CuGeT. Olimpiada de Cultură Generală a Tinerilor Clujeni caută concurenți pentru cea de-a doua ediție

Asociația Femeilor de Afaceri (AFA) Cluj lansează astăzi, 6 octombrie 2016, în mod oficial,  cea de-a doua ediție a proiectului Olimpiada de Cultură Generală a Tinerilor Clujeni – CuGet.

Competiția se va desfășura în perioada octombrie- decembrie 2016 și se adresează tinerilor cu vârste cuprinse între 14 și 25 de ani. Aceștia vor fi împărțiți pe trei categorii de vârstă și vor concura prin completarea contra-cronometru a unor teste grilă, iar în finală se vor întrece în fața publicului, în cadrul unui spectacol televizat, având șansa de a câștiga premii în valoare totală de 15.000 de lei.

Premii

Pentru fiecare categorie de vârstă, câștigătorul premiului întâi va merge acasă cu 2.500 de lei, ocupantul locului doi cu 1.500 de lei și cel de pe locul trei cu 1.000 de lei.

Printre cele 25 de licee care s-a înscris deja în competiție se numără Colegiul Național „Emil Racoviță”, Liceul Teoretic „Avram Iancu” și Liceul de Arte Vizuale „Romulus Ladea”. Celor 22 de licee care au participat anul trecut li se adaugă încă trei.

„Încă de la prima ediție această competiție a devenit un fenomen. A fost foarte iubit nu doar de elevi, ci și de părinți sau copii mai mici care de abia așteaptă să împlinească vârsta pentru a se putea înscrie. Am primit o mulțime de mailuri prin care părinții ne spuneau că și-au redescoperit copiii, aceștia devenind dintr-o dată interesați de cultura generală”, a spus Mihaela Rus, președintele AFA Cluj.

Concursul începe cu etapa pe clase pe 26 octombrie. Elevii care răspund corect la minim 20 de întrebări se vor califica direct pentru semifinală. În paralel, tinerii de 18-25 de ani vor susține prima probă în data de 29 octombrie.

Primii 15 din cele trei grupe de vârstă se vor întâlni în marea finală, desfășurată pe data de 26 noiembrie, sub forma unui show televizat.

Ca o noutate pentru această ediție este faptul că Primăria Cluj-Napoca va sprijini acest program cu o finanțare de 25.000 de lei de la bugetul local, spre deosebire de anul trecut când instituția a susținut doar moral această competiție.

„Am fost bucuroși să putem contribui și noi la buna desfășurare a acestui program pentru că am considerat că foarte important să putem impulsiona astfel de proiecte. Ca părinte a unei copile de 13 ani și a unui copil de 15 ani simt și eu cât de greu este în să reușești să le schimbi copiilor rutina de zi cu zi și să îi îndrepți spre cultura generală. Noi, ca adulți, trebuie să fim mai deștepți, mai creativi, și să le oferim competiții, la fel ca cea de astăzi, să le atragem atenția și spre cultura generală care este foarte importantă”, a declarat Anna Horvath, viceprimarul Clujului.

O altă noutate a acestui proiect este faptul că, după prima testare, elevii au posibilitatea să ajungă direct în semifinală, în măsura în care răspund corect unui număr de 20 de întrebări.

„Concursul va fi unul serios, dar puțin diferit față de rigiditatea olimpiadelor cu care copiii sunt obișnuiți. În 29 octombrie demarăm etapa pe oraș. Pot fi primiți și elevii de liceu care nu au putut participa din motive obiective la proba desfășurată în școlile partenere sau tinerii care aparțin altor licee. Înscrierea se face pe site, suntem pregătiți logistic, lucrurile se vor desfășura foarte bine. În prezent se lucrează la întrebări. Rămân și anul acesta cele șase domenii orientative de cultură generală”, a declarat Monica Dragu-Covrigă, din cadrul AFA Cluj.

Proiectul a demarat în octombrie 2015, iar prima ediție a însemnat peste 7.500 de participanți, 22 de licee partenere și o finală televizată.

Citiți și: Proiectul „Olimpiada CuGeT” şi-a desemnat câştigătorii

E cool să fii deștept: 700 de tineri și-au testat cultura generală în semifinala Olimpiadei CuGeT

Distribuie:

Postaţi un comentariu