Clujul din nori: Arborele Sequoia de pe „Dealul Domnului” din Rogojel

Foto: Cristina Beligăr

În săptămânile care urmează, Transilvania Reporter și-a propus să aducă o nouă perspectivă asupra unor monumente istorice din județul Cluj, înscrise în Patrimoniul cultural național al României sau al căror caracter unic le transformă în obiective turistice de mare interes. Vom încerca să ajungem și în acele locuri unde accesul este îngreunat de relief și unde natura și-a creat propriul său drum departe de civilizație. Vom realiza toate acestea cu ajutorul unei drone model DJI Mavic Air și vom lăsa imaginile să vorbească de la sine.

Așezată în vestul județului Cluj, la poalele masivului Vlădeasa (parte din teritoriul cuprins în Parcul Național Munții Apuseni), comuna Săcuieu și zona adiacentă oferă o paletă largă de obiective turistice remarcabile: Arborele Sequoia, Cascada Vălul Miresei, Peștera Vârfurașu, Piatra Bănișorului sunt doar câteva dintre ele.

Foto: Cristina Beligăr

Aproape  de  satul  Rogojel, în  locul  numit  „Dealul  Domnului”  se  găseşte  unul  dintre  puţinele  exemplare  de  Sequoia  gigantică, adus  acum  mai  bine  de  100  de  ani  din  S.U.A. de  către  fostul  moşier  Silvestru Gal  („Domnul”)  şi  plantat  lângă  reşedinţa  sa  de  vară  de  la  Cărmăzan, teritoriu  ce  ulterior  a  primit  denumirea  de  „Dealul  Domnului”. Având  o  circumferinţă  ce  abia  o  cuprind  patru  persoane, trunchiul  se  desprinde  în  două  tulpini  gemene, care  se  înalţă  semeţe  peste  arborii  din  jur  la  peste  40 m înălţime. Acest  arbore  este  un  monument  al  naturii  şi  un  important  punct  de  atracţie  turistică.

În mod obişnuit, această specie gigantică de arbori creşte în pădurile din Munţii Sierra Nevada, din California, la o altitudine de peste două mii de metri. Arborii giganţi de Sequoia sunt printre cele mai înalte organisme de pe Pământ în prezent. Numele „sequoia” este dat în cinstea liderului indienilor cherokee Sequoyah (1776–1842). Arborii Sequoia sunt de trei tipuri: Californian Redwood (Sequoia Sempervirens), cunoscut si sub numele de Redwood, folosit des ca şi conifer ornamental, Giant Sequoia (Sequoiadendron Giganteum), considerat cel mai mare copac în ceea ce privește volumul total, fiind ocrotit prin lege și Dawn Redwood (Metasequoia), cunoscut doar ca și fosil până în 1941 când a fost descoperit în China.

Foto: Dan Bodea

Foto: Dan Bodea

Aceşti uriaşi ai regnului vegetal, sunt regăsiți în număr mare în California. Sequoia face parte dintr-o specie de gimnospermă care poate trăi mii de ani, iar la maturitate poate ajunge la 145 de metri înălțime, cu circumferința tulpinii de până la 38 de metri. Biologii sunt de acord, şi chiar se aşteaptă ca aceşti arbori magnifici din trecut, ce cresc atât de viguros, să continue să crească încă mii de ani în viitor. Şi de aceea, ei afirmă că nu există nici un motiv ca mulţi dintre aceşti arbori să nu fi putut să-şi înceapă viaţa cu multe mii de ani în urmă. Sequoia gigantea se înmulteşte prin semințe. Pană la vârsta de 20 de ani el se poate înmulți doar prin vlăstari. Copacii tineri încep producerea de conuri abia după 20 de ani. În orice moment, un exemplar matur poate avea aproximativ 11,000 conuri. Datorită înălțimii impresionante, sămânța poate fi purtată de vânt până la 200m distanță.

Foto: Cristina Beligăr

Foto: Dan Bodea

Foto: Cristina Beligăr

Arbori Sequoia în România

Sat Măderat, Arad

Potrivit localnicilor, baronul Dietrich Jozsef, proprietarul unei podgorii din această zonă, a adus din California, în anul 1845, trei puieţi de sequoia gigantea pe care i-a plantat pe Dealul Mare din apropierea localităţii Măderat. Cu toate că, pentru a-şi întinde rădăcinile şi pentru a se dezvolta, arborele avea nevoie de un strat de pământ cu o grosime de cel puţin 10 metri, el s-a adaptat foarte bine în localitatea arădeană unde solul are o adâncime de numai 2 metri. Toţi trei puieţii s-au prins şi s-au dezvoltat normal, însă, în urmă cu mai mulţi ani, unul dintre ei a fost lovit de un fulger şi s-a uscat. Ceilalţi doi însă, care se constituie într-un adevărat punct turistic, au aproximativ 35 de metri înălţime, iar circumferinţa lor a ajuns să măsoare peste 5 metri, putând fi cuprinşi cu greu de patru oameni cu braţele deschise.

Băile Herculane, Caraș-Severin

Arborele Sequoia dovedește prin prezența sa la Băile Herculane că este capabil să se dezvolte şi în condițiile unei altitudini reduse, scrie  sequoia.ro. Așezarea lui pe Valea Cernei, îi conferă un climat cu influențe mediteraneene. Turiștii români sau străini care trec pe aici rămân impresionați datorită adaptării lui la această stațiune balneoclimaterică. Arborele din Herculane este mic. El nu a ajuns încă la maturitate, cu toate că în prezent măsoară 30 de metri înălțime şi un diametru de 1,50 metri. Fiind o specie rară, arborele a fost declarat monument al naturii.

Oradea, Bihor

Oradea este orașul cu cei mai mulți arbori sequoia din țară. Primăria a hotărât să valorifice zestrea dendrologică de care dispune orașul şi să amenajeze un parc pornind de la cele trei exemplare de sequoia gigantea existente în vecinătatea Școlii Generale nr. 14. Potrivit lui Marton Venczel, cercetător științific, „Spațiul în care se găsesc cei trei sequoia gigantea a fost un parc al Palatului Baroc”. La momentul actual aceștia au o vechime de peste 100 de ani iar înălțimea lor variază  între 19 şi 22 de metri, iar diametrele sunt cuprinse între 64 şi 90 cm.

Citiți  și:

Clujul din nori: Castelul Haller din Coplean

Clujul din nori: Turnul Teleki din Luna de Jos

Clujul din nori: Muzeul Memorial „Octavian Goga” din Ciucea

Clujul din nori: Biserica monument-istoric din Vad

Distribuie:

Nu există Comentarii

Postaţi un comentariu