Puncte cheie:

1. Michael Flynn, consilierul de securitate naţională al Preşedintelui Statelor Unite, a demisionat acum câteva ore. Scandalul este imens. Retragerea acestuia are în mod incontestabil legătură cu Rusia şi cu atât de controversata temă a „acomodării cu regimul lui Putin” (în particular, cu cele cinci convorbiri telefonice pe care Flynn se pare că le-a avut în decembrie cu ambasadorul Rusiei în Statele Unite, chiar în ziua în care Preşedintele Obama anunţa expulzarea a 35 diplomaţi ruşi, ca sancţiune pentru ingerinţa în alegerile prezidenţiale americane), apropiere pe care Donald Trump şi o parte din oamenii echipei sale au dat semne, atât înainte de alegeri cât şi după, că ar dori să o înceapă, fără condiţionarea schimbării atitudinii Rusiei în dosarele binecunoscute din anii trecuţi;

2. Pentru oricine este cât de cât familiarizat cu sistemul politic american, este limpede că poziţia de consilier de securitate naţională se află în „epicentrul” procesului decizional al administraţiei prezidenţiale, ocupantul acestei funcţii fiind omul de totală încredere al preşedintelui, o piesă grea din primul cerc al puterii de la Washington, practic locul unde se întretaie, se filtrează şi se procesează fluxurile de informaţii esenţiale care merg spre şi dinspre Biroul Oval, precum şi „creuzetul” direcţiilor majore de acţiune în politica externă şi de securitate a primei mari puteri a lumii;

3. Flynn a fost unul dintre oamenii cei mai apropiaţi şi mai loiali lui Trump în timpul anului electoral 2016, iar demisia explozivă a acestuia la ceas de seară târzie, după ce în cursul dimineţii aceleiaşi zile părea să beneficieze încă de susţinerea puternică a preşedintelui, sugerează că ceva grav s-a întâmplat, că mai există informaţii compromiţătoare „pe ţeava” presei americane, a justiţiei sau serviciilor secrete, care ar fi urmat să apară cât de curând;

4. Dacă scandalul emailurilor neglijente din echipa lui Hillary Clinton şi dezvăluirea mesajului de îndemn la compromiterea colegului de partid Bernie Sanders a contat mult în demotivarea alegătorilor democraţi, la fel ca şi cererea FBI de redeschidere a anchetei cu doar o săptămână înainte de Ziua Votului, răsturnând practic balanţa în 3-4 state-cheie, în marja de 1%, putem spune acum că asistăm la revanşa pe linie informaţională a taberei democrate, care reuşeşte să anihileze, să scoată din dispozitiv una din piesele grele ale administraţiei Trump, prin pregătirea acuzaţiei de „trădare şi colaborare cu o putere rivală cu care Statele Unite avea un litigiu deschis”, faptă incriminată explicit de legislaţia americană;

5. Devine tot mai clar că lucrurile nu sunt încă pe deplin reaşezate şi calmate nici în „familia serviciilor de intelligence” americane, unde abia acum vechea gardă (establishmentul) se trezeşte din şocul înfrângerii şi dă semne că mai are ceva de spus, iar noua echipă a lui Trump deocamdată nu şi-a impus controlul total asupra serviciilor, confruntarea plăcilor tectonice urmând să mai dureze probabil o perioadă, până când adâncimea schimbărilor în funcţii va calma situaţia la niveluri mai profunde.

Puncte cheie:

• 20 ianuarie 2017. S-a intrat oficial în era Trump, deschisă de votul americanilor din 8 noiembrie 2016 și făcută posibilă de un sistem electoral indirect, văzut de tot mai mulți ca incorect din perspectiva reprezentativității democratice și a națiunii americane înțelese ca un tot unitar, în care șef al executivului devine candidatul care a obținut mai puțin cu aproape trei milioane de voturi decât contracandidata sa.

Puncte cheie:

• Geert Wilders şi Partidul Libertăţii din Olanda (PVV), de extremă dreapta, vor câştiga alegerile generale din 15 martie a.c. (greu de crezut că avansul lor, altminteri în creştere, mai poate fi anulat) şi, dacă vor avea majoritatea absolută să formeze guvernul, lucru posibil cu ajutorul centriştilor, vor organiza un referendum de ieşire a Olandei din Uniunea Europeană – „Nexit”[1], cu şanse reale de reuşită (a se vedea respingerea cinică, în referendumul din aprilie anul trecut, a Tratatului de Asociere UE-Ucraina, pe o temă relativ minoră legată de UE, care nu afecta nicidecum viaţa olandezilor, dar care a fost percepută de votanţi ca pe o bună ocazie de a-şi spune părerea despre Uniunea Europeană);
• Nu numai perspectiva Nexit-ului, dar şi Frexit-ul sau Grexit-ul (re)încep să facă valuri în Europa.

Puncte cheie:

• Dacă aș răspunde din start “din păcate, da”, probabil mulți cititori și-ar găsi satisfăcută chiar din primul rând curiozitatea aflării răspunsului pe care îl ofer eu la această întrebare esențială, spinoasă și dramatică pentru viitorul paradigmei de securitate a regiunii noastre, dar ar fi cu siguranță o percepție simplificată excesiv, ceea este de evitat.

Puncte cheie:

• 2016 a fost deja denumit, în presa internațională, „annus horribilis” pentru Uniunea Europeană, având în epicentrul crizei mult discutatul Brexit din 23 iunie, primul vot popular de ieșire a unei țări membre din Uniune, în întreaga istorie a procesului de integrare;
• În afara Brexitului, 2016 a fost jalonat, pe toată durata sa, și de seisme mai mici ale vieții politice de pe continent, precum dezacordurile cu privire la criza migranților, respingerea Tratatului de Asociere UE-Ucraina în referendumul olandez din aprilie, eșecul reformelor constituționale propuse de Matteo Renzi și demisia fostului premier italian după referendumul din noiembrie, victoria unui general pro-rus în alegerile prezidențiale din Bulgaria, pierderea atractivității ideii de integrare europeană în state asociate UE din Estul Europei precum Republica Moldova, în care tocmai s-a instalat un președinte pro-rus etc.;

Puncte cheie:

• Sfârşitul ordinii liberale este tot mai aproape de noi, dacă nu cumva procesul destrămării ţesăturii de esenţă liberală, tolerantă şi deschisă a civilizaţiei occidentale deja a început;
• Teroarea islamistă va provoca inevitabil o reacţie de apărare a Europei, care va transforma politic şi, în sensul larg al termenului, cultural, Uniunea Europeană, prin aducerea la putere a celor care vor şti să-i convingă pe oameni că pot să-i protejeze de agresiunea fanatică a unui Islam care a ratat întâlnirea cu modernitatea, asupra unui Occident tot mai confuz;
• Privind spre peisajul politic în continuă schimbare din Franţa, Germania, Olanda, Austria etc.,

Puncte cheie:

1. Angela Merkel şi-a anunţat recent intenţia de a candida pentru al patrulea mandat de cancelar al Germaniei. Dacă l-ar obţine, în septembrie 2017, şi ar rezista ulterior în funcţie, ar putea depăşi la finalul noului mandat guvernarea legendară a lui Konrad Adenauer (1949-1963), egalând-o ca durată pe cea a lui Helmut Kohl (1982-1998);

2. Într-un sistem internaţional profund tulburat de voturile (aparent) surprinzătoare din Marea Britanie şi Statele Unite, de ascensiunea platformelor naţionaliste, protecţioniste şi eurofobe care abundă în peninsula europeană, de revenirea Rusiei la discursul de superputere care îşi cere sfera de influenţă înapoi, de trezirea lentă dar ireversibilă a gigantului chinez, adormit acum 500 de ani, cam pe când începea ascensiunea culturală, tehnologică şi militară a Occidentului, observăm că tenacitatea cu care Angela Merkel îşi propune să ţină aprinsă flacăra ordinii politice liberale a Europei a rămas singulară printre marile puteri ale Uniunii Europene şi, evident, ale lumii;

3. Angela Merkel este uşor de criticat de europeni, din tot felul de perspective simpliste, unilaterale sau exagerate, fără a se înţelege cât de mult datorează Uniunea Europeană de astăzi, încă în picioare, politicilor pro-europene ferme ale Berlinului şi stabilităţii economico-sociale a Germaniei, după 2005;

4. Este uşor de criticat, spuneam, dar este greu de aplicat curajul ei politic şi angajamentul pentru valori care erau odată ale întregii Europe.

Puncte cheie:

• Deşi foarte diferite ca agendă, platforme, caracteristici politice, economice şi culturale, ca set de problematici specifice, ca istorie şi coordonate geostrategice, ca profil al liderilor politici locali, trebuie observat că Brexitul, alegerile din Statele Unite, Bulgaria, Republica Moldova, acum un an Polonia, curând Austria etc.

Puncte cheie:

• Epoca Obama s-a încheiat cu repudierea totală a moştenirii sale politice, lăsându-l în urmă pe Trump, candidatul cu profilul politic şi intelectual totalmente contrar modelului de guvernare de până acum;
• Balansarea puternică spre opţiunea Trump vine cu toate consecinţele de politică internă şi externă, economice, sociale şi culturale care decurg din această dramatică schimbare a opţiunii fundamentale a Americii;
• Victoria lui Trump consacră consolidarea curentului anti-sistem la nivelul democraţiilor occidentale, al cărui prim semn major a fost victoria taberei Brexit în Marea Britanie, pe 23 iunie a.c.,

Cu referendumurile nu te joci. Din multe motive, interne şi externe. Politica nu se mai face de mult în Agora, prin participarea directă a poporului la procesul decizional. Contraexemplul Elveţiei nu e deloc elocvent, ţinând de particularităţile istorice şi culturale ale „federaţiei cantoanelor”, care nu se regăsesc în alte sisteme democratice moderne.…

Despre tragedia Siriei nu se poate scrie uşor. Analizele nu pot nicicum exclude emoţia, altminteri contraindicată în exerciţiul profesionist, critic şi analitic al politicii internaţionale, şi nu pot atinge nivelul de sofisticare detaşată al comentariului rece şi lucid.…

Puncte cheie:

-Summitul informal de la Bratislava, anunţat cu surle şi trâmbiţe ca „marele moment al relansării Proiectului European după Brexit”, a fost în mod evident un eşec. Nu s-a stabilit nimic concret, nu s-a întrunit spiritul de consens puternic pe care mizau organizatorii încă din vară, nu a rezultat imaginea de voinţă politică, unitate şi determinare a liderilor europeni, menită să ridice tonusul cetăţenilor pe fondul crizei prelungite a Uniunii, în fine, nu s-au conturat, decât foarte vag şi mai degrabă cu aer de principii, soluţii la problemele cunoscute;

-Colac peste pupăză, după ce că lucrurile merg tot mai greu, premierul italian Matteo Renzi suferă zgomotos că nu este acceptat la masa întâistătătorilor Uniunii, ca egal al lui Merkel şi Hollande, şi nu este invitat să participe la conferinţa de presă finală (dacă ar suferi în tăcere ar fi o problemă strict privată), criticând ulterior summitul pe motive de „inutilitate” şi de neabordare frontală a chestiunilor esenţiale.…