Foto | Untold, capitolul patru: mesaje anti-PSD, un incendiu, jocuri de lumini, artificii și multă distracție

Foto: Dan Bodea
eepurl.com

Între momentul de deschidere și show-ul primilor artiști, mii de tineri au strigat, deja celebrul, mesaj adresat partidului de guvernământ, M… PSD.

Capitolul patru al poveștii Untold a început încă de joi la prânz, când primii participanți au intrat în incinta festivalului, nerăbdători să ia parte la ceea ce se anunță cea mai mare și impresionantă ediție de până acum. Până la primele concerte, festivalierii și-au putut ocupa timpul cu numeroase activități organizate de partenerii Untold la stand-urile amenajate în Parcul Central.

Spre seară, în funcție de artiștii preferați, au început să se umple locurile din fața scenelor, pe Cluj Arena, la Main Stage, fiind prezenți peste 40.000 de oameni. Parov Stelar, The Chainsmokers, Diplo și Afrojack au fost protagoniștii primei seri, vineri urmând să continue povestea Jason Derulo, Kygo, Tiesto, Don Diablo.

Deschiderea oficială a avut loc cu un spectacol de artificii și lumini, iar în ciuda ploii care a durat aproximativ o oră, participanții s-au bucurat apoi de concertul oferit de cei de la The Chainsmokers. Pentru prima dată în România, cei doi dj au oferit un moment foarte bun, la care mulți dintre cei prezenți nu s-ar fi așteptat. De asemenea, cei doi au spus că s-au simțit foarte bine pe scena Untold, ba chiar solistul a purtat tricoul naționalei României pe toată durata concertului.

Un incendiu minor a izbucnit pe scenă, dar a fost stins la scurt timp de ISU, după ce organizatorii au încercat în prima fază să îl stingă cu o pătură.

Cluj Arena a fost plină întreaga noapte, pe scenă evoluând, tot pentru prima dată în România, Diplo și spre dimineață, Afrojack.

Participanții au plecat spre case odată cu răsăritul soarelui, hotărâți să se întoarcă, după câteva ore de somn, pentru o nouă noapte de concerte.

Cei care nu au bilete la festival, dar vor să vadă care e atmosfera sau să urmărească prestațiile artiștilor de anul acesta o pot face pe canalul de Youtube al Untold.

26 de sancțiuni contravenționale și 270 de persoane au primit îngrijiri medicale 

Autoritățile responsabile de siguranța participanților la festival au transmis că după prima zi nu au fost raportate incidente majore de natură să afecteze grav liniştea şi ordinea publică. Totuși, au fost aplicate 26 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 9550 lei și au fost înregistrate nouă sesizări privind săvârşirea unor fapte penale.

În domeniul situaţiilor de urgenţă și al asistenței medicale 270 de persoane au primit îngrijiri punctele
de prim-ajutor şi prin intermediul echipelor mobile de pompieri și paramedici în cinci cazuri fiind nevoie de transportul persoanelor persoanelor la spital.

002W0A7641 002W0A7496 002W0A7389 002W0A7377 002W0A7354 00IMG_0354 00IMG_0333
<
>

Postaţi un comentariu