O „doză” de publicitate antivaccinare

Unul dintre panourile care au fost afișate în Cluj-Napoca

Actualizare. La aproximativ două săptămâni după publicarea articolului de mai jos, am primit un „drept la replică”, neasumat explicit, prolix și tardiv – deoarece autorul articolului a încercat să îi contacteze pe inițiatorii campaniei înainte de a redacta materialul, dar aceștia nu au răspuns. De aceea, am decis să nu îl publicăm. Totuși, cei care doresc să îl consulte, o pot face aici. (Redacția)


Proiectul Legii vaccinării, adoptat la sfârșitul lunii octombrie de către Senat, continuă să stârnească reacții dintre cele mai virulente din partea organizațiilor și grupurilor de părinți care sunt împotriva acestei inițiative. Este vorba despre legea care instituie obligativitatea vaccinării copiilor, conform Calendarului Național, dar și cu alte vaccinuri care se administrează în situații epidemiologice speciale. Câteva marșuri și, preponderent, luări de poziții în mediul online au fost principalele ”arme” ale celor care nu sunt de acord cu vaccinarea copiilor. De câteva zile însă, pe mai multe străzi extrem de circulate din Cluj-Napoca au apărut pe panourile publicitare un mesaj care a trezit suspiciuni (vezi foto).

Ungureanu: ”Este un mesaj criminal!”

În contextul în care la nivel național situația în privința imunizării copiilor cu vaccinul ROR (rujeola, oreion, rubeola) este oricum dezastruoasă, propagandiștii antivaccinare recurg acum la metode la limita legalității pentru a convinge masele să refuze vaccinarea copiilor. Profitând de carențele de comunicare din partea specialiștilor din Ministerul Sănătății, dar și de comoditatea populației de a căuta surse credibile de informare, opozanții vaccinării își promovează ideologiile prin intermediul panourilor publicitare, amplasate cu acordul Primăriei pe domeniul public. ”Vaccinurile NU sunt sigure!” este primul lucru pe care clujenii îl pot citi pe panourile amplasate pe raza municipiului.

Transilvania Reporter a identificat aceste mesaje în două locații extrem de frecventate, pe strada Calea Turzii, respectiv pe strada Câmpului. ”Acest mesaj poate fi considerat și ca o formă de omor cu premeditare! Pentru că în clipa în care transmiți un asemenea mesaj care pune sub semnul întrebării calitatea unui vaccin, fără să existe o probă în acest sens, este un mesaj împotriva vaccinării. Ori noi făcând parte din Uniunea Europeană și asumându-ne că vaccinarea salvează milioane de vieți, trebuie comunitatea să se întrebe dacă o firmă de publicitate poată să-și permită să câștige bani afișând un asemenea mesaj care este împotriva vieții”, a declarat pentru Transilvania Reporter deputatul clujean Emanuel Ungureanu, vicepreședinte al Comisiei pentru Sănătate și Familie din Camera Deputaților.

Emanuel Ungureanu / Foto: Dan Bodea

Instigare sau mesaj de interes public?

Nu doar mesajul antivaccinare apărut pe panourile publicitare din municipiu a stârnit reacția deputatului clujean, ci și legalitatea apariției lui în spațiul public. ”În calitate de deputat voi întreba în regim de urgență corpul de control al primarului Emil Boc dacă a autorizat amplasarea acelui suport pe care s-a afișat mesajul cu caracter, repet, criminal. Din fotografii nu pot să-mi dau seama dacă se respectă regulamentul cu privire la afișajul în locuri publice. Probabil că acel suport este amplasat ilegal, poate este amplasat legal, dar mesajul nu este unul care să fie de interes public, din punctul meu de vedere.

Acest tip de mesaj are consecințe criminale, mai ales că rata de vaccinare care era oricum este extrem de mică încă de la începutul anului. Din cauza incapacității criminale a Guvernului de a achiziționa vaccinuri și de a le livra constant, a scăzut rata de vaccinare dramatic. Acum situația este și mai gravă din cauza unei campanii furibunde antivaccinare care în sine reprezintă un act criminal”, a mai spus vicepreședintele Comisiei pentru Sănătate și Familie din Camera Deputaților, Emanuel Ungureanu.

Sesizat de Transilvania Reporter cu privire la mesajele apărute în municipiu, directorul Direcției de Sănătate Publică (DSP) Cluj, Mihai Moisescu-Goia, a precizat că a solicitat Primăriei Cluj-Napoca, printr-o adresă oficială, să precizeze dacă la aprobarea amplasării panourilor publicitare aceasta (aprobarea, n.a.) are în vedere și conținutul mesajului. Referitor la mesajele apărute în ultimele zile pe panourile publicitare din Cluj-Napoca, șeful DSP consideră că mesajul exprimă un curent de opinie care poate avea un impact negativ asupra deciziei privind vaccinarea (vezi facsimil).

”Din punctul meu de vedere trebuie văzut dacă este o chestiune care ține de poliție. Autoritățile trebuie să poată interveni în acest caz. Dacă amplasamentul este ilegal se va deschide și o anchetă care să stabilească dacă mesajul este de interes public, sau incită”, a completat deputatul Emanuel Ungureanu.

Cine este în spatele proiectului ”Cunoaște riscurile”?

Pentru acțiunile și inițiativele lor opozanții vaccinării invocă faptul că beneficiile de pe urma vaccinării sunt mult exagerate. În plus, aceștia insistă pe conflictul de interese ce apare prin promovarea vaccinurilor de către medici și interesul financiar al unor companii farmaceutice. ”Noi dorim să oferim părinților, tinerilor, bunicilor, chiar și medicilor resurse de informare prețioase, în special în legătură cu conștientizarea pericolelor vaccinării”. Acestea sunt cuvintele care te întâmpină pe prima pagină a site-ului cunoaste-riscurile.ro, site care apare și în cuprinsul mesajelor de pe panourile publicitare din Cluj-Napoca. 

Tot de pe prima pagină a platformei amintite mai aflăm că în spatele titulaturii Cunoaște riscurile stă un proiect pornit de un grup de părinți informați. ”Printre noi avem oameni ce au diverse specializări, de la cadre didactice (educatori, profesori, profesori universitari), cadre medicale (medici, stomatologi, asistenți), ingineri, avocați, etc. Alte subiecte de interes pentru noi mai sunt alimentația sănătoasă și tratamentele naturiste”, se arată în descrierea, să-i zicem, a domeniului de activitate. Împinși de curiozitate am încercat să contactăm administratorul site-ului, care să ne pună în legătură cu unul dintre specialiștii de care se vorbește în prezentare.

Am fi vrut să aflăm ce remediu naturist recomandă pentru rujeolă, oreion și rubeolă. Așa cum ne așteptam, pe platforma cu pricina nu există o persoană de contact sau un număr de telefon la care să poți apela unul dintre specialiștii din grupul Cunoaște riscurile. Există totuși un e-mail. Am profitat de această ”oportunitate” și am solicitat un punct de vedere cu privire la amplasarea acestor mesaje pe domeniul public. Până la ora închiderii acestei ediții nu am primit niciun răspuns.

OMS recomandă șapte vaccinuri ca fiind absolut necesare

Organizația Mondială a Sănătății (OMS) recomandă efectuarea obligatorie a șapte vaccinuri ca fiind absolut necesare (pentru difterie, pertusis, tetanos, rujeolă, rubeolă, oreion și poliomielită). Referindu-se strict la situația din țara noastră, experții OMS susțin că în România ar trebui să fie obligatorie vaccinarea împotriva bolilor precum pertusis, tetanos, rujeolă, rubeolă, oreion si poliomielită. La aceste vaccinuri, în funcție de posibilitățile țării respective și de realitățile din teren, s-ar putea adăuga alte vaccinuri pentru meningococ, pneumococ, HPV, hepatita B și tuberculoză. 

Cetățenii trebuie să știe că scăderea imunizării duce la epidemii, precum au fost recent cele de rujeolă și rubeolă, cu consecințe deosebit de grave, inclusiv decese printre copii. În România rujeola și rubeola erau pe cale de a fi eradicate, dar nu s-a reușit tocmai din cauza refuzului multor părinți de a-și vaccina copiii. Conform edumedical.ro în Europa, Organizația Mondială a Sănătății urmărește creșterea acoperirii vaccinale la un nivel de peste 95%, nivel considerat singurul care poate garanta eliminarea unor boli precum rujeola și rubeola, în vederea eradicării în următorii ani.

În replică opozanții vaccinării susțin că nu se cunosc efectele pe termen mediu și lung ale introducerii directe în sânge ale unor imunogeni, și că, deși multe vaccinuri se administrează la copii încă de la naștere, ele nu au fost testate pe copii sau că dozele de vaccin administrate nu țin cont de faptul că nou-născuții pot avea greutăți foarte diferite.

Cifrele unui dezastru național
Pe înțelesul tuturor, vaccinarea este procesul prin care se introduc în corpul uman organisme microbiologice vii sau atenuate, cu scopul de a conferi imunitate prin producerea de anticorpi specifici, protejând astfel, organismul uman de o anumită boală. Până în anul 2015, vaccinarea cu ROR se făcea la școală, însă după modificarea legislativă, în prezent părinții sunt cei care trebuie să își ducă copilul la medic pentru vaccinare, lucru care, de multe ori, nu se întâmplă sau se întâmplă prea târziu, când copilul este deja bolnav, iar vaccinarea nu mai este permisă. Există însă, și alte cauze pentru care mii de copii români sunt nevaccinați împotriva rujeolei.

Anul acesta, așa cum arătat și deputatul Emanuel Ungureanu, au existat discontinuități grave în aprovizionarea cu vaccinuri, iar mulți părinți s-au plâns că nu au avut de unde să procure vaccinul ROR. Cel mai grav este că numai în luna octombrie, la nivel național, 19.155 de părinți români au refuzat să își vaccineze copiii. Defalcat, cifrele cabinetelor medicilor de familie din România arată că în total, în luna octombrie a acestui an, au refuzat imunizarea cu vaccinul ROR părinții a 1.536 de bebeluși între 9 și 11 luni, părinții a 6.954 de copii între 1 și 4 ani și părinții a 3.397 de copii de 5-9 ani (cu prima doză ROR) și a 7.268 de copii de aceeași vârstă (cu a doua doză de vaccin).

Multe boli pot fi oprite din răspândire prin vaccinare. În contextul controverselor pro şi contra vaccin, când mulţi părinţi aleg să nu îşi mai vaccineze copii, există riscul să apară iarăşi boli pe care le credeam istorie.

Medicii de familie, pro Legea vaccinării

Conform proiectului Legii vaccinării adoptat la sfârșitul lunii octombrie de către Senat, la intrarea în colectivitate, instituția respectivă are obligația să solicite părinților prezentarea unei adeverințe emise de medicul de familie care are copilul în evidență, adeverință în care să se ateste efectuarea vaccinărilor sau neefectuarea acestora. Medicii de familie din Cluj sprijină inițiativa parlamentară de a introduce obligativitatea vaccinării copiilor, argumentul suprem fiind acela că vaccinul nu poate fi înlocuit.

Cercetările medicale au demonstrat că nu există înlocuitor de vaccin, pentru că nimic nu îl poate înlocui. ”Este o lege de care România are nevoie în regim de urgență, mai ales că în momentul de față se înregistrează o scădere a ratei de vaccinare alarmantă. Din păcate, am observat că foarte ușor se fac manipulări emoționale de către antivacciniști. Pe mine mă frapează faptul că nu se poate ajunge la acești oameni prin intermediul argumentelor raționale.

Sunt lucruri evidente, care au fost dovedite prin zeci de ani de studii, de cercetări, pe care refuză să le accepte. Ce pregătire au acești opozanți ai vaccinării astfel încât să spună toate lucrurile pe care le spun despre vaccinuri. Noi suntem puși în slujba pacienților. Putem emite păreri, dar nu să sfătuim părinții să nu-și vaccineze copiii”, susțin la unison medicii de familie.

[stextbox id=’custom’]

Citiți și: 

Protest față de vaccinarea obligatorie

Studiu IRES: Românii sunt pro-vaccinare

Nicoară vrea ca vaccinul să poată fi refuzat de români

Primii cruciați antivaccin sunt ortodocși din Cluj

Medic pediatru, Daniela Văideanu: „Vom organiza cursuri la grădinițele din Cluj pentru a informa părinții despre vaccinare”

Argumente literare, pro-vaccinare, pe Facebook

Medicul Emiliana Costiug: Informațiile false sau trunchiate determină refuzul vaccinării

[/stextbox]

Distribuie:

Nu există Comentarii

  1. Teo says:

    O doza de indemn la informare. Vaccinurile nu sunt sigure. Scrie si in prospecte. Informarea corecta este cruciala.

  2. m says:

    Panoul nu face deca sa atraga atentia asupra posibilelor efecte adverse pe care chiar producatorul le trece in prospect. Producatorul zice el insusi ca vaccinurile nu sunt sigure. Panoul indeamna trecatorii sa citeasca prospecte. Cred ca si in reclamele tv ar trebui, ca la orice alte medicamente, sa fim indemnati sa citim prospectele vaccinurilor. De ce nu se intampla asa?
    Cu ce va supara un panou care indeamna oamenii sa citeasca prospecte? e incredibil!! Mai bine sa nu stie?!

  3. Raluca B. says:

    Ma intreb, ca o persoana care traieste (inca) intr-un stat de drept, democratic, de ce sunt acceptate de catre autoritati, doar opiniile pro-vaccinare?
    De ce specialistii, medicii, cercetatorii sau persoanele organizate in ONG-uri sau asociatii care incearca sa aduca in atentia publica alte perspective privind vaccinarea sunt redusi la tacere sau etichetati discriminatoriu sau numiti “instigatori”?
    De ce persoanele neinformate (pentru ca doar cei neinformati inca mai vand pastila cu muritul din cauza nevaccinarii si cu epidemiile de rujeola- s-a demonstrat destul de clar faptul ca nu exista nicio epidemie de rujeola in tara; mai mult, josnic si inuman mi se pare faptul ca Ministerul Sanatatii cu ajutorul reporterilor incompetenti incearca sa manipuleze opiniile cetatenilor apeland la manipularea prin frica, ajutandu-se de decesul unor copilasi, cauzele mortii lor premature fiind necunoscute, acei copii erau nevaccinati pentru ca nu implinisera inca varsta pentru ror, conform calendarului national (desigur, acestea sunt alte subiecte).

    A scazut rata vaccinarii pentru ca tot mai putini au incredere in sistemul medical. In conditiile in care stim cu totii cum arata spitalele din Romania, e stupid, sincer, sa credem ca “vaccinarea fortata” si trimiterea la inchisoare a persoanelor care, din diverse motive, refuza aceasta procedura sau refuzul unui drept fundamental, in cazul copiilor, cel al educatiei va ajuta la consolidarea “sanatatii publice”.

    Ati citit prospectul vaccinului ror? Ati citit noul proiect de lege?
    Nu mai dezinformati populatia. Daca tot scrieti un articol, macar informati-va temeinic, dragi reporteri!Lasati-ne cu indemanurile sanatoase de constientizare…prin directive!

    Nu este vorba despre o “lege a vaccinarii” ci, despre o lege a OBLIGATIVITATII vaccinarii; nu este vorba doar despre vaccinarea copiilor…este vorba de vaccinarea copiilor si a adultilor . In sectorul privat, patronii vor trebui sa suporte costurile pentru achizitia vaccinurilor pentru angajati. Dar, sigur, de ce sa citim? E mult mai simplu sa discriminam si sa “bagam” putina frica…colectiva…
    Medicii de familie sunt pro vaccinare… din nou, nu e vorba de a fi pro sau contra vaccinare. E vorba de obligativitatea vaccinarii, de vaccinarea fortata a populatiei.
    Cine vrea sa se vaccineze, are toata libertatea din lume sa o faca. La fel, si cei care nu doresc sa o faca, ar trebui sa aiba aceeasi libertate de decizie.
    Sa nu uitam ca vaccinarea este un act medical profilactic… Exista si alte forme de preventie sau de intarire a imunitatii…nu doar vaccinurile.
    Astept ca Ministerul Sanatii si medicii de familie sa faca si campanii de informare “deschise”, cu punti de dialog, cu argumente pro si contra. Astept sa se vorbeasca si despre posibilele efecte adverse, despre compozitia vaccinurile care, nu este deloc atat de “clean”.

    Nu faceti decat sa dezbinati, sa discriminati, sa creati haos si razboi in randul populatiei prin astfel de articole fara noima, cu acelasi cant amenintator pe care il cunoastem deja si de care ne-am cam saturat!

  4. Georgian says:

    O doza de informare. Vaccinurile nu sunt sigure…o spun prospectele, o spun si unele studii.

    Si, daca Big Pharma are dreptul la publicitate, de ce nu ar avea dreptul si organizatiile care au opinii diferite?
    Este datoria fiecaruia sa se informeze, cantarind puncte de vedere diferite, inainte de a se decide.
    Nu inteleg de ce aceste panouri sunt “acte criminale”…

  5. Marga says:

    De ce mințiți? A trecut de Senat proiectul privind VACCINAREA ÎNTREGII POPULATII a țării.Informati vă asupra acestui proiect aberant,ce obligă angajatorii sa cumpere vaccinuri pt angajați, obligă gravidele sa se vaccineze,si permite să vă ia copii dacă nu i vaccinati.Ingradeste dreptul la educație al copiilor nevaccinati desi sunt perfect sănătosi.Atat de multe pedepse pt cei ce nu vor sa se vaccineze copii sau adulti nu va dau de bănuit? De ce sa nu alegem de ce sa nu decidem singuri?

  6. Dan Marian says:

    Dacă și producătorul vaccinului spune ca acestea au efecte adverse , unele foarte grave , cum poți tu ca parlamentar sau ca reporter , sa spui ca sunt sigure? Deci voi îl contraziceți și pe producător? Chiar ne luați de prosti? Și oricum , discuția nu este legata de vaccinare propriu zisa , ci de obligativitate. Voi asta nu vreți sa intelegeti. Fiecare trebuie sa decida ptr el însuși sau ptr copilul sau.

  7. Marga says:

    Nu vaccinarii obligatorii avem dreptul să decidem

  8. Leo says:

    Panoul nu ne vrea prosti! Cei care au trait in comunism simt manipularea si propaganda Big Pharma!

  9. Rica says:

    Daca informarea prin simpla lectura a unui prospect medicamentos lucru de bun simt de altfel, este considerat act criminal ma intreb in ce lume doriti sa traiti!?
    Si ma mai intreb cum puteti accepta macar ideea de a va pierde libertatea de decizie cu privire la actele medicale si interventiile care implica o doza de risc!?
    Cum puteti accepta sa vi se impuna vaccinarea…poate anuala, ca epidemii de gripa pot fi in fiecare sezon rece….cu riscul de a va pierde locul de munca in caz de refuz!?
    Asta e societatea in care va doriti sa traiti si pentru care militati cu astfel de articole instigatoare?! Dupa modelul asta atunci ce ar fi ca si in caz de cancer chimioterapia sa fie obligatorie pentru ca studiile ii arata eficienta. Ce ar fi ca persoanele infectate cu hiv sau alte boli contagioase sa fie inchise in locatii speciale sau sa piarda dreptul la educatie!? Ca normal vi se pare ca un copil nevaccinat care e sanatos sa si piarda dreptul la educatie si la tutela parintilor!

  10. neli says:

    1. unde vezi tu pe panaou ideea de a nu vaccina sau orice idee antivaccinare? nu ar trebui tu ca reporter sa fii obiectiv? etica ta profesionala nu te obliga la obiectivitate?

    2. Publicitatea nu e antivaccinare, este pentru informare. Poti sa faci diferenta? Sau esti orbit de banii pe caree i-ai primit sa faci publicitatea asta mascata la vaccinul ROR?

    • neli says:

      am uitat:
      3. ce intelegi tu din asta :”argumentul suprem fiind acela că vaccinul poate fi înlocuit”. Ce vrei sa spui pe romaneste? Cu ce poate fi inlocuit? cu apa sfintita?

  11. Alexandrinna Mihail says:

    Este mai mult decat GRAV ce vor sa faca astia din noi!
    Suntem amenintati de 10 mari proiecte de legi abuzive si neconstitutionale proiecte prevazute in tavalugul globalizarii:

    1. ACORDUL (nedat) dar PREZUMAT (ca fiind dat) la proiectul de vaccinare obligatorie a adultilor,
    2. ACORDUL (nedat) dar PREZUMAT (ca fiind dat) la proiectul de prelevare de organe de la persoane vii,
    3. ACORDUL facultativ pentru actele biometrice – un pas spre microcipare.
    4. MICROCIPAREA
    5. STRAMUTAREA unor populatii straine pe teritoriul tarii noastre.
    7. ISLAMIZAREA ROMANIEI, introducerea Shariei si a jihadului
    8. METISAREA populatiei prin obligarea casatoriilor mixte cu acord prezumat (ca fiind dat)
    9. Distrugerea ariilor protejate pentru mineritul “lor” dupa ce au distrus mineritul nostru.
    10. Astia ar fi in stare sa emita si un proiect de lege cu transformarea noastra obligatorie prin acord prezumat ca fiind acord dat in LGBT?
    11. ….

    LEGI impuse la comanda cuiva si catorva. Care dintre ei are nevoie de vreun transplant? Cu cat au platit pe fiecare sustinator al donarii de organe de la fiinte vii cu acord prezumat (nedat dar considerat ca fiind dat)?

    Ce ar mai trebui sa faca astia impotriva noastra ca sa se trezeasca toti habarnistii, televizoracii si pupin-c-ristii?

    Sa OPRIM VACCINAREA CU FORTA!
    Sa OPRIM OBLIGATIVITATEA VACCINARII!
    FARA MINCIUNI si FARA INFORMATII FALSE!
    FARA ASCUNDEREA ADEVARULUI!

    Poate unele vaccinuri sunt bune, poate altele sunt false sau artizanale.
    Unele pot genera:

    AUTISM, ADHD, ALERGII ATOPICE, CANCER, BOLI IMUNODEFICITARE, EPILEPSII, PARALIZII, SCLEROZE, CANCER, SENILITATE, STERIIZARE, MODIFICARI GENETICE, … boli de care habar nu aveam ca ar exista si de care de la o vreme auzim tot mai des
    PLUS
    continua inglodare a Romaniei in datorii, deoarece bugetul Romaniei este prea mic ca sa suporte toate cheltuielile generate de aprovizionarea, stocarea, administrarea vaccinurilor, ….
    fara ca acestea sa scada nivelul de trai al romanilor prin cresterea taxelor si impozitelor sau fara infiintarea altora noi.
    Cum poate fi definita obligarea oricarui act medical asupra oricarui corp uman fara acceptul liber consimtit din partea cetateanului supus unei astfel de tratament?

  12. Claudia says:

    De ce te deranjeaza asa mult panoul?nu este normal ca sa ne informam??vaccinurile au sute de efecte adverse,au facut mii de victime!care e problema?ca oamenii au inceput sa constientizeze?sa nu mai aiba incredere? FARA OBLIGATIVITATE!!DACA TU TE VACCINEZI ESTI PROTEJAT!ATUNCI DE CE ITI E FRICA DE UNUL NEVACCINAT??DACA VACCINUL ESTE INTRADEVAR EFICIENT??NON SENS!!

  13. timisorean says:

    Un parlamentar + un reporter mincinosi, excroci si nesimtiti. Ca atatia altii…

  14. Daniela says:

    Nu inteleg acest articol. Este clar impotriva libertatii de a alege. Este impotriva informarii. Incurajeaza ignoranta si abuzul. Ce este act criminal? Sa te informezi? Sa cantaresti riscurile? Sa alegi? Pai dragilor, inca traim in democratie. Asa ca acolo unde exista risc trebuie sa existe alegere. Si informarea este cruciala, informarea inseamna putere. Probabil ca acestor politicieni si jurnalisti le este teama de putere.

  15. Lara Pop says:

    Hmmm, cel care a scris articolul chiar este REPORTER? Pare mai mult un scriitoras platit ca sa scrie la comanda. Haideti sa va zic cum vede un cititor acest articol: un articol platit de “autoritatile” statului, scris la comanda (pentru ca omite cu desavarsire prezentarea si celuilalt punct de vedere) si lipsit de respect pentru victimele vaccinurilor “recomandate de OMS”. Sa va zic un lucru ca sa nu va mai obositi: puteti scrie 1000 de articole pro-vaccinare, pro-obligativitate si pro-alte practici medicale de unde va ies bani, fara vreun succes. Stiti de ce? Pentru ca ele palesc in fata unui copil sau unui adult distrus de vaccinuri. Nu uitati: o imagine face cat 1000 de cuvinte! Iar pana acum nu am avut ocazia sa cunosc niciun individ vaccinat si sanatos (este chiar o contradictie in termeni!)
    Spor la scris!

  16. B. Irina says:

    Daca vaccinurile sunt sigure si mai ales eficiente, de ce va este teama de cei nevaccinati? Ce s-a intamplat cu dreptul constitutional de a avea libertatea de a alege pentru noi insine? Cum va permiteti sa scrieti un articol fara sa cititi un prospect? Fara sa mentionati nici macar o mica parte din chimicalele din vaccinuri, fara a mentiona mediul de dezvoltare animal si uman folosit? Dvoastra ati ingera mercur si aluminiu? atunci credeti ca este sigur sa ne injectam copiii cu metale ce afecteaza dezvoltarea neurologica (dovedita prin nenumarate studii)? Ati face baie intr-o apa ce contine o anumita cantitate de formaldehida? Atunci cum puteti sustine ca ar trebui sa ne injectam copiii cu ea? Va preocupa epidemiile de varicela-si alte boli ale copilariei (ati fost vaccinat contra varicelei cand erati mic sau medicii recomandau expunerea la boala deoarece o data cu vindecarea, sistemul imunitar se va activa si ne va apara la maturitate nu numai de varicela, ci si de alte boli?), dar de “epidemia” de autism nu vorbiti? (si a restul bolilor neurologice si nu numai). Este foarte trist cand informarea o face un presupus reporter neinformat!

  17. Elena says:

    Cel care a scris articolul are grave probleme de intelegere a mesajelor scrise!! Acel panou indeamna la informare si apoi decizie!! Cum poti tu, un jurnalist, sa spui ca vaccinurile sunt sigure daca producatorii lor scriu in prospect km de efecte adverse? Tie ti se pare ca acele efecte adverse sunt un nimic? Apa de ploaie? Sunt trecute acolo ca nu avea cineva ce sa faca? Orice medicament are efecte adverse si nici un medicament nu este sigur. Pe tine poate nu te afecteaza paracetamolul, dar pe mine ma poate omori daca am alergie la el. Dar eu am dreptul sa aleg daca folosesc paracetamolul sau nu! Asa si cu vaccinurile. Tie nu ti se intampla nimic, dar mie poate da! Daca tu nu patesti nimic de la el, de ce sa fiu eu obligata sa il fac, doar pentru ca iti face tie bine? Avem dreptul sa alegem daca vrem sa folosim un medicament care implica si riscuri. Si da, vaccinurile implica riscuri, altfel nu mai erau efectele acelea adverse trecute acolo. Deci voi cu dovada in fata, scrisa de producator, mintiti si manipulati spunand ca vaccinurile sunt SIGURE. Sigure ar fi insemnat sa nu aiba niciun efect advers. Dar nici asa… poate unii oameni au alergie la componente. In fine…sunteti niste manipulatori!

  18. Dan says:

    Un articol penibil, la fel ca si poziția acestui parlamentar al unui stat democratic! Se pare ca reflexele totalitariste ale domnului Ungureanu sunt contagioase: l-au îmbolnăvit si pe bietul jurnalist! Poate ne spuneti domnilor cine produce vaccinuri pentru boala aceasta a dumneavoastră?…

  19. AnaMaria says:

    Criminali sunteti voi, Patrice si Ungureanu care incercati sa ascundeti cat mai mult din raul pe care chiar producatorii recunosc in prospecte ca pot sa-l faca aceste vaccinuri.
    Nemernici ce sunteti, care va dati rotunzi ca faceti si dregeti pentru popor si de fapt sunteti niste profitori de pe urma slabei informari si ignorantei oamenilor.
    Asa va sa ajute Bunul Dumnezeu, dupa cum e inima voastra!

  20. Ionela says:

    La mail nu raspund dar au sărit aici la atac. Au si pagina de facebook: vaccinurile- cunoaște riscurile. Poate administratorii de acolo va vor răspunde.

  21. Cotruta says:

    De ce pentru celelalte medicamente suntem sfătuiți in reclamele tv sa citim cu atenție prospectul insa in cazul vaccinurilor indemnul acesta este considerat act criminal deși reactiile pot duce inclusiv la deces?Transparenta in problema vaccinurilor va deranjeaza si prin urmare reactionati limitind dreptul la o informare corectă și completa.Faptul ca vaccinurilor nu sunt sigure si pot da reacții din cele mai grave e admis de însăși producătorul acestora.

  22. AnaMaria says:

    Nu toti medicii sunt pro vaccinare,suntem presati de la nivel inalt sa ne asumam niste riscuri pe parafa noastra.Dar nu i problema, boicotam sistemul din interior daca e cazul.Sa vaccineze parlamentarii daca tot sunt asa specialisti,eu nu mi risc cariera mintind parintii ca vaccinurile sunt ok.

  23. Cunoaște Riscurile – Drept la replică Transilvania Reporter

    ÎN ATENȚIA REDACȚIEI „TRANSILVANIA REPORTER”
    TRANSILVANIA REPORTER MEDIA S.R.L., CLUJ-NAPOCA

    Prezentăm în cele ce urmează răspunsul nostru cu privire la articolul intitulat „O «doză» de publicitate antivaccinare” publicat de jurnalistul Podină Patrice, în gazeta Transilvania Reporter în data de 8 decembrie 2017.
    Prin prezenta dorim în primul rând să vă mulțumim pentru interesul acordat acțiunilor de informare realizate de echipa noastră și în același timp formulăm un drept la replică, întrucât articolul menționat conține o serie de erori, dar şi anumite aspecte și afirmații care aduc atingere gravă imaginii site-ului cunoaste-riscurile.ro și intereselor pacienților pe care site-ul le promovează şi le reprezintă.
    Conform dreptului nostru legal și pentru corecta informare a cititorilor dumneavoastră, vă solicităm publicarea urgentă a acestui drept la replică, în aceleași condiții de grafică și poziționare ca și articolul inițial. De asemenea, vă invităm să vă delimitați public de opinia neinformată și jignitoare a jurnalistului Podină Patrice și a dlui deputat Ungureanu Emanuel și să vă cereți scuze în mod public pentru conținutul articolului.

    http://cunoaste-riscurile.ro/Drept-la-replica-Transilvania-Reporter.php

  24. Ioana says:

    ÎN ATENȚIA REDACȚIEI „TRANSILVANIA REPORTER”
    TRANSILVANIA REPORTER MEDIA S.R.L., CLUJ-NAPOCA

    Prezentăm în cele ce urmează răspunsul nostru cu privire la articolul intitulat „O «doză» de publicitate antivaccinare” publicat de jurnalistul Podină Patrice, în gazeta Transilvania Reporter în data de 8 decembrie 2017.
    Prin prezenta dorim în primul rând să vă mulțumim pentru interesul acordat acțiunilor de informare realizate de echipa noastră și în același timp formulăm un drept la replică, întrucât articolul menționat conține o serie de erori, dar şi anumite aspecte și afirmații care aduc atingere gravă imaginii site-ului cunoaste-riscurile.ro și intereselor pacienților pe care site-ul le promovează şi le reprezintă.
    Conform dreptului nostru legal și pentru corecta informare a cititorilor dumneavoastră, vă solicităm publicarea urgentă a acestui drept la replică, în aceleași condiții de grafică și poziționare ca și articolul inițial. De asemenea, vă invităm să vă delimitați public de opinia neinformată și jignitoare a jurnalistului Podină Patrice și a dlui deputat Ungureanu Emanuel și să vă cereți scuze în mod public pentru conținutul articolului.
    http://cunoaste-riscurile.ro/Drept-la-replica-Transilvania-Reporter.php

  25. ana maria says:

    Grele timpuri am ajuns; avem jurnalisti de 2 bani, parlamentari care se gandesc mereu cum sa fure si sa minta…adica nici un om vertical nu mai reprezinta interesele si binele comun al tuturor! Ar trebui sa va fie rusine fata de copiii vostri ca scrieti astfel de articole prin care practic sustineti totalitarismul, neinformarea si increderea OARBA in tot ce inseamna sistem, fara a sustine cat de putin libera alegere si propriul rationamente! RUSINE!

  26. jungheatu dan says:

    Prospectele spun ca vaccinurile nu sunt sigure! Voi incitati la ura si discriminare cu articole de rahat!
    Cititi fratilor prospectele, nu luati de bun ce spune un doctoras care are tot interesul sa fie obligatorie fiindca el ia bani neimpozabili pentru fiecare vaccin facut!

  27. Maria G. says:

    Atata timp cat producătorul îndeamnă la informare, pune un prospect, noi de ce sa NU il citim?
    Stiti ca in tari civilizate nu se vaccineaza in maternitate?
    De ce nu luam exemplele bune, de ce sa fim doar colonie si cobai pt altii , chiar nu mai avem deloc un pic de mândrie ?
    Stiti ca pe prospect, producătorul roagă pacientul sa semnaleze orice efect advers ? Sunt medici care nu semnalează nimic , desi sunt obligati sa o faca, daca ar tine cont de pacient, de prospect, de jurământul depus.
    Mare atentie cu legile care te privează de libertatea de a alege. Unde ajungem iar ?

  28. Il rog respectuos pe dl Patrice Podina sa realizeze un material cu apelul la ratiune lansat in Franta de catre 2 somitati medicale recunoscute si premiate la nivel international.

    Dl Podina sustine ca il intereseaza Adevarul si nu ar fi o persoana partizana, in acest caz il rog sa demonstreze ca si face ce spune si sa realizeze un articol pe tema acestui apel la ratiune (vedeti ca sursa originala a apelului la ratiune, in limba franceza, o gasiti la sfarsitul traducerii) :

    http://pro-decizii-informate.ro/prof-montagnier-si-prof-joyeux-11-vaccinuri-apel-urgent-catre-personalul-si-profesionistii-din-domeniul-sanatatii/

  29. Flora says:

    Toate reclamele la medicamente, pana chiar si la suplimente alimentare, au recomandarea CLARA de a citi cu atentie prospectul INAINTE de a le folosi. Poate ca ne pot spune promotorii si sustinatorii acestui proiect de cand vaccinurile au iesit din sfera farmaceutica si au devenit Elixir al vietii astfel incat o terta persoana (fie el legiuitor sau medic) sa decida ce e mai bine pentru fiecare persoana, reducand pacientul la statutul de cobai.

  30. hjk says:

    Vaccinurile nu au fost bune niciodata. Mii de copii s-au imbolnavit si au tras toata viata.
    NU VACCINURILOR.
    Copii sanatosi se imbolnavesc de la copii vaccinati .

  31. Timea says:

    Înainte de vaccinare rata mortalității era 1 din 10000!!!când vezi medici și oameni cât de cât educați care nu înțeleg asta cam doare… sunt mai multe șanse să mori în accident decât de rujeola, și este considerat virusul ucigaș suprem…

Postaţi un comentariu