postaţi un comentariu