Proiectele tale vs Proiectele mele

Toți oamenii funcționează pe bază de proiecte. Unele sunt gândite pentru o zi, altele pentru o viață întreagă, dar oricum ar fi ele, bune, proaste, mai mici sau mai mari, odată așezate în fața omului îi trag ființa după ele. Majoritatea dintre noi gândim și avem proiecte de tip cotidian. Ne propunem să facem o școală, să ajungem să lucrăm într-un anumit loc, să ne realizăm financiar, să avem o familie, în general proiecte personale care implică un număr redus de persoane.

Unii dintre noi, fără o explicație aparentă, cel puțin pentru mine, om simplu, pot să conceapă și sunt capabili de proiecte mari, de anvergură. Oamenii mari de știință care–și dedică viața unui proiect ce poate, finalmente, schimba viața tuturor. Spiritele luminate care au avut ca proiect în viață scoaterea umanității din bezna neștiinței și ignoranței. Puțini și pe cale de dispariție.

O categorie aparte o reprezintă proiectele politice. Ele sunt capabile să schimbe cursul istoriei, destinele unei țări, destinele unei comunități. Aceste proiecte ies din sfera contului propriu, care e o zonă în general inofensivă și-l privește doar pe cel care le-a gândit, și micul lui univers. În aceste proiecte intră de-a valma mii sau milioane de oameni. Viața lor ajunge să fie marcată de proiectul altcuiva. Intrăm astfel în proiectul unor oameni care l-au gândit și conceput în majoritatea situațiilor pe bază afectivă. Și, uite așa, ura, răzbunarea, invidia, obsesia de putere a cuiva ajunge să afecteze o lume întreagă, sau măcar o țară sau o comunitate, în funcție de importanța personajului. La fel de adevarăt este că anumite proiecte sunt animate de stări afective pozitive.

Vi-l mai amintiți pe tovărașul Lenin. A fost dat afară de la Universitatea din Kazan,  fratele lui a fost spânzurat de regimul țarist, iar acest lucru, desigur, i-a provocat o reacție de ură infinită față de statul care i-a distrus biografia și familia. Asta l-a făcut să gândească proiectul politic care a schimbat soarta unei lumi întregi. Milioane de oameni au fost prinși în proiectul lui și s-au fript al dracu’ de rău. La noi, complexul originii modeste, transformat în obsesie distructivă, pe care l-au trăit soții Ceaușescu, i-au făcut să  desființeze parte din satul românesc și milioane de țărani și-au pierdut identitatea. Sunt exemple de oameni – calamități care, din păcate, au fost ajutați în proiectele lor de oameni ca noi. De milioane de oameni ca noi. Fără noi, ei și proiectele lor nu existau.

Fiindcă aceste proiecte și persoanele care le susțin au în ele o formă de seducție și pot molipsi. Toți păreau la început niște oameni de treabă, care nu vroiau decât binele colectivității. Și, uite așa, nimeni nu mai analizează proiectul, că e bun sau rău, toți îl iau ca atare și are loc o formă de încremenire în proiect. Prostimea hipnotizată nu mai gândește. Critica dispare, proiectul cucerește și tinzi să crezi că este și proiectul tău. Ceea ce vreau să spun este că atunci când aderăm la o opinie sau alta, la un proiect, trebuie să ne gândim că aderăm la proiectul unei persoane. Că în mod evident acea persoană a gândit proiectul animat de ceva. Că toți trebuie să analizăm în ce măsură persoana care vrea să ne prindă în proiectul ei este animată și mai ales CAPABILĂ de lucruri pozitive și pentru semenii lui, pentru comunitate, sau a făcut un proiect ca să-și atingă el un scop, adică mânat de egoism sau chiar de vreun sentiment mai dăunător.

Dacă vă uitați la peisajul politico-social pestriț de la noi veți vedea câte un lider politic care vrea obsesiv să ajungă, de exemplu, președinte. Sau ministru în nu știu care minister. Este în stare să creeze strategii incredibile care antrenează și expun  mii de oameni pentru a-și îndeplini proiectul. Toți cei implicați susțin acest proiect ca și cum ar fi al lor. Mă uit și mă crucesc. Întrebarea este dacă îl susțin seduși de personaj sau din convingerea că este un lucru bun și că viața lor va fi afectată în bine. Într-adevăr, un astfel de om are și un proiect pentru după? Adică pentru ce se va întâmpla după ce proiectul lui va fi realizat și scopul atins? Sau că, de fapt, singurul lui proiect este să ajungă acolo. Pentru asta își canalizează toate energiile. Istoria recentă demonstrează că lucrurile, din păcate, stau ca în ultima variantă. S-ar putea ca deschizând ochii să vezi că, dincolo de seducția pe care poate o exercită o oratorie impecabilă, omul are competențe economice, juridice, culturale cvasinule. Că vorbăria de catifea este, de fapt, demagogie curată. Că ceea ce spune face sens și nu prezintă o viziune de perspectivă și de detaliu asupra problemelor curente. Că adevăratul și singurul proiect este obținerea funcției și atât. Deci să spui că de data asta nu te mai lași prostit. Au cam ajuns nouă ani ca să-ți mai permiți încă minim cinci de păreri de rău. Ar fi cam mult.

În tot acest timp, o mână de oameni din țară sau din afară – dar prea puțin mă interesează – au gândit un proiect de o mare anvergură, dificil de realizat și implementat, dar care odată funcțional ar fi benefic pentru o țară întreagă, și, ceea ce este mai important în ceea ce mă privește, pentru mine. Este un tip de proiect care, în mod bizar, pentru o țară ca a noastră nu urmărește antrenarea unui efort colectiv pentru ca o singură persoană să realizeze un beneficiu direct. Este proiectul câtorva persoane care în mod real se gândesc la binele comunității din care provin și la binele țării în general. Vorbesc despre regionalizarea României. Faptul că niște oameni vin, îmi spun, și-mi demonstrează cu argumente logice că prin procesul de regionalizare eu voi gândi ce este mai bine pentru mine și pentru comunitatea mea și nu politicieni din alte părți mă face să cred că este proiectul meu. Faptul că sursele și resursele locului vor rămâne să fie investite și utilizate aici mă face să mă gândesc ca un copil care, uite, a ajuns mare și poate să-și ia viața în mâini. Și mă incită. Mi se pare că fac parte efectiv din proiect. Nu mai am nevoie de niște profesori din altă parte cu competențe poate nu prea convingătoare care să-mi spună cum să trăiesc, cum să gândesc, cât să cheltui. Și să-mi dea când vor ei bani de buzunar.

Sună destul de idealist, dar asta cucerește până la urmă la un proiect. Nu am niciun beneficiu direct aici la Satu Mare, la Baia Mare sau la Cluj că X sau Y va ajunge președinte, deci proiectul lui s-a realizat. Îi voi da votul dacă mă va convinge că este competent pentru această funcție în stat și că în proiectul lui mă prinde și pe mine sătmărean, moroșan sau clujean. Dar este proiectul meu, al familiei mele, ca în cel mai scurt timp soarta mea, a comunității din care provin, cele mai bune decizii pentru noi să le hotărâm aici și nu în altă parte de către niște oameni care poate nu au fost în viata lor în Satu Mare, Baia Mare sau Cluj. Și cred că regionalizarea, astfel cum e gândită la nivel de proiect, este soluția. Nu mai vreau să fiu prins în proiectul altuia. Vreau proiectul meu. 


Publicitate

7 Comentarii

  1. nelu g spune:

    bravo silviu, interesant articolul!

  2. sergiu dan spune:

    bun articol,e si proiectul meu sa stii

  3. F.G. spune:

    Este necesara schimbarea generatiilor si implicarea tinerilor in proiectele pentru viitorul acestei țări.Este singura noastra șansă.Avem nevoie de o gandire pozitiva asa cum am regasit in acest articol.bravo.

  4. Geiger.ALEX spune:

    in sfirsit un articol foarte interesant. asa mai departe

  5. Cristi Varga spune:

    Bravo, articolul are atitudine!

  6. Irina G. spune:

    Dragă Silviu,
    Prin modul în care scrii şi prin argumentarea ideilor, întrevăd un urmaş demn al gazetarului de odinioară din Zalău – Ştefan Goanţă. Succes!

  7. Deceneu spune:

    Proiectele noastre!
    decantare . wordpress . com/2013/01/09/argumente-pentru-autonomie-locala

Postaţi un comentariu