Puncte cheie:

• Președintele Republicii Franceze vine într-o (foarte) scurtă vizită în România, ca parte a primului său turneu european, în care dorește să pozeze în lumina cuvenită liderului unei Mari Puteri, planificându-i și înșiruindu-i în două zile pe toți liderii rezonabili din Europa Centrală (Austria, Cehia, Slovacia, România și Bulgaria), pentru a le spune “cum stă treaba”.

Puncte cheie:

• Problema nord-coreeană nu este, desigur, nouă. Amenințarea confruntării militare în Peninsula Coreeană persistă, cu fluctuațiile cunoscute de la un deceniu la altul, din 1953;
• Războiul Coreei (1950-1953), considerat la momentul respectiv un proxy-war al Războiului Rece, în care Marile Puteri și-au marcat teritoriile de influență pe principiul echilibrului de forțe, nu s-a încheiat printr-un tratat de pace, ci printr-un armistițiu, ceea ce înseamnă că disputa a rămas nerezolvată.

Puncte cheie:

• Persistă încă, la noi și în întreaga noastră regiune (vezi Polonia, Ungaria etc.), fiind vorba de țări care au redescoperit libertatea votului de mai puțin de trei decenii, ideea simplistă că un guvern, odată ales și bazat pe o majoritate parlamentară, poate face orice dorește;
• De fapt, se ignoră, deliberat sau din infantilism politic, ideea că alegerile libere sunt doar o premiză a democrației, cu alte cuvinte condiția necesară dar nu și suficientă pentru un ciclu politic democratic, care se cere completat și consolidat ulterior, după exprimarea votului popular și formarea guvernului, de o permanentă respectare a statului de drept, a valorilor și principiilor constituționale, a practicilor bunei guvernări, a responsabilității față de interesul public, nu cel personal, familial sau de grup, și mai ales a bunului simț al administrării unei țări, elemente în apărarea cărora societatea civilă (da, chiar și Strada) are oricând dreptul de a se mobiliza și de a spune NU unor decizii politice pe care cetățenii, într-o pondere semnificativă, le consideră greșite;
• Opoziția politică, exprimată la nevoie în Stradă, libertatea presei, vigilența civică și rigorile setului de valori, norme și practici ale Uniunii Europene sunt, din fericire, instrumente la fel de legitime ca și votul majorității din Parlamentul național, menite să împiedice derapajele puterii;
• Am văzut recent, în spațiul nostru public, suficiente interviuri și declarații revoltate, în care oameni cu pretenții intelectuale spuneau fie că “este inacceptabil ca deciziile să se ia în stradă”, fie că „este inutil să mai votăm, dacă Strada dărâmă apoi guvernul ales democratic”, fie că „trei din cinci premieri, în ultimii cinci ani, au căzut prin presiunea străzii”, încercând, de fapt, să reacrediteze vechea teză a adepților FSN și ai regimului Iliescu din anii ‘90, anume că, odată învestită prin vot popular, o putere aleasă trebuie lăsată în pace patru ani, că poate face orice dorește și că, în consecință, orice ar decide un guvern și o majoritate parlamentară este automat considerat legitim și inatacabil.

Puncte cheie:

• De mai bine de o săptămână, Ucraina dă semnale repetate și insistente, la nivel înalt, că este pregătită să reia ofensiva politico-diplomatică pentru aderarea la NATO și Uniunea Europeană, ceea ce provoacă reacții diferite, nu numai între Rusia și Occident, așa cum era previzibil, dar chiar și în cercurile politice occidentale, în special vest-europene, care par surprinse de noua abordare a Kievului;
• Dacă numărăm și “revoluția portocalie” a lui Iuscenko și Timosenko din 2004-2005, la care se adaugă Summitul NATO de la București, din aprilie 2008, și, evident, eroicul EuroMaidan din iarna lui 2013-2014, aceasta ar fi a patra încercare a Ucrainei pro-occidentale de a sparge definitiv, spre Vest, blocada strategică a Rusiei;
• Având în vedere evoluțiile recente din politica internațională, avem toate motivele să credem că, în spatele noului optimism al Ucrainei, s-ar afla administrația Trump, care ar „împușca trei iepuri dintr-o lovitură” prin această mișcare spectaculoasă: reinventarea unui Trump contestat pe plan intern, prin politica externă din Europa Centrală și de Est (susținerea Ucrainei ar obține consensul între republicani și democrați), identificarea unei noi monede de schimb în relația tensionată dar și în începutul de negociere cu Putin, și înghesuirea într-o poziție dificilă a nucleului franco-german al Europei de Vest, care se vede pus în situația de a trece de la vorbe (susținerea de principiu a Ucrainei) la fapte (acceptarea Ucrainei ca membru cu drepturi depline), ceea ce nici Merkel, nici Macron nu sunt pregătiți să facă, pentru a nu mai vorbi de Olanda, care a respins prin referendum, anul trecut, până şi ratificarea banalului Acord de Asociere a Ucrainei la Uniunea Europeană;
• Avansez ipoteza că, deși binevenită și demnă de toată aprecierea noastră, nici această a patra ofensivă pro-occidentală a Ucrainei nu va reuși, neavând susținerea Europei de vest (Germania, Franța, Olanda) nici pentru NATO, nici pentru Uniunea Europeană.

Puncte cheie:

• Așa cum era de așteptat, vizita lui Donald Trump în Polonia a fost un succes de imagine pentru cei doi președinți conservatori, care traversează perioade de contestare puternică în țările lor, dar și pe plan internațional (Trump are o rată de aprobare publică puțin peste 40% în Statele Unite, 11% în Germania şi 22% în Marea Britanie, iar Andrzej Duda și guvernarea PiS se confruntă cu proteste masive în Polonia, respectiv cu critici severe la Bruxelles și cu perspectiva sancțiunilor la nivelul Uniunii Europene, la fel ca și Ungaria, pentru sfidarea unor decizii ale Consiliului European);
• Fractura Europa de Vest-SUA a fost foarte inspirat speculată de Donald Trump iar descinderea spectaculoasă, discursul dramatic, care a atins coarda de sensibilitate a polonezilor și a provocat ovațiile mulțimii, precum şi promisiunile solemne făcute în faţa monumentului dedicat rezistenţei eroice a polonezilor împotriva naziştilor (interesantă alegere), par să indice o nouă abordare strategică a Statelor Unite, constând în consolidarea prezenței americane în Europa Centrală și exploatarea curentului conservator-naționalist-protecționist apărut la nivelul Grupului de la Vișegrad (în special în Polonia și Ungaria), combinat cu o anumită rezistență regională în creștere față de dominația nucleului franco-german asupra instituțiilor și politicilor Uniunii Europene;
• Faptul că Donald Trump este prost receptat în Europa de Vest (Germania, Franța etc.,

Puncte cheie:

• Pentru încă două-trei generații de est-europeni de acum înainte, asta dacă nu se întâmplă nimic rău pe continent până atunci, orice proiect de colaborare strategică Germania-Rusia va stârni dezaprobări și îngrijorări în “Zwischeneuropa” (“Europa dintre Imperiul German și Imperiul Rus”, termen folosit în special în secolul al XIX-lea), alimentate de resentimente, teamă și neîncredere istorică profundă;
• Nord Stream 2, proiectul gazoductului ruso-german cu o lungime de 1200 km.,

Puncte cheie:

• Viktor Orbán a făcut recent un mare serviciu în procesul de clarificare a sensurilor ideologice ale disputei pro-UE vs. anti-UE, ajutându-ne să înţelegem, dincolo de farafastâcurile, mofturile şi fandoselile cu aer intelectual ale militanţilor conservatori şi naţionalişti, care critică Uniunea Europeană ba pentru „deficitul de democraţie”, ba pentru „încălcarea libertăţilor, suveranităţii şi identităţilor naţionale”, ba pentru „excesul de birocrație”, ce modele de lideri au în minte, de fapt, şi ce tip de finalitate politică vizează contestatarii integrării europene și ai democrațiilor liberale;
• Campionul absolut al contestării UE, aflat la putere într-un stat membru, iniţiatorul referendumului anti-UE, ne spune acum că liderul fascist al Ungariei (1920-1944), Miklós Horthy, ar fi fost „un om de stat strălucit”, când noi ştiam că Horthy a fost aliatul foarte apropiat al lui Adolf Hitler, că a adus Ungaria alături de Puterile Axei, aşadar spre o nouă înfrângere, că a fost un lider autoritar şi revizionist, şi mai ales că, după ocuparea Ungariei de către nazişti, în martie 1944, guvernul pe care l-a instalat „a fost responsabil de deportatea şi exterminarea evreilor din Ungaria şi Ardealul de Nord” (aproximativ o jumătate de milion, se pare), aşa cum arată Institutul Elie Wiesel, într-un comunicat prompt[1];
• Radicalizarea şi polarizarea ideologică în continuă creştere, din Europa şi Statele Unite, face ca dezacordurile politice din prezent, pe multiple planuri, care macină democraţiile tot mai obosite de crize, să fie transferate, simplificate şi reduse simbolic la chintesenţe şi antagonisme discursive de tipul Macron-Merkel vs.

Puncte cheie:

• Aflată ȋn campanie electorală, cu şanse reale de a obţine al patrulea mandat de cancelar, Angela Merkel se arată rezervată pe tema relaţiilor cu SUA. La mult aşteptata conferinţă de presă care a urmat ȋntâlnirii cu Preşedintele Iohannis, cancelarul german nu a spus niciun cuvânt pozitiv sau ȋncurajator pe tema colaborării cu administraţia Trump, ȋn pofida entuziasmului proamerican evident al oaspetelui ei şi a ȋntrebărilor insistente ale jurnaliştilor, care au ridicat mingea la fileu de câteva ori, după modelul „Trump – garanţii art.

Puncte cheie:

• Întrebarea nu e dacă politica externă ambivalentă a României, proamericană şi proeuropeană, este corectă şi ar fi bine să continue, căci orice minte lucidă şi minim pregătită poate confirma acest lucru, ci dacă nu cumva pe termen lung ar putea apărea elemente de presiune care să forţeze o opţiune prevalentă, într-o direcţie sau alta?

Puncte cheie:

• Pe 20 aprilie a.c., șeful Statului Major anunţa, în conferinţă de presă, că România intenţionează să cumpere rachete americane Patriot, procedurile şi termenii contractuali nefiind încă definitivaţi. Anunțul a produs, se pare, nemulţumirea liderului PSD Liviu Dragnea, contrariat de anunțul public (prea timpuriu, din câte înțelegem) al înaltului oficial militar guvernamental.

Puncte cheie:

• NATO a fost, ȋnainte de orice, un edificiu de ȋncredere şi de afinitate civilizațională. Ȋnainte de a fi o armată imbatabilă, un comandament integrat, un sediu impozant, Alianța Nord-Atlantică a fost un proiect magistral al ȋncrederii reciproce şi al valorilor comune, un instrument inteligent şi eficace, rezultat al Doctrinei Truman, prin care Statele Unite şi-au păstrat prezența strategică ȋn peninsula europeană a Eurasiei, obţinută după al Doilea Război Mondial, garantȃnd totodată securitatea şi prosperitatea democraţiilor liberale europene şi descurajȃnd expansiunea comunismului ȋn Vestul Europei;
• Este deja un loc comun, din cele care se spun studenţilor din anii mici de la Relaţii Internaţionale, ceea ce primul secretar general al NATO, lordul Ismay, declara ȋn 1949, şi anume că NATO a fost creat „to keep the Russians out, the Americans in, and the Germans down”;
• Toţi cei cuprinşi ȋn această schemă colectivă de securitate au avut de cȃştigat, ȋn frunte cu Statele Unite ale Americii, care s-au definit ca autoritate politică şi morală incontestabilă, ca prima putere a lumii şi ȋn acelaşi timp ca naţiune-lider, care a călăuzit şi inspirat „Occidentul”, şi chiar generaţiile de est-europeni de dincolo de Cortina de Fier;
• NATO nu a fost niciodată o balanță contabilă de venituri şi cheltuieli, bazată pe facturi şi chitanţe, pe achitarea strictă, la zi, a cotizaţiei, pe compensarea ȋn balanţa comercială din relaţia bilaterală a ţărilor membre cu Statele Unite.

Puncte cheie:

• După primăvara electorală cu Happy End din Europa, Berlinul și Parisul au convenit recent, practic a doua zi după instalarea noului președinte francez, că se va deschide curând o fereastră de oportunitate strategică pentru reforma structurală a Uniunii Europene (2018-2020), menționându-se, mai mult sau mai puțin discret, chiar și varianta revizuirii Tratatului UE, o idee pe care până nu demult Germania nu o vedea nici necesară, nici realistă;
• Avem deja indicii puternice că, după alegerile generale din Germania, din 24 septembrie, dacă nu apare nicio surpriză electorală iar cancelarul Angela Merkel este reconfirmată pentru al patrulea şi probabil ultimul mandat, Germania și Franța vor da semnalul începerii celei mai substanțiale, mai profunde și mai extinse reforme a Uniunii Europene, de după fondarea Comunităților Europene, practic singura variantă prin care Uniunea poate supraviețui marilor crize și provocări pe care le traversează de peste un deceniu;
• În principal, reformele vor viza trei direcții esențiale, dar nu este exclus să fie discutate pe parcurs și altele.