Proiectul de la Roşia Montană i-a scos, pentru a şasea duminică consecutivă, pe orădeni în stradă. Înarmaţi cu pancarte, protestatarii s-au întâlnit în Piaţa Uniirii, după care au pornit prin oraş.…
Citeste mai departe ›
Proiectul de la Roşia Montană i-a scos, pentru a şasea duminică consecutivă, pe orădeni în stradă. Înarmaţi cu pancarte, protestatarii s-au întâlnit în Piaţa Uniirii, după care au pornit prin oraş.…
Citeste mai departe ›În urmă cu două decenii, la Oradea, se făcea auzit, pentru prima dată, rock-ul simfonic românesc. Asta susţine cantautorul Florian Chelu, iniţiatorul proiectui unic în ţară, dar şi în lume, prin care a orchestrat şi prezentat clasicii rock-ului, în format simfonic.…
Citeste mai departe ›UDMR intenţionează organizarea unor referendumuri locale în şase judeţe, pe 8 decembrie, privind regiunile de dezvoltare economică, a anunţat, duminică, la Arad, preşedintele formaţiunii, Hunor Kelemen.
… Citeste mai departe ›”La referendum, cetăţenii din judeţele Covasna, Harghita şi Mureş vor fi întrebaţi dacă doresc ca aceste judeţe să constituie o regiune de dezvoltare economică, iar în cazul judeţelor Bihor, Sălaj şi Satu Mare, cetăţenii vor fi întrebaţi dacă sunt de acord ca aceste judeţe să facă parte din aceeaşi regiune de dezvoltare economică.
Au curs sute de litri de vin, au sfârâit grătarele şi nu a lipsit muzica populară. Totul la Festivalul Vinului care are loc, în acest weekend, la Oradea. Temperaturile scăzute nu i-au ţinut pe orădeni în case, astfel că parcarea din faţa Arenei “Antonio Alexe” a fost plină atât vineri seara cât şi sâmbătă.…
Citeste mai departe ›Zeci de elevi şi-au demonstrat talentul la desen, dar şi dragostea pentru cei care în orice minut din zi sau din noapte sunt pregătiţi să salveze vieţi, salvatorii de la SMURD.…
Citeste mai departe ›Teatrul Regina Maria din Oradea va începe luni un turneu în Nord-Vestul Ţării. Astfel, luni, actorii orădeni vor prezenta publicului din Satu Mare, în sala Teatrului de Nord, spectacolele “Vrăjitorul din Oz” şi “La Iunion, Birjar”.…
Citeste mai departe ›Unul dintre cele mai îndrăgite filme lansate în acesta an, „Domestic”, în regia lui Adrian Sitaru, va fi proiectat, la Oradea, într-un loc inedit, dar strâns legat de subiectul filmului. Este vorba despre Grădina Zoologică.…
Citeste mai departe ›Oaspeţi de seamă la Oradea. Excelența sa, domnul Michael Sternberg, ambasadorul Danemarcei în România, se află în aceste zile în vizită la Oradea, cu prilejul unei expoziții legate de istoria evreilor intitulată „Lumini în noapte”.…
Citeste mai departe ›SMURD Bihor se pregăteşte să aniverseze 20 de ani de activitate, ocazie cu care, pe parcursul unei săptămâni, se vor desfăşura diferite activităţi, unele dintre ele dedicate publicului larg, alte personalului din sistemul de urgenţă.…
Citeste mai departe ›Nouă trupe de teatru ale elevilor din mai multe judeţe participă, în perioada 4-6 octombrie, la prima ediţie a Festivalului de teatru scurt pentru elevi, organizat de Colegiul Naţional ‘Emanuil Gojdu’ în parteneriat cu Teatrul ‘Regina Maria’, Revista ‘Familia’ şi Academia Civică Bihor.…
Citeste mai departe ›Europarlamentarul Laszlo Tokes s-a declarat nemulţumit de faptul că avocatul său, Kincses Elod, nu a fost audiat de Consiliul de Onoare al Ordinului Naţional ‘Steaua României’, în şedinţa din 26 septembrie şi a susţinut că nu vrea să asiste la un proces ‘comandă politică.’…
Citeste mai departe ›Deputatul PSD Bihor Sorin Roman a efectuat, în această săptămână, o deplasare până la Roşia Montană pentru a vedea cum stau lucrurile la faţa locului, dar încă nu s-a decis dacă va vota pentru sau împotriva proiectului minier.…
Citeste mai departe ›