Maratonul Internațional Cluj, mai mult decât un concurs de alergare

Maratonul este un spectacol. Nu dai bani pentru a alerga. Plătești pentru a face parte dintr-un spectacol. Pentru a avea acele trăiri pe care doar în cadrul unei competiții le poți avea. Plătești pentru acea experiență. E ca și cum ai merge la operă sau la un concert. Poți să asculți muzică acasă cât vrei gratis. E altceva când ești în sală sau pe stadion, la un spectacol. Exact așa e și aici”, spune Horațiu Morar, președinele Asociației Runners, organizatorul evenimentului.

Peste 6.000 de alergători amatori și profesioniști din 32 de țări au participat weekendul trecut la cea de-a șaptea ediție a Maratonului Internațional Wizz-Air desfășurat la Cluj-Napoca. Probele de maraton, semimaraton, maraton ștafeta, cros de 10 kilometri, Crosul BT și Crosul Copiilor au strâns la linia de start sute sau chiar mii de participanți, dar și o mulțime de susținători. Noutatea evenimentului din acest an a fost faptul că traseul celor mai dificile probe: maraton, semimaraton și maraton ștafetă a avut 21 de kilometri. Cu toate că a fost mai dificil ca traseul de anul trecut, lucru recunoscut chiar și de kenyenii care s-au clasat pe pozițiile fruntașe ale clasamentului, acesta le-a oferit participanților ocazia de a vedea orașul într-o nouă perspectivă.

Pe traseu

„Alergarea începe când uiți că alergi” este unul dintre numeroasele mesajele motivaționale afișate de voluntari pe traseu. De fapt, aceasta e secretul: să îți ții mintea ocupată, focusată pe acel ceva care te motivează, iar „Când inima își dorește, picioarele prind aripi”, după cum spune o altă pancartă. Pregătirea fizică este extrem de importantă, dar poate și mai importantă este cea mentală. Trebuie să pornești cu o mentalitate de învingător, să vezi cu ochii minții linia de finish, să îți propui să ajungi acolo și să te bucuri de fiecare pas, de fiecare moment al alergării, de spectacolul al cărui protagonist ești pentru un timp mai scurt sau mai lung. De fapt, ești tu cu tine, într-o mare de oameni care au același țel, dar cu nuanțe diferite. Unii vor să scoată un timp mai bun ca anul trecut, alții vor doar să treacă și anul acesta linia de final, unii se concentrează pe scopul în sine, alții savurează momentul.

Foto: Dan Bodea

Nicicând străzile Clujului nu au fost mai colorate și pline de viață în cadrul unei competiții de alergare: profesioniști și amatori aleargă deopotrivă. Când îi întâlnești pe traseu, kenyenii par desprinși dintr-o altă lume. Aleargă atât de repede și grațios, încât îți crează impresia că ating doar din când în când pământul în zborul lor lin spre victorie. Nu respiră, nu transpiră, ei doar plutesc. Privesc în față, nu se opresc la punctele de hidratare, nu interacționează cu publicul. Concentrarea atinge cote maxime. Ca participant la cursă, îi vezi de obicei pe celălalt sens de mers, acolo unde vei ajunge și tu, doar după o bună bucată de vreme, cu toată ambiția de care dai dovadă. Participanții tineri sau experimentați colorează străzile orașului, atât prin ținutele lor sportive, cât și prin diversele încurajări pe care le rostesc. Trupele live așezate strategic în cele 11 puncte de entertainment, animă și mai mult atmosfera evenimentului. La kilometrul șase, o Katy Perry autohtonă cântă un „Roar” hotărât spre deliciul alergătorilor care fredonează în timp ce se îndepărtează „I got the eye of the tiger, a fighter / Dancing through the fire / ‘Cause I am the champion, and you’re gonna hear me roooaaar”. Urmează alte și alte piese care de care mai ritmate. Călătoria de abia acum începe.

În pas alergător

Traseul se întinde pe 21 de kilometri. Astfel, cei care participă la maraton au de parcurs două ture, iar cei de la semimaraton doar o tură. Dincolo de benzile alb-roșii care marchează traseul, în traficul clujean se dezlănțuie haosul. Polițiștii dirijează marea de mașini care se îmbulzește pe cele câteva străzi rămase neblocate. Doar troleibuzelor le este permis accesul în zona competiției, unde au benzi dedicate, motiv pentru care Maratonul Internațional Cluj și-a atras câteva antipatii. „Foarte enviromental friendly, au paralizat tot orașul! Puteau să anunțe din timp să știe tot omul că va fi maraton, că va fi blocat centrul, intervalul de timp  și așa mai departe, să acasă,  nu în mașină! Am făcut o oră și jumătate de la Polus până în Mărăști”, a spus nervos Alexandru Gădălean.

O altă clujeancă le propune organizatorilor, în mod ironic, ca data viitoare să organizeze maratonul pe pista de la aeroport, făcând referire la sponsorul principal al evenimentului. „Cum ar fi să blocheze zborurile? Hai să paralizăm tot orașul! Nu e destul că de luni până vineri îți pierzi nervii în trafic, acum și în weekend să stau în casă!”, a spus un aceasta.

Apă și încurajări

Pe lângă punctele de sonorizare, traseul este animat și de punctele de hidratare, unde alergătorii își iau energia pentru a merge mai departe. „Apă? Vreți apă? Un măr, o portocală?” Alergătorii smulg paharele din mâinile volunatarilor din mers, se hidratează rapid și își continuă cursa. În Grigorescu, pe la kilometrul 17, enoriașii care au ieșit de la biserică au improvizat un nou punct de hidratare, oferind apă participanților. Copii de câțiva anișori le oferă apă alergătorilor, zâmbindu-le larg. Întreaga acțiune a fost coordonată de un domn în vârstă, care umplea mereu noi și noi pahare de unică folosință. O doamnă, strângea paharele într-un sac menajer, astfel încât totul să rămână curat în urma alergătorilor. 

„Mi-a plăcut foarte mult traseul din acest an. Am văzut tot orașul! Acesta e un traseu adevărat. Chiar dacă poate nu voi ține minte toate detaliile și locurile pe unde am alergat, m-am bucurat din plin de acest traseu. Am fost acum un an la Alba Iulia unde ne-am învârtit în jurul cetății de o mulțime de ori. La un moment dat am pierdut șirul turelor efectuate. Chiar și organizatorii s-au încurcat, întrucât notau de mână de fiecare dată când treceai linia de start pentru o nouă tură. Aici a fost excelent! Am participat la ultimele ediții ale maratonului. Maratonul Internațional Cluj este pentru mine o competiție ce nu trebuie ratată. Orașul e deosebit: anul acesta chiar am fost impresionat, cu noul traseu. Aici am avut cele mai bune rezultate la maraton. Acum, chiar  dacă am participat la semimaraton, tot a fost o cursă deosebită. Am să revin întotdeauna cu mare plăcere la Cluj în ciuda distanței și a timpului petrecut pe drum: 10 ore”, a spus Viorel Stan, din Brăila.

Acesta a alergat chiar de ziua lui, iar pentru a-și face un cadou pe cinste, a decis să alerge la două probe: semimaraton și Crosul BT, plecând acasă cu două medalii. „Mi-am făcut încălzirea la Crosul BT, apoi am alergat la semimaraton! Mi-au tremurat puțin picioarele, dar a fost foarte frumos”, a spus acesta.

Claudia Dinu este de altă părere. Consideră că traseul a fost foarte prost: „Foarte multe schimbări de direcție și ultima parte a traseului a fost groaznică! Parcă a fost organizată de amatori, nu profesoniști. Pentru amatorii care doresc să viziteze orașul, nu să alerge, e ok. Cum să pui un astfel de traseu cu atâtea schimbări de direcție plus două alergări în parc, ultimul parc cu pietriș pe jos care te scotea efectiv de tot din ritm? Păcat ca a fost schimbat traseul, poate la anul va fi din nou ca anul trecut sau măcar un traseu pe care să se poată alerga liniar”, a spus alergătoarea.

Florian Măstăcan a fost și el, la rândul său, nemulțumit de ultima parte a traseului: „Organizarea a fost foarte reușită exceptând zona kilometrului 18.5, acoperit cu pietriș. Cred că se putea calcula circuitul de așa natură încât să se desfășoare complet pe asfalt”, spune acesta.

Foto: Dan Bodea

60 de curse în patru ani

Florica Neneștean este la cea de-a patra participare la Maratonul Internațional Cluj. Coincidență sau nu, anul acesta a reușit să se claseze pe locul IV în cadrul competiției, la proba de maraton. A început să alerge frecvent acum patru ani, în luna aprilie 2013. A motivat-o dorința de a avea o viața activă. „Alergam de trei, cinci ori pe săptămână. «Fugeam» de sedentarism. Munceam foarte mult și mi se părea ca duc lipsă de mișcare. Am început ușor, ca toată lumea. Alergam doi kilometri și mi se părea o mare realizare. După șase luni de alergat am dat la un moment dat de un concurs pe o pagina de Facebook, Crosul Făgetului. Mă gândeam ce frumos ar fi să alerg și eu într-un concurs. Zis și făcut! În 10 minute m-am hotărât. M-am înscris și am achitat taxa la un semimaraton de trail. A fost prima dragoste. Adrenalina alergării și mulțimea de participanți m-au făcut să caut și următorul concurs. Acesta a fost Crosul de Noapte care a urmat după două – trei săptămâni. La Maratonul Internațional sunt la a patra participare”, povestește Florica.

În cei patru ani, tânăra a bifat peste 60 de curse, doar anul trecut a alergat la 11 maratoane și cinci semimaratoane, plus alte curse mai scurte. „Pe parcursul celor patru ani am tot evoluat. Deși nu mă așteptăm la un asemenea rezultat, anul acesta am obținut locul patru la general și trei la categoriea mea de vârstă la feminin. E multă muncă și pasiune la mijloc, dar ambiția face minuni în timpul alergării. Alergarea  reprezintă pentru mine un mod de a-mi trăi viața activ. Astfel, simt că fac ceva important atât pentru fizicul, cât și psihicul meu”, spune Florica.

Referitor la traseul din acest an, tânăra este foarte încântată: „Mi-a plăcut că am trecut prin Parcul Central, că ne-a adiat vântul pe malul Someșului, că am alergat puțin pe pietrișul din Parcul Babeș. Dar pentru mine fie că rămâne traseul din anul trecut sau cel de anul aceasta, îmi va rămâne foarte drag maratonul de la Cluj, pentru că orașul acesta și alergătorii clujeni m-au făcut să iubesc alergatul. Organizatorii și voluntarii pun suflet, iar atmosfera te face să crezi că ai aripi, uitând că picioare sunt obosite la finish”, spune tânăra maratonista.

Politologul Geoge Jiglău aleargă de plăcere de mai mulți ani. Anul acesta a participat la proba de semimaraton și la Crosul BT, împreună cu soția. „Vreau să îi felicit pe cei de la Runners Club pentru faptul că au reusit să transforme o pasiune proprie pentru alergare într-un fenomen de referință pentru oraș. Organizarea e tot mai bună de la an la an, în condițiile în care numărul alergătorilor și al celor implicați crește continuu. E un exemplu excelent de acțiune pornită de la firul ierbii, de o mână de oameni pasionați, care reușește să schimbe un oraș și să motiveze oameni spre o activitate benefică pentru sănătate. Maratonul e un reper și pentru mine. Eu sunt alergător de plăcere, reușesc să fac asta cel mult o dată pe săptămână, pe o distanță de 10-12 kilometri. Dar cu această ocazie, pentru al patrulea an la rând, alerg semimaratonul, care e o mare provocare. Anul acesta am fost la doar trei minute de timpul meu cel mai bun, obținut acum doi ani, deci pot spune că a fost o ediție foarte reușită și în plan personal. Înainte alergam pe distanța de 10 km. În plus, am reușit ca în acest an să îmi conving soția să alerge crosul BT. Trec și acest aspect la reușite personale în contextul maratonului”, spune George.

Acesta susține că este plăcut surprins să vadă cum de la an la an numărul alergătorilor crește pe măsură ce se apropie evenimentul. „Astfel de competiții sunt cele care dau contextul și motivația necesară oamenilor să se apuce de alergat sau să se pregătească. Faptul că avem o astfel de competiție în Cluj și de o asemenea anvergură, e cu adevărat un privilegiu. Îl includ în aceeași categorie cu TIFF sau celelalte festivale de film sau culturale sau cu alte evenimente sportive majore, mai ales că e singurul de o asemenea amploare care se adresează celor care nu fac sport de performanță”, consideră George Jiglău.

Foto: Dan Bodea

 [stextbox id=”custom”]

Pe podium

Proba de 42 de kilometri  a fost câștigată de sportivul kenyan, Henry Kemboi, aflat la al doilea succes consecutiv la această competiție. Acesta a terminat cursa cu timpul de 02:28:08. Henry a câștigat și ediția din 2016, iar în 2015 s-a clasat pe locul secund. „A fost foarte greu. Este a doua oară când câștig, dar traseul a fost dificil. Mă antrenez foarte mult, de mai bine de cinci luni. Este o muncă dificilă. Anul trecut am fost mai rapid, dar pe un traseu diferit față de cel de anul acesta”, a spus câștigătorul imediat după ce a trecut linia de sosire. Pe locul doi la maraton s-a clasat Daniel Lupulescu (02:31:06), iar pe ultima treaptă a podiumului a ajuns Claudiu Corgan (02:33:54). Claudiu Gorgan și-a dedicat cursa copiiilor care suferă de afecțiuni oncologice și care participă la Magicamp, o tabără aparte care își propune să le aducă zâmbetul pe buze micuților greu încercați de viață.

La proba de maraton au luat startul 502 alergători profesioniști și nepreofesioniști, cea mai populară probă dintre cele șase ale evenimentului fiind Crosul de 5 km, unde au participat 2.983 de persoane. Toate probele (maraton, semi-maraton, ștafetă, cursa copiilor, cursa de 10 km și Crosul BT ) s-au desfășurat pe străzi și prin parcuri din centrul orașului, circulația fiind blocată în aceste zone pe toată durata concursului.

„S-au aliniat la start un număr record de participanți la toate cele șase probe. Am avut un număr record  de participanți din străinătate, cu concurenți veniți din 32 de țări. O provocare aparte pentru noi a fost proba de 21 de km, un nouă. Am vrut să găsim un traseu atractiv, un traseu sigur alergării și cât mai ușor de gestionat. Vrem să transformăm acest eveniment într-unul de talie internațională. Vedem un trend crescător în privința alergatului. Avem și un eveniment de calitate, publicul este tot mai cunoscător și oamenii merg acolo unde se arată interes pentru participant. Cei care sunt pe primele poziții sunt de regulă profesioniști, dar vrem ca toți cei care vin să plece fericiți”, a explicat Horațiu Morar, organizatorul evenimentului. (Radu Hângănuț)

[/stextbox]

Citiți și: FOTO/ Peste 6000 de participanți la Maratonul Internațional Wizz Air. Proba de 42 de km, câștigată de un alergător kenyan

Restricții de circulație până la ora 16.00 pe traseul Maratonului Internațional Cluj-Napoca

3.500 de alergători astăzi la Cluj. Maratonul a fost câștigat de un atlet kenyan

Peste 60 de clujeni au văzut lumea prin ochii căţeilor în cadrul Ştafetei neoficiale AROBS

Distribuie:

Postaţi un comentariu