Tişe îl somează pe prefect şi pe ministrul Agriculturii să oprească procesul pentru terenul de la aeroport

Preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, Alin Tişe a trimis o somaţia publică adresată prefectului Gheorghe Vuşcan şi ministrului Agriculturii Petre Daea prin care le cere să oprească procesul iniţiat de Direcţia pentru Agricultură Judeţeană Cluj ce vizează clarificarea situaţiei juridice a terenului de 12.000 de metri pătraţi folosit în prezent de aeroport pentru gararea avioanelor.

Recent Alin Tişe a acuzat conducerea DAJ Cluj că revendică în instanţă acest teren, în timp ce conducerea acestei direcţii susţine că doreşte doar clarificarea în instanţă a situaţiei juridice a acestui teren, care apare şi în patrimoniul DAJ Cluj deşi în cartea funciară proprietar e trecut Consiliul Judeţean.

“Vă solicităm să interveniți în regim de maximă urgență și să opriți procesul prin care Direcția Agricolă dorește să fure terenul de 12.000 mp care astăzi este în proprietatea județului Cluj și în administrarea Aeroportului clujean. Prin proces se dorește preluarea acestui teren de către statul român prin Ministerul Agriculturii și darea lui în administrarea Direcției Agricole a Județului Cluj. Guvernul PSD poate soluționa problema de inventar pe cale administrativă și nu pe calea unei acțiuni în revendicare care va duce la pierderea terenului și a platformei pentru aeronave de către județul Cluj Conducerea executivă-politică a Consiliului Județean Cluj va solicita săptămânal prin somație publică și nu va mai participa la nicio acțiune a Prefecturii Cluj până când nu va fi oprit procesul de revendicare prin care se dorește preluarea abuzivă a terenului Aeroportului” a transmis Alin Tişe prin intermediul unui comunicat de presă.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Citiţi şi Terenul platformei de garare a avioanelor, motiv de dispută între Consiliul Judeţean şi Direcţia Agricolă

Distribuie:

Postaţi un comentariu